Peste 60 de femei s-au urcat în acest weekend la volan, protestând pentru dreptul lor de a șofa, refuzat în această țară. Potrivit Associated Press, activiștii au primit 13 înregistrări video și 50 de SMS-uri de la femei care demonstrează sau susțin că s-au urcat la volan, în semn de nenulțumire față de această interdicție.
Dacă cifrele sunt corecte, deși nu toate mărturiile pot fi verificate, protestul de sâmbătă ar fi cel mai amplu din istoria țării, în ceea ce privește această problemă. Poliția le-a avertizat pe femei să nu iasă cu mașina pe stradă, iar Yahoo News informează că cel puțin 16 femei saudite au fost amendate pentru nerespectarea avertismentelor poliției.
Sâmbătă, pe canalul de YouTube al grupului de activiste care luptă pentru dreptul femeilor de a șofa, a fost postat un clip în care May al-Sawyan, o cercetătoare de 32 de ani, se filmează conducând o mașină. Alte asemenea filmulețe au fost publicate pe 26 octombrie, însă nu se poate ști cu certitudine dacă femeile din imagini s-au filmat în ziua respectivă sau altă dată. al-Sawyan însă, care și-a obținut permisul de conducere în străinătate, spune că e foarte mândră, dar și fericită că gestul ei nu a fost sancționat. ”Au trecut câteva mașini pe lângă mine. Șoferii păreau surprinși, dar n-au făcut decât să se uite lung. Pe-aici nu se prea obișnuiește să vezi femei la volan,” a spus tânăra, citată de The Guardian.
Tot sâmbătă, pagina web a campaniei de susținere pentru această cauză a fost atacată, iar mesajul afișat de hacker pe această pagină a fost: ”Nu sunt de acord ca femeile să fie lăsate la volan pe tărâmul a două sfinte vestigii,” arată Reuters.
Activistele pentru dreptul femeilor de a șofa au lansat o petiție online, pentru înlăturarea interdicției, care a strâns până acum 16.600 de semnături. Eforturile din jurul acestei probleme sociale sunt considerate a fi cea mai bine organizată campanie de conștientizare din Arabia Saudită. În anii anteriori, încercările de a convinge politicienii să le confere femeilor acest drept s-au soldat cu arestări pentru deranjarea liniștii publicii și cu intimidări din partea forțelor de ordine. În 2011, o activistă care a lansat pe YouTube un apel către femeile saudite, îndemnându-le să iasă cu mașina pe străzi, a primit o săptămână de închisoare.
De curând însă, situația pare să ia o turnură favorabilă femeilor saudite, atâta vreme cât trei dintre membrele shura (consiliul), numit de regele Abdullah, în vârstă de 90 de ani, au recomandat public anularea interdicției și recunoașterea unui drept al femeilor, în concordanță cu legea islamică și codul rutier. Cele trei susținătoare și-au consolidat argumentele în funcție de valorile religioase împărtășite în această țară, invocând faptul că, dacă vor avea voie să conducă, femeile nu vor mai fi nevoite să se afle în compania unui bărbat necunoscut (șoferul), iar costurile gospodăriilor vor scădea (în acest moment, majoritatea famiiilor înstărite dispun de un șofer angajat).
Legea saudită nu interzice explicit femeilor să conducă mașini, însă în această țarpă, femeile pur și simplu nu primesc permise de conducere. Clericii musulmani consideră că o femeie la volan ar promova comportamente licențioase.
Sursa: The Guardian
Un comentariu
Arabia Sauditä are cam 29-30 de milioane de locuitori…
Dumneavoasträ vi s-ar pärea cä 60 de babe care manifesteazä în fata Guvernului pentru “dreptul” de a se culca – gratis (he, he, heee!) – cu bärbati de 25-30 de ani ar fi relevant, pentru DREPT?… Da’ ce vor fi fumat jigodiile astea de-si zic jurnalisti, mamä dragä?!?…