"Arborele Anului în România". Bătrânul Carpaţilor

Competiţia Arborele Anului şi-a desemnat cei 12 finalişti ai ediţiei a II-a, pe care, începând cu 10 septembrie, îi puteţi vota online timp de 50 de zile. Astăzi continuăm cu poveştile finaliştilor, prezentându-vă un gorun de aproape 900 de ani.

Din Mercheaşa pornim la pas spre Vulcanul Racoşului. Mergem spre răsărit. Lăsăm în urmă slatina (izvor sărat), ajungem mai sus de sat şi intrăm într-o păşune cu stejari seculari. Acelaşi drum în 2009 l-au parcurs şi copiii satului Dana şi Sebastian Pelei participând la concursul Cel mai bătrân arbore din România al Fundaţiei Mihai Eminescu. Drumul le-a fost cu folos, câştigând concursul. Au găsit un stejar care, măsurat la nivelul pieptului, avea o circumferinţă de 9,3 m. Pe internet am aflat de “isprava” lor. A fost o bucurie pentru noi, cei care inventariem patrimoniul natural al Perşanilor pentru declararea Geoparcului Carpatic Perşani. După lansarea concursului în 2011, ne-am hotărât să înscriem Stejarul din Mercheaşa. În câteva zile, pe net, am aflat că studiile arborilor istorici la noi sunt sporadice, iar “dincolo, în vest”, au scris istoria. Studiind legătura vârstei cu circumferinţa unui stejar putem spune că stejarul din Mercheaşa are o vârstă de cca 900 de ani. Firesc, acum ne întrebăm care sunt amintirile stejarului? Răspunsurile vin depănate din firul istoriei.

 

CARACTERISTICILE ARBORELUI

Localitate: satul Mercheaşa, comuna Homorod

Descrierea locului unde se află arborele: Mai sus de sat, pe păşunea cu stejari seculari, la cca 1,7 km est – nord-est de sat; coordonate GPS: 25º 21′ 49.191″ long E & 46º 03′ 59.047″ lat N

Judeţ: Braşov

Specia arborelui: Quercus sesilliflora – gorun (stejar de deal)

Vârsta: cca 900 de ani

Circumferinţa măsurată la (înăltimea de) 1,3 m de la pământ: 9.3 m

Înalţimea: 21.3 m

 

Sigur a privit la ridicarea satului Mercheaşa (atestat la 1448). Iniţial a fost o bazilică romanică cu navă centrală şi cor pătrat (sec.XIII). A urmat Biserica Evanghelică Fortificată, apoi în jurul ei satul. Ani la rând, stejarul a privit cum oile, vacile sau driganele satului păşteau păşunea din jurul său. La începutul floralului, sătenii ţineau maialul, când se formau turmele şi cirezile. Vara, când se rupeau norii, ciobanii se adăposteau sub el. Alteori făceau foc să se încălzească şi atunci îl puneau în pericol. Vara trecea repede. Se coceau perele pădureţe din păşune. Se fierbea pălinca. Era semn de toamnă. „Langsam” Mercheaşa intra în iarnă. Stejarul mai scăpa un an de fierul toporului. Devenea tot mai falnic, mai greu de doborât. Cădeau primii fulgi, ne apropiam de Ignat şi Crăciun. Se pregătea slănina la slatină, apoi se atârna în Bastionul Slăninei (Fabini, 1998 -în 1800, Turnul de Nord-Vest al fortificaţiei bisericii devine bastion). Duminica, mai ales toamna şi iarna, la chemarea clopotului (datat la 1570 cu text în germană: donaţie a primarului Mauritius Ludwig din Reps şi lucrat de meşterul Georg Hõrel din Nürnberg, Nussbächer 1979), satul se aduna la slujbă. De pe deal, stejarul auzea orga (făcută în 1788 de Johannes Prause şi modernizată de W. Hörbiger; ne încântă şi astăzi, dar la Vulcan; la Mercheaşa, “biserica este închisă iar în sat a mai rămas un singur sas şi ăla căsătorit cu o româncă. El păstrează cheia bisericii”-Ioan Pelei, pădurar din Mercheaşa). Iarna şi primăvara, devreme, până la Paşti urmau obiceiurile satului. Stejarul asculta bucuria reunirii comunităţii. Se succedau: şezătorile, colindele Crăciunului, terminate cu bardoaza, Fosnicul românesc, de “unire”, Petrecerea populară (după Fosnic, când participau şi saşii, ungurii), Întoarcerea în timp şi balul, Plugarul a doua zi de Paşti. Urma maialul şi un nou an încreţea scoarţa stejarului.

Mai înainte, pe lângă el au trecut spre răsărit şi saşii protejaţi de cavalerii teutoni în migraţia lor. Au ridicat aşezări, cetăţi, au întărit fortificaţii precum: Hoghiz, la 15 km sud-vest de stejar -1186, Şoarş, Felmer & Cobor-1206, Ungra, Micloşoara, Aita Mare & Budila-1211, Cetatea Brasovia întărită de teutoni între 1212-1218, Cetatea Feldioarei zidită de teutoni înainte de 1225, Drăuşeni peste deal de stejar–1224, Viscri–1231, Corona (Braşovul de azi)–1234, Sânpetru, Hărman & Prejmer-1240. În anul 1241, stejarul a simţit şi iureşul  tătarilor în timpul Marii Invazii pustiitoare.

Probabil stejarul a apărut pe păşune cam prin anul 1100, odată cu Transilvania (1075, în latina medievală de cancelarie însemnând “teritoriul de dincolo de păduri”). Şi pentru că arborele trebuia să poarte un nume, i-am spus Bătrânul Carpaţilor sau Stejarul din Mercheaşa.

Text de Iacomir Mihail/Asociaţia Geopark Perşsani

Competiţia Arborele Anului este derulată în România de către Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc şi promovată de Europa FM, programul fiind cofinanţat de Czech Environmental Partnership Foundation, de Ministerul Mediului din Cehia, de Fondul de Mediu din Cehia şi de SC Apemin Tuşnad SA. Aici îi puteţi vota pe cei 12 finalişti.

 

Puteţi citi şi:

“Arborele Anului în România”. Sequoia, arborele-mamut

Arborele Anului în România, ediţia a II-a, şi-a desemnat finaliştii