În data de 31 octombrie s-a încheiat perioada de votare în cadrul concursului Arborele Anului în România – ediţia a II-a. În urma voturilor exprimate, ulmul de câmp din Căpeni a câştigat concursul, cu 13.096 voturi valide, urmat de stejarul din Tăietura, cu 12.724 voturi valide, pe locul III situându-se platanul din Timişoara, cu 2.270 voturi.
Competiţia Arborele Anului îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei arborilor în mod specific şi asupra necesităţii protejării mediului în mod general. Câştigătorul competiţiei naţionale, ulmul din Căpeni, va fi înscris de către Fundaţia pentru Parteneriat în competiţia Arborele European al Anului.
Mai jos puteţi citi din nou povestea arborelui câştigător:
Uriaşul ulm de câmp (Ulmus campestris) în vârstă de 300 de ani trăieşte pe lângă podul de pe pârâul Baraolt, la nord de satul Căpeni, pe un teren pe care exista odinioară o moară de apă. Arborele are o mărime impresionantă -o înălţime de peste 35 de metri şi o circumferinţă de 7,3 m -, pentru cuprinderea lui fiind nevoie de cinci adulţi. “Cu aceste dimensiuni, ulmul din Căpeni este unul dintre cei mai mari arbori din Depresiunea Baraolt, judeţul Covasna” – aşa este prezentat de către Antal Jenő (75 de ani), tehnicianul silvic pensionar din Baraolt, specialistul care ne-a atras atenţia asupra mărimii şi istoriei copacului.
Ulmul, făcând parte din speciile de arbori indigeni din Bazinul Carpatic, originar din primele decade ale secolului XVIII, a supravieţuit nenumăratelor inundaţii şi incendii devastatoare şi a rezistat şi la atacul ciupercilor de ulmi (Ophistoma ulmi), care au provenit, la începutul secolului XX, din Asia de Est şi care, până în Olanda, au nimicit de-a lungul anilor mai mult de 75% din populaţia de ulmi a Europei.
De-a lungul secolelor, împrejurimile ulmului şi ale morii pe lângă care se află au fost locul mai multor evenimente celebre. Există o zicală în limba maghiară: „E bai la Căpeni!”, datorită căreia numele satului Căpeni este cunoscut în toată Depresiunea Carpatică, dar foarte puţini cunosc originea ei. „Pe data de 9 decembrie 1848, în timpul revoluţiei, satul a avut soartă grea. Un sătean a tras asupra generalului austriac Heydte, în timp ce trecea cu oastea prin sat. Din răzbunare, el a ordonat incendierea satului şi uciderea atacatorilor. Au fost incendiate aproape toate clădăriile satului şi au fost ucişi 51 de săteni, lăsând orfani 106 copii. Probabil atunci s-a născut zicala: E bai la Căpeni!” – aflăm din prezentarea satului, scrisă de protopopul Nagy Károly din Căpeni. După cum povestesc bătrânii locului, tot în noaptea aceea a fost incendiată şi moara, care era situată în apropierea locului de campare a austriecilor.
Nu departe de arbore se află mormântul soldaţilor căzuţi în luptele din 9 decembrie 1848. Locul este marcat cu un stâlp funerar. La câteva sute de metri de locul amintit, în 1973 a mai fost ridicat un monument din granit, în memoria acestor lupte, având forma unei săbii înfipte în pământ.
Pe lângă bătrânul ulm, de-a lungul secolelor a funcţionat o moară de apă care a avut un rol vital în viaţa cotidiană a satului. Nu a fost numai un loc pentru măcinarea cerealelor, ci şi un loc unde sătenii discutau despre problemele zilnice, personale şi ale comunităţii. Din moment ce toate discuţiile au fost efectuate în prezenţa şi la umbra ulmului, copacul uriaş a fost martorul nenumăratelor povestiri vesele şi triste. Semnificaţia locului este indicată şi de faptul că în timp ce în anumite perioade ale anului distracţia, dansul şi muzica erau interzise de legile bisericeşti, în moară nu se oprea lucrul nici duminica.
Despre circumstanţele construirii morii nu prea avem date şi documente. Putem citi despre ea şi despre morarul Molnár Mihály într-un rezumat fiscal din 1750. Apoi, într-un inventar bisericesc din 1799, putem cit despre: „… terenul morii, din care a fost donat proprietarilor de moară din Căpeni. La nord se învecinează cu şoseaua comunală, iar la sud cu grădina morii …”. În 1845, administratorul parohiei reformate din sat, Sebestyén Sámuel, scrie într-un document: „… începând din 10 septembrie s-a făcut o toamnă şi iarnă aşa de secetoasă, încât roţile morii s-au oprit şi sărăcia e mare în sat”. După incendierea din 1848, moara a fost reconstruită şi a funcţionat până în prima decadă a secolului XX. O parte dintre rămăşiţele ei sunt vizibile şi în prezent la picioarele ulmului.
CARACTERISTICILE ARBORELUI
Strada: Pe lângă DJ 131 – la nord de satul Căpeni
Oraş: Baraolt
Judeţ: Covasna
Specia: Ulm de câmp (Ulmus Campestris)
Vârsta: 300 de ani
Circumferinţa: 7,3 m
Înăţime: 35 m
Text scris de Asociaţia Speo-turistică şi de Protecţia Naturii “Lumea Pierdută”
Competiţia Arborele Anului este derulată în România de către Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc şi promovată de Europa FM, programul fiind cofinanţat de Czech Environmental Partnership Foundation, de Ministerul Mediului din Cehia, de Fondul de Mediu din Cehia şi de SC Apemin Tuşnad SA.
Puteţi citi:
“Arborele Anului în România”. Teiul hibrid din Bârnova
“Arborele Anului în România”. Uriaşul ulm de câmp
“Arborele Anului în România”. Platanul de pe Strada Pomiculturii
“Arborele Anului în România”. Stejarii legendari din Tăietura
“Arborele Anului în România”. Stejarul din Posmuş
“Arborele Anului în România”. Castanul Unirii
“Arborele Anului în România”. Stejarul de jumătate de mileniu
“Arborele Anului în România”. Copacul lui Jules Verne
“Arborele Anului în România”. Fago-molidul ce stă în calea asfaltului
“Arborele Anului în România”. Teiul lui Ady
“Arborele Anului în România”. Bătrânul Carpaţilor
“Arborele Anului în România”. Sequoia, arborele-mamut
Arborele Anului în România, ediţia a II-a, şi-a desemnat finaliştii
Copacul României a câștigat titlul de Arborele European al Anului, însă victoria are gust amar