Ard pădurile în Harghita

1

Luni, 9 iulie, un incendiu de proporţii a mistuit circa 40 de hectare de pădure tânără din zona comunei Plăieşii de Jos, judeţul Harghita, iar în timpul nopţii de luni spre marţi, flăcările au cuprins alte 10 hectare. Marţi, vânătorii de munte şi jandarmii harghiţeni au fost solicitaţi să vină în ajutorul forţelor de intervenţie pentru stingerea incendiului. Pădurea arde în continuare şi deşi aproape 200 de militari şi civili se chinuie să stingă incnediul, numai o ploaie ar mai putea opri dezastrul.

 

 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au declarat că incendiul continuă să se manifeste în trei focare, la care se lucrează de trei zile. Miercuri dimineaţă, s-a cerut ajutorul serviciilor voluntare din Sâncrăieni, Sântimbru şi Băile Tuşnad. Voluntarii aflaţi la faţa locului au spus că marţi seară a plouat în apropierea comunei Plăieşii de Jos, dar a ocolit chiar locul afectat de flăcări. O evaluare exactă a suprafeţei afectate este dificilă din cauza fumului gros, fiind vehiculate cifrele de 30-60 de hectare.

Incendiul a izbucnit încă de duminică, focul propagându-se rapid din cauza vântului puternic, a terenului accidentat, situat la peste 1.200 de metri şi a fumului gros care punea în pericol viaţa pompierilor. Deşi încă nu se cunoaşte cauza declanşării incendiului, oamenii din zonă dau vina pe ciobanii de la stâne, care ar da foc la păşuni ca să le cureţe de buruieni.

 

 

Surse: RL Online, antena3.ro, b1.ro, rtv.net


Un comentariu

  1. Pingback: FOTO Pădurea din Casin arde de patru zile | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger