Artiștii care le redau lumina copiilor nevăzători prin muzică

0

Copiii şi pedagogii se strâng în holul larg de la intrare şi îşi aşteaptă oaspeţii. Directoarea Centrului de zi Rază de lumină din Braşov le spune câteva cuvinte despre cei care trebuie să intre pe uşă în orice secundă. “Mario Bihari vine din Cehia şi ne cântă muzică tradiţională ţigănească. El este compozitor, interpret, cântă la acordeon, este şi fotograf şi are aceeaşi problemă ca noi – nu vede”, le explică ea copiilor.

 

de Roxana Bucată

 

“Uau”, exclamă câţiva, iar restul îşi freacă mâinile de emoţie, în aşteptarea lui Mario şi a trupei sale, Bachtale Apsa (Lacrimi Fericite). Încărcaţi cu tobe, contrabas, chitară şi acordeon, cehii au intrat pe uşă, iar copiii i-au primit cu aplauze. Ajutaţi de pedagogi, copiii au ocupat scaunele din sala de festivităţi a centrului, iar după vreo două melodii ale trupei, au mai scăpat de emoţii şi au început să se mişte timid pe scaune şi să aplaude. Printre melodii, Petra Dobruska, de la Centrul Ceh din Bucureşti, care însoţeşte trupa în turneu, le traduce copiilor lecţiile lui Mario despre istoria romilor. Bachtale Apsa se află în România pentru a treia oară şi, timp de zece zile, susţine concerte şi workshop-uri. Au cântat la Timişoara, în satele ceheşti din Banat, în Bucureşti, pentru copiii străzii de la Asociaţia Parada, iar acum se află la Braşov unde se întâlnesc cu cei de la Centrul de zi Rază de lumină. Urmează să se întoarcă în Bucureşti, pentru un alt workshop cu cei de la Parada, apoi să plece spre Bulgaria.

După concertul susţinut special pentru ei, copiii nevăzători şi pedagogii lor şi-au testat abilităţile de percuţionişti în cadrul workshop-ului susţinut de specialistul trupei, Tokhi. Acesta i-a vrăjit pe copiii cu jocuri, le-a arătat cum să bată la tobe şi i-a făcut să râdă cu gura până la urechi, încercând să ţină ritmul cu adevăraţii muzicieni.  Adina este în clasa a treia la şcoala nr. 14 din Braşov. A luat premiul întâi în fiecare an şi a şi câştigat un concurs de pian, deşi cântă doar de un an. Este o fetiţă veselă, optimistă şi gândeşte ca un om mare. “Mai sunt şi incidente neplăcute, aşa-i viaţa, cu bune şi cu rele”, spune Adina, care îmi povesteşte, fără să se întristeze, că a rămas fără vedere de la naştere, întrucât medicii au ţinut-o prea mult în incubator şi a suferit dezlipire de retină. La şcoală merge mereu însoţită de una dintre doamnele de la centrul Rază de lumină. Acolo se înţelege foarte bine cu colegii, iar cel mai mult îi plac româna şi muzica.  Cu ajutorul doamnei directoare de la centru, a primit o pianină la care exersează acasă. “Nu văd deloc, decât dacă lumina e puternică şi foarte aproape de ochi, dar nu disting nimic, nu ştiu cum arată culorile”, spune Adina. Cel mai mult şi-ar dori să cânte pe scenă, iar dacă ar fi să vadă, cel mai mult ar vrea să-şi privească părinţii şi cerul.

 

bv4 adina

 

 

Adina este una dintre cei mai pricepuţi copii din centru, când vine vorba de calculatoare, îi merg mâinile uimitor pe tastatură, spune o profesoară de-ale lor. Toţi copiii au la dispoziţe o sală de calculatoare, unde învaţă să folosească computerul cu ajutorul unui soft special pentru nevăzători.

Ştefan are 23 de ani şi beneficiază de programul guvernamental “A doua şansă”. Acum e în clasa a noua la Braşov şi este pasionat de informatică. Pedagogii de la centru, unde vine de cinci ani, l-au ajutat să-şi descopere abilitatea de a lucra cu calculatorul şi acum studiază intensiv computerul. “Informatica mă pasionează, mai ales că nu pot citi în alfabetul Braille. La naştere am fost lovit la cap de medici şi am rămas fără simţul tactil şi fără vedere”, povesteşte Ştefan, care e foarte recunscător celor de la centru că l-au ajutat să se adapteze şi să îşi continue studiile. La şcoală merge mereu însoţit de mama lui, care ia notiţe în locul său. Dacă ar avea un laptop, ar putea să meargă singur şi s-ar descurca şi cu notiţele, dar asta e peste posibilităţile financiare ale familiei. Ştefan a fost foarte încântat de concertul de muzică ţigănească pentru care a venit îmbrăcat foarte elegant.

Râsetele lor se aud din stradă. Toţi copiii încearcă să bată la tobe după indicaţiile lui Tokhi, cu cât mai puţin ajutor din partea celor care văd şi se bucură nespus când reuşesc. Bogdan, elev în clasa a şaptea, nu a văzut niciodată şi, pe lângă această deficienţă, are şi o problemă a auzului care îl obligă să poarte aparat auditiv. “Fără aparat, aud vocile, dar nu ştiu dacă vorbesc cu mine şi devine stânjnitor, se întâmplă să intervin inoportun”, îmi explică Bogdan, care, din cauza deficienţelor sale, a rămas în urmă cu exerciţiile de percuţie. Singura motivaţie pentru care a ales învăţământul de masă din Braşov este pentru a sta lângă părinţii săi, dar are probleme cu colegii care ţipă prea tare şi îl deranjează. Pentru a frecventa o şcoală specială, ar fi trebuit să stea la Buzău. La şcoal,ă cel mai mult îi place religia, disciplină pe care ar vrea să o studieze mai departe. Ce i-ar mai plăcea este să ajungă din nou în Italia.

 

bv3 bogdan

 

 

Copiii din România care nu văd  au la dispoziţie doar trei şcoli speciale – la Cluj, la Buzău şi la Bucureşti, îmi spune Alex, psihopedagog al centrului. Deşi specialiştii consideră că o astfel de şcoală e cea mai bună opţiune pentru copiii nevăzători, foarte puţini dintre ei pot ajunge la una, întrucât presupune despărţirea de familie, dacă nu sunt din oraş sau nu au posibilităţi financiare. Prin urmare, ei se înscriu în învăţământul de masă, unde au nevoie de însoţitor şi de multă ambiţie pentru a ţine pasul cu cei fără dizabilităţi. Centrul de zi Rază de lumină, înfiinţat de Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis din Braşov, şi susţinut din sponsorizări, este o interfaţă între copiii nevăzători şi sistemul educativ de masă, care îi ajută pe beneficiari să se adapteze mai bine vieţii în întuneric şi să-şi descopere abilităţile.

După ce au făcut pe percuţioniştii, copiii se pozează bucuroşi cu membrii formaţiei şi îşi iau la revedere. Băieţii de la Bachtale Apsa îşi încarcă instrumentele în mașină şi pornesc, din nou, la drum. Aşa îşi petrec cea mai mare parte din timp, pe drumuri între concerte şi workshop-uri, şi asta le face mare plăcere. Le place să cânte, oricând, oriunde, în faţa copiilor, a oamenilor străzii, dar şi în faţa ambasadorilor, a tinerilor dornici de distracţie, în cluburi până dimineaţa, în centre sociale, sâmbăta, miercurea, lunea de dimineaţă şi chiar în maşină – nu contează. Pe un drum între concerte, de la Braşov la Bucureşti, mi-au povestit ce îi face să bată România şi să le cânte copiilor cu probleme. Mario Bihari, cu care am stat de vorbă într-un interviu mai vechi, se află deja a treia oară în ţara noastră şi, din experienţa lui, a observat că românii nu se dau la o parte pe stradă când văd bastonul alb, nu au educaţia necesară, iar oraşul nu este deloc accesbilizat pentru oamenii cu handicap. “Ce m-a uimit aici a fost că n-am găsit niciodată un orb sau un om în cărucior pe stradă. Am cunoscut un băiat orb care a ţinut un workshop pentru copiii din Ferentari şi care are un ONG pentru nevăzători în Timişoara şi a vrut să vină la concertul nostru de acolo, dar nu a putut, pentru că nu avea cine să-l aducă acolo. Mi-a părut foarte rău că oraşul nu e pregătit ca el să poată veni fără ajutor”, spune Mario.

 

bv5 circ

 

 

Workshop-urile cu copiii sunt momente speciale pentru ei. La Bucureşti, au avut unul cu copiii străzii de la asociaţia Parada. La rândul lor, copiii de acolo au susţinut un spectacol de circ pentru ei şi s-au gândit să colaboreze mai departe, poate chiar să facă un spectacol împreună, de circ şi muzică ţigănească. “Cu copiii străzii am avut un worksop minunat, ei au colaborat, au aplaudat, s-a văzut că s-au distrat foarte bine. Ne-am simţit foarte bine printre ei, atmosfera a fost printre cele mai bune pe care le-am avut în România. Astăzi, la Braşov, am simţit, de asemenea, că ei se distrează, ceea ce e cel mai important pentru noi”, spune Mario.

Workshop-urile sunt organizate în parteneriat cu asociaţia Artists for Children din Cehia. Renata Kralova, preşedintele asociaţiei, a însoţit trupa în turneul din România şi a luat parte la întâlnirile emoţionante cu copiii. “Mi-a făcut plăcere să îi cunosc pe copiii de la Braşov şi pe profesorii şi directoarea de acolo, care au o energie foarte bună”, spune Renata care, în Cehia, se ocupă de programe pentru copiii romi, marginalizaţi şi cu cei din casele de corecţie cărora, cu ajutorul artiştilor, încearcă să le arate că pot face altceva şi îşi pot găsi un sens în viaţă.

 

bv6Bachtale Apsa în concertul care a încheiat turneul prin România

Fotografii de Renata Králová și Petra Dobruska


Leave A Reply