Ar trebui să conteze profilul de Facebook la obținerea și păstrarea unui job?

1

N-am apucat să ne jucăm prea mult dezinteresați în rețeaua socială, că departamentele de resurse umane ale companiilor au început să-și testeze posibilii angajați, analizându-le profilele de Facebook. Verdictele, susținute de studii psihologice adesea contradictorii, se dau în funcție de cât de ”corecți” și ”curați” sunt pereții noștri virtuali. Pe măsură ce mitologia din jurul utilizării rețelei se îngrașă, absența de pe Facebook tinde să-i excludă pe oameni și din vizorul angajatorilor, aruncând asupra lor suspiciunea antisocialității.

 

de Andra Matzal

 

Traduceam zilele trecute o carte pentru copii, în care mama personajului, un puști clasic de suburbie americană, își încurajează fiul să-și posteze pe Facebook numai poze cuminți, cu el citind frumușel pe fotoliu cărți serioase, în eventualitatea în care, peste câțiva ani, va da ochii cu cerberii de la cine știe ce departament de resurse umane. Cheia succesului se învârte în broasca ambițiilor încă din copilărie. Gata cu teoriile despre manifestările democratice, chiar dacă de curând apărătorii drepturilor civile au înaintat ”Like”-ul la statutul de instrument al „libertății de expresie” – în fața ochiului vigilent al companiilor, cu toții ar trebui să fim abonați la pagini de fapte bune, afiliate ideologiilor ”sănătoase” și în niciun caz să nu ne fi scăpat vreo poză cu tentă porno. Nu vă gândiți la mari capodopere ale conținutului explicit, pentru pudoarea Facebook a fost nevoie doar de câteva fotografii cu femei care alăptează ca să-și pună în funcțiune borgii de cenzură. Nu doar că aceste politici lipsite de transparență și vecine cu spionajul încalcă drepturile utilizatorilor la privacy, însă ele încurajează duplicitatea și cenzura, generând sute de tutoriale despre cum să fii un bun ipocrit în piața publică online.

După cum arată ghidurile pentru cum să fii un bun e-cetățean, dezirabil pentru companii, ar trebui neapărat să ai profil de Facebook, să fii activ în postările tale, să ai legături cu pagini compatibile cu orientarea profesională și ”să-ți modelezi profilul în funcție de topul celor cinci trăsături de personalitate”. Potrivit unui articol din Journal of Applied Social Psychology, cele cinci calități după care toate companiile se dau în vânt sunt conștiinciozitatea, stabilitatea emoțională, amabilitatea, extravertirea și deschiderea față de noi experiențe. Altfel spus, dacă un sondaj arată, de pildă, că 56% dintre angajatorii britanici verifică temeinic conturile posibililor angajați, aceștia din urmă ar trebui să pozeze virtual mai degrabă în ”robotul”-model după valorile standard, în spatele cărora să-și ascundă personalitatea și convingerile. Afară din birouri cu cei comozi, cu cei mai acizi sau cu cei pentru care viața emoțională se joacă pe muchie de cuțit. Și, înainte de toate, afară cu introverții – noroc cu Facebook, care le-a ușurat munca ghicitoarelor în limbajul trupului și programare neurolingvistică. Astfel, la interviuri ar putea ajunge doar ”corespunzătorii”.

Altfel, în cazul în care avatarele noastre sunt la fel de vii ca și în realitate, cu opinii, idei și judecăți nuanțate, am putea oricând să intrăm în marea familie a ”concediaților de către Facebook”, așa cum presa sintetizează panicard cazurile celor care și-ai pierdut jobul după ce companiile au reacționat la postările lor mai sensibile. Aceeași familie din care face parte stewardesa de la Virgin Airlines, concediată după ce i-a bombănit pe pasagerii unei curse și a spus că la bordul navei, reparate oricum de prea multe ori, erau gândaci. Sau o fostă angajată a unei firme de construcții australiene, care a mărturisit într-un status de Facebook că-și urășete slujba și că șeful ei este ”un labagiu pervers”. Sau o majoretă concediată în urma unei fotografii în care apărea alături de o prietenă beată, pe corpul căreia erau inscripționate svastici și textul ”sunt evreică.” Sau, în fine, un cadru didactic dat afară pentru că a refuzat să se prezinte în fața conducerii, cu Facebook-ul la control.

Acestea sunt doar câteva exemple care ilustrează clar abuzuri din partea companiilor care nu respectă dreptul la viața privată a angajaților sau pentru care conturile de Facebook au devenit un fel de patul lui Procust în evaluarea subordonaților. În ceea ce privește situațiile similare pe care le-am putea considera justificate, cum este cazul femeii care, fiind jurat într-un proces, a făcut un sondaj pe Facebook pentru a-și ușura alegerea, numărul lor pare să fie sensibil mai mic. Cu toate acestea, legitimarea generală a acestor imixtiuni nu se poate face diferențiat. Odată acceptată forma de control indirect, ea va fi folosită ori de câte ori un individ va călca pe propriul perete în afara șabloanelor de morală și estetică bătute în cuie de superiorii ierarhici.

Mai mult, când vorbim despre ponderea profilului de Facebook pentru o posibilă angajare, avem de-a face cu o procedură deloc transparentă, criteriu pe care cele mai multe companii îl impun celor care le calcă pragul cu CV-ul în mână. Deși putem avea impresia că interviurile au decurs bine și că șansele de partea noastră, multe dintre refuzuri pot avea în spate verificările profilelor din rețelele sociale, unde orientarea politică, religioasă ori sexuală sau simplele exerciții de liberă exprimare să fie depistate ca indicii pentru necompatibilitate, indiferent de performanța și abilitățile individuale. În asemenea situații, ne-am vedea nevoiți să-i apreciem pe angajatorii care și-au recunoscut direct intențiile de a analiza paginile viitorilor subalterni, cerându-le acestora la interviu parolele de la conturile personale.

Deși multe studii arată că activitatea pe Facebook contribuie la dezvoltarea capitalului social și că utilizatorii activi virtual relaționează mai constructiv și offline, și mai numeroase sunt cercetările sau pseudocercetările care subliniază implicațiile psihologice negative ale comportamentului din rețelele sociale. Scepticii care analizează platformele de social media sunt, de pildă, de părere că prea mult timp petrecut pe Facebook ne transformă în ”narcisiști distructivi la nivel social” – numărul mare de prieteni ne poate denota narcisismul, iar comentariile mai caustice, elemente ”toxice” legate disfuncții de personalitate. Un alt argument clasic invocat în discuțiile despre ”latura întunecată” a rețelelor de socializare asupra comportamentului și valorilor noastre e dezvoltat generos de Roger Scruton, în eseul Hiding Behind the Screen.”Tot ceea ce comunicăm cu prietenii noștri în mediul virtual apare pe ecran în competiție cu toate celelalte lucruri pe care putem pune cursorul. Dăm clic pe prietenii noștri, așa cum am da pe o știre sau pe un videoclip. Ei nu sunt decât unul dintre multele produse afișate. Prietenia noastră și, în general, toate relațiile noastre virtuale, aparțin categoriei distracției, o marfă care poate fi sau nu aleasă, în funcție de bunurile competitoare,” scrie Scruton, pentru care viața din fața ecranului nu poate fi decât un substitut dăunător, care transformă relația de la om la om într-una de tipul om-pantof sau om-mașină.

Pe măsură ce rețeaua virtuală devine din ce în ce mai numeroasă, refuzul de a-ți face un cont începe să devină un statement sau, în cel mai rău caz, o ”dovadă” a unor probleme psihologie. Câteva articole recente, despre care discutam zilele trecute, flancate de cercetări cel puțin discutabile, se grăbesc să interpreteze lipsa contului de Facebook drept un semn că în respectivul individ s-ar putea ascunde un psihopat. Țapi ispășitori, criminalul de la cinema Aurora și Anders Breivik, ucigașul norvegian, niciunul neavând cont în rețelele sociale, devin – complet iresponsabil pentru media și degrabă generatorii de studii comportamentale – modele demonizate. Dacă nu ești pe Facebook, ai mari șanse să fii criminal sau, în cazul fericit, doar un antisocial, titrează ziarele, inflamând mințile publicului și, lucru extrem de periculos, departamentele de resurse umane, cu generalizări viciate. La fel cum afirmau și studiile citate mai sus, pentru care puterea va fi de partea extravertului stabil și harnic, multe companii se feresc de potențialii angajați care nu sunt extraverți stabili și harnici, ca dracul de tămâie. Iar acum, că tot ne construim singuri imaginile virtuale, iar sociologia pop panicardă abia așteaptă să mai lanseze vreo bombă statistică, expunerea ca posibilă resursă umană în fața providerilor de joburi e mai mare ca oricând. Însă, până să fim dați afară, așa cum au pățit-o angajații unui supermarket australian, care au făcut pe mortul în timpul liber, ar trebui să folosim Facebook-ul și celelalte rețele după indicațiile precise ale libertății de expresie. Iar după concediere, cu atât mai mult.

Foto main: Dawn.com

 

 


Un comentariu

  1. Asta e prea de tot , ce conteaza ca eu vorbesc urat pe facebook , ma cert si sunt acida daca la munca respect regulile si imi vad de treaba ! Nu degeaba interviurile sunt scurte si slab informationale , exista facebook .

Reply To Roxana Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger