Ar fi întemeiat să interzicem sacrificarea animalelor în scopuri religioase?

4

Am fost ieri la un târg de țară, unde pe tarabele de piatră improvizate, scăldați în praf și gaze de eșapament de la mașinile care cărau marfă, zăceau miei jupuiți, jumătăți de porc și – o premieră pentru mine – capete de vițel, cu blana intactă și ochii închiși.

 

miel

de Andra Matzal

 

Nu sunt străină de imaginea animalelor tranșate domestic pentru farfurii generoase de sărbători, am văzut mulți miei pe masa din bucătărie, privind în gol din carcase jupuite, am văzut porci pârliți în direct, până când mirosul de șorici invada toată curtea, și găini tăvălindu-se bezmetic fără cap prin grădină, așteptând să se scufunde în ciorbă.

Cu toate astea, imaginea unui cap negru de vițel sau a unui miel proaspăt dezbrăcat de piele nu te poate lăsa indiferent dacă ești genul de om care nu se poate imagina jumulind o găină sau scoțându-i măruntaiele. După ziua petrecută la târg, m-am tot întrebat dacă toată cruzimea asta explicită în prag de sărbători e mai greu de dus decât imaginea mușchiulețului gata ambalat, pe care-l cumpărăm banal de la supermarket.

La vederea câtorva fotografii cu animalele de la târg, câțiva oameni n-au întârziat să spună că ”omul pare uneori o greșală a naturii” sau că România echivalează cu acte de cruzime inimaginabilă în serie. Vederea mieilor de pe mesele gospodarilor, care-i dezmembrează cu naturalețe, în timp ce-și văd degajați de conversații, sau a porcilor despicați de bunici pricepuți, lăsând să se reverse viitoarele vehicole de cârnați, îi fac pe unii să se îngrozească, să ia mai repede decizia de a deveni vegetarieni sau măcar flexitarieni ori să strâmbe din nas scârbiți, fără să refuze însă farfuria. Altfel, dacă nu avem contact cu carnea decât prin țipla branduită de la supermarket, care promite delicii de la măcelari inventați de publicitate, moartea animalelor poate rămâne o imagine ascunsă în fundal, mai ușor de acceptat. În toată povestea asta, ne putem întreba dacă, după inepuizabilele eforturi ale rațiunii de a ne îndepărta de obișnuințele și practicile vechilor oameni, pentru care un animal ucis putea însemna supraviețuirea, mai e justificată sacrificarea animalelor în scopuri religioase.

Desigur, argumentele pe care le putem invoca în favoarea descurajării acestor sacrificii sunt, în mare, similare cu cele care-i determină pe oameni să renunțe la consumul de carne. Argumentul etic, de pildă, care susține renunțarea la tratamentele de cruzime la adresa animalelor în general, poate fi aplicat și-n cazul mielului sau al porcului care, după lungi perioade de post, promite oamenilor un praznic pe cinste. Vocile moderate, venite, de pildă, pe filiera politicilor europene, vor măcar să impună ”tratamente umane” pentru animale, cum ar fi asomarea porcului, pentru ca animalul să moară cât mai puțin dureros și cât mai rapid. Însă în fața unor astfel de poziții, sacrificare animalelor pentru sărbători ar trebui interzisă în egală măsură cu sacrificarea tuturor animalelor, inclusiv a milioanelor de vietăți comestibile ucise în mod cel puțin la fel de barbar pe scară industrială.

 

vitel

 

Pentru cei care contestă perpetuarea acestor practici și care vor totodată să țină cont de motivele religioase din spatele sacrific[rii animalelor, o posibilă pistă ar putea fi că niciun zeu sau dumnezeu nu ar putea cere oamenilor să sacrifice animale, care sunt, la rândul lor, propria creație. Nici un dumnezeu, s-ar putea spune, nu poate cere credincioșilor să comită acte de cruzime. În același timp, cu ce diferă uciderea unui miel, de pildă, în linia unei tradiții religioase, de uciderea unui miel în scopuri pur alimentare? În vreme ce credincioșilor li s-ar interzice să ucidă animale pe care să le consume, marile industrii ale cărnii ar supraviețui, iar acest standard dublu nu poate fi decât traducerea unei forme de ipocrizie și de judecată părtinitoare.

Pe de  altă parte, dacă intrăm în pielea unui ateu convins, putem spune că sacrificarea animalelor de sărbători ar trebui cu atât mai mult descurajată, cu cât rațiunile din spatele ritualului sunt, în fond, simple superstiții. Astfel, uciderea porcilor pe bandă rulantă în perioada Crăciunului pare cu atât mai absurdă, cu cât alimentează o ficțiune, fie ea și larg împărtășită. În cazul unui astfel de argument însă, trebuie ținut cont de faptul că ceea ce presupune contextul sărbătorilor depășește cadrul strict dogmatic. Sărbătoarea, dincolo de conexiunea ei cu sacrul, este un eveniment social, unul care reduce, pe cât posibil, decalajele dintre clase și categorii, iar un vehicol important pentru procesul ăsta este chiar mâncarea, preparată din carnea animalelor sacrificate. De Crăciun sau de Paște, cei mai mulți oameni care respectă sărbătorile, oricât ar fi de săraci, fac tot posibilul să aibă o masă îmbelșugată, care să compenseze pentru perioadele tulburi de peste an. Într-un articol despre Crăciun și risipa alimentară, Vintilă Mihăilescu discută foarte nuanțat despre relația dintre hrană și statut social sau aspirații personale, în cadru simbolic: ”Atît religios, cît şi laic, [Crăciunul]este timpul naşterii şi renaşterii; mistic şi profan, este un timp oracular, al bunelor vestiri; prozaic, este un timp cînd zăpada te ţine în casă (iată…) şi te îmbie să visezi la gura sobei la vremuri mai bune. Este, oricum am lua-o, timpul (re)naşterii speranţei: a fost cum a fost, dar poate că, odată cu reînnoirea timpului, şi viaţa mea o fi mai bună… Dar cum să visezi frumos cu burta şi casa goale?”.

 

 

Un alt posibil argument ar putea viza ceea ce anticipam prin susținerea metodelor ”umane” de sacrificare a animalelor. Putem percepe tăierea porcului sau a mielului ca un act de cruzime insuportabil, atâta vreme cât se întâmplă în imediata noastră apropiere: măcelari sunt rudele, iar abatorul este fie curtea, fie bucătăria. Pentru cei sensbili, expunerea directă la transformarea mielului în drob are efecte incomparabile cu cele produse de cumpărarea unui drob gata preparat în malaxoarele industriale. Această reacție însă nu cred să fie un fundament necesar și suficient pentru descurajarea sacrificării animalelor în spațiul domestic, atâta vreme cât, dacă privim documentare despre viața și moartea animalelor în fermele industriale (Earthlings e un exemplu clasic), sunt mari șansele să suspinăm nostalgic după cum tăiau bunicii noștri porcul, pe care-l botezaseră, hrăniseră și curățaseră un an întreg, iubindu-l în felul în care numai un om simplu poate iubi animalul care va aduce îndestularea familiei pentru multă vreme.

E drept, imaginea mielului care privește în gol cu ochiul stins, a cuțitului care-i secționează mușchii, separându-l în ingrediente, sau a găinii care se tăvălește bezmetică fără cap, nepot urmări sau tăia pofta de mâncare. Însă, atâta vreme cât nu suntem determinați să renunțăm la carne din principii ideologice și din convingeri morale, mi se pare ipocrit să susții interzicerea sacrificării animalelor în scopuri religioase, doar pentru a merge la supermarket să cumpărăm ciozvârte provenite de la animale anonime, omorâte la distanță și descompuse de mașinării, nu de oameni. La urma urmei, după cum spunea cineva într-o conversație pe tema asta, doar nu credem că acestea din urmă ajung pe rafturi din sacul lui Moș Crăciun.

Puteți citi și:

Crăciun cu tofu sau cu porc?


4 comentarii

  1. nu am citit tot articolul , mai mult l-am rasfoit , insa din start titlul e gresit . nu se sacrifica miei in scop religios , mai de graba in scop traditional. sunt multe de discutat , dar nu voi scrie aici doar ca sa nu mai citeasca nimeni , sau in cel mai bun caz , tu , autorul/autoarea acestui articol , citit (sau mai de graba rasfoit) (poate) de cateva sute de ori .

  2. Draga Andra, acolo unde vezi tu cruzime si salbaticie, eu vad hrana pentru oameni si atat. Altminteri, perfect de acord cu tine – abatorizarea industriala e deliranta: pentru ca enorma, pentru ca e cruda, pentru ca alimenteaza un sistem falimentar si pentru ca naste deseuri (in cazul asta, hrana risipita).

    Sacrificarea domestica a animalului pentru uz la scara mica e exact invers si e singura care merita sustinuta, din punctul meu de vedere, pentru ca nu e excesiva (detest excesul de carne, precum si excesul vegetarian. E bine sa avem masura cu toate).

  3. Cand sunt atatea surse de hrana care asigura deplin necesarul nutritional al omului, sacrificarea animalelor chiar este un act total si nenecesar de cruzime si de lacomie si, nu doar “hrana pentru oameni si atat” (asa ceva nu exista). Nu acesta este scopul existentei lor!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger