Artiștii din Mexic își pot plăti taxele în opere de artă

0

Într-o țară care a pierdut peste 870 de miliarde de dolari prin spălări de bani și evaziuni fiscale în ultimele patru decenii, peste 700 de artiști sunt înscriși în programul Pago en Especie (Plată în natură), singurul de acest fel din lune, care le permite să plătească taxele federale în opere de artă, scrie The Atlantic. Programul s-a născut în 1957, în timpul așa-numitului “Miracol mexican”, o perioadă de 40 de ani în care Mexicul a cunoscut o creștere economică anuală susținută, de 3-4%.

 

O expoziție din cadrul programului Pago en Especie

 

Potrivit legendei, în 1957, David Alfaro Siqueiros, unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, specializat în picturi murale, a propus secretariatului finanțelor să-l păsuiască pe un prieten artist de-ai săi de pedeapsa cu închisoarea și să-l lase să-și plătească în artă datoriile pentru care urma să fie închis. Acordul încheiat de Siqueiros cu autoritățile statului ar fi pus bazele programului Pago en Especie, care înseamnă astăzi o colecție publică de aproape 7.000 de picturi, sculpturi și materiale grafice cu care unii dintre cei mai cunoscuți artiști din Mexic și-au plătit taxele. În statul sud-american, 50% din locuitori trăiesc sub limita sărăciei, plătind o parte mică din taxe sau deloc, iar alți 30% își câștigă existența pe piața neagră. În aceste condiții, povara taxelor cade pe umerii a 20% din populație.

În ceea ce privește programul Pago en Especie, schema este simplă: artiștii cedează din operele lor statului în funcție de vânzările pe care le au. Dacă, de exemplu, unul din ei vinde între una și cinci lucrări într-un an, trebuie să doneze o lucrare guvernului federal; dacă vine între șase și opt bucăți, atunci va trebui să doneze două ș.a.m.d., limita anuală fiind de șase donații. În cadrul programului pot participa doar pictori, sculptori și artiști grafici, însă administratorii se gândesc acum dacă să includă sau nu și arta performativă. Procesul de donații este supervizat de un comitet format din artiști și curatori, care se asigură că operele cedate se supun unor anumite standarde ale calității. Dacă lucrările sunt de înaltă calitate, ele sunt incluse în “colecția de patrimoniu național”, expusă permanent în capitala Ciudad de México. Celelalte lucrări sunt trimise muzeelor și instituțiilor din toată țara sau peste hotare, unde fac parte din expoziții organizate în parteneriat cu muzeele din alte țări. Doar anul trecut, prin prograumul Pago en Especie au fost trimse lucrări la 13 galerii internaționale.

Citiți întregul articol pe The Atlantic.

 

Puteți citi și:

Scriitorii primesc case gratuite în Detroit

În Boston, închirierea bicicletei poate fi prescrisă de către medici


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger