Aplicaţia care permite ştergerea mesajelor deja trimise, pe care regretăm că le-am trimis

0

Când trimiţi un mesaj pe care regreţi că l-ai expediat fie imediat, fie după câteva momente de gândire, ai vrea să ai la dispoziţie o opţiune de tip “unsend”, ca mesajul deja trimis să dispară, cumva, atât din telefonul tău, cât mai ales din cel al destinatarului. Opţiunea există, sub forma unei aplicaţii de telefon mobil, disponibilă pentru iOS şi Android, scrie Discovery News.

 

Aplicaţia este dezvoltată de firma Raketu, specializată în securitatea comunicaţiilor şi se numeşte RakEM; ea permite utilizatorilor să şteargă mesajele regretate atât de pe dispozitivul lor, cât şi de pe dispozitivul persoanei căreia i-a fost trimis mesajul. Tehnologia folosită pentru această aplicaţie nu se bazează pe comunicarea prin servere, ci pe conexiunea directă între dispozitive, ceea ce elimină posibilitatea stocării datelor; tehnologia elimină şi riscul accesării neautorizate a datelor de către persoane care ar dori să citească mesaje ce nu le-au fost destinate.

“Oamenii vor să fie siguri de securitatea comunicării lor, de faptul că este privată şi protejată şi că, dacă au îndoieli în privinţa unui mesaj expediat, se pot răzgândi şi îl pot şterge cu încredere că, într-adevăr, va fi şters complet”, explică Greg Parker, CEO al Raketu. Şi RakEM exact asta face, susţine compania. Pe lângă serviciul de mesagerie cu această particularitate, aplicaţia mai oferă şi servicii de sharing (fişiere, fotografii), mesagerie vocală, localizare şi controlul conţinutului şters. Aplicaţia este disponibilă, gratuit, pentru iOS şi Android, este disponibilă în toate limbile şi folosită, deja, în peste 150 de ţări.

 

Sursa şi foto: Discovery News

 

Puteţi citi şi:

Cureaua care se ajustează singură când burta e prea plină cu mâncare

Aplicaţii care te ajută să te rătăceşti, ca să poţi trăi “experienţe adevărate”

Aplicaţia care găseşte cele mai bune rute pentru biciclete din lume

O echipă de studenţi din Cluj a dezvoltat o aplicaţie prin care codul PIN poate fi introdus în bancomat doar cu privirea

O aplicaţie vrea să adune la un loc visele lumii

Aplicaţia care te ajută să citeşti un roman în mai puţin de 90 de minute


Leave A Reply