Apicultura se face cu drag de albine şi fără frică

0

Ştiţi de ce preferaţi mierea de salcâm pentru a îndulci ceaiul, cafeaua sau o limonadă? Pentru că nu le schimbă gustul, spun apicultorii, care ştiu că de asta mierea de salcâm este mereu cea mai căutată şi mai cerută pe piaţă, întrecând, chiar, uneori, cererea de miere polifloră. Dar există multe alte tipuri de miere, inclusiv la noi în ţară, unele mai bune decât mierea de salcâm ori polifloră (mai bogate în minerale), însă mai puţin cunoscute sau mai dificil de produs, mai ales în cantităţi mari.

 

 

Aşa se explică de ce, cam la orice târg apicol sau de produse tradiţionale la care veţi merge, veţi găsi întotdeauna cantităţi mai mari de miere de salcâm ori polifloră, dar apicultorul de la care veţi cumpăra va avea măcar şi câte un borcan cu miere “mai deosebită”, după cum o va prezenta singur, şi dacă nu îl întrebaţi. Iar, dacă aveţi răbdare, veţi afla şi de unde provine mierea respectivă şi de ce este atât de deosebită.

De la începutul lunii februarie şi până la începutul lunii aprilie, în România se desfăşoară o serie de târguri apicole, organizate în toată ţara – Craiova, Câmpina, Cluj-Napoca, Ghiroda, Făget, Iaşi, Târgu Jiu, Blaj, Brăila, Galaţi. Din aprilie şi până în septembrie, apicultorii sunt ocupaţi cu munca, astfel că se mai adună în târguri specializate abia în septembrie şi la sfârşitul lunii octombrie (puteţi găsi întreg calendarul apicol al anului 2014 aici). Localitatea Făget din judeţul Timiş se mândreşte cu o veche tradiţie a târgului apicol, organizat, şi în acest an, în parcul central, în perioada 15 – 16 martie. Dacă sâmbătă, 15 martie, oamenii prezenţi la târg s-au bucurat de o vreme însorită şi caldă, duminica ploioasă şi vântoasă ce i-a urmat nu a fost deloc o zi plăcută nici pentru cei cu produse la vânzare, nici pentru vizitatori. Cu toate acestea, târgul era plin de lume. De găsit, se găsea cam tot ce doreai: stupi, rame, ceară, echipament de protecţie pentru lucrul cu albinele, afumătoare, iască, unelte diverse necesare în diferite operaţiuni specifice apiculturii, dar şi, desigur, miere, polen, propolis, tincturi pe bază de propolis sau creme cu lăptişor de matcă, delicatese cu miere şi fructe sau prăjituri de casă, ciocolată de casă şi nelipsitul cozonac secuiesc (kurtos kalacs).

 

La vânzare: de toate cele necesare apiculturii

 

Târgul este dedicat în special apicultorilor cu experienţă sau celor care îşi doresc să se iniţieze în tainele acestei profesii. Aici se pot achiziţiona, mai ieftin, direct de la producători, diverse unelte sau echipamente necesare pe parcursul anului. Se stabilesc contacte sau se creează legături de afaceri viitoare ori chiar amiciţii. Se întâlnesc oameni din aceeaşi branşă care, venind din judeţe diferite, nu se prea văd cu alte ocazii, iar acum pot să schimbe idei, impresii şi noutăţile domeniului. Cine vine cu ochiul format şi ştie ce caută, zăboveşte mai mult la standurile cu stupi, rame sau echipament; cine vine din curiozitate, va trage mai degrabă la standurile cu produse apicole, frumos ambalate şi prezentate, vândute de producători dornici să explice despre fiecare în parte la ce foloseşte. Cui îi este foame, are de ales între mici (şi ei tradiţionali şi nelipsiţi de la evenimente de acest gen) sau frigărui la botul calului sau turtă dulce şi prăjituri de casă, la concurenţă cu colacul secuiesc cu nucă, scorţişoară sau nucă de cocos.

 

 

SONY DSC

Dulciurile de casă nu pot lipsi de la târguri, mai ales de la cele tradiţionale

 

Cristi vine din Gladna Română, are 41 de ani, este, de meserie, pompier, dar pasiunea lui au fost întotdeauna albinele. I-au plăcut de mic copil şi, acum zece ani, s-a apucat de apicultură, pe care o face în paralel cu serviciul de bază. Şi-a iniţiat şi fiul în tainele domeniului şi lucrează cot la cot, afacerea fiind una de familie (de altfel, la vânzarea produselor apicole stă mama lui Cristi, îngrijorată de vântul şi ploaia care ameninţă să dărâme standul frumos construit şi să strice etichetele de pe borcane). „Când eram tânăr, nu am avut timp să mă ocup de albine, dar mi-au fost dragi de când eram mic”, povesteşte apicultorul. A început cu şase stupi, dar, în prima iarnă din cariera lui de apicultor, cinci i-au murit şi a mai rămas cu unul singur. A mers mai departe cu un stup, luând-o de la capăt. A citit, s-a documentat, a învăţat, a câştigat experienţă, iar, încetul cu încetul, s-a dezvoltat. Apoi, în 2009, a făcut un proiect pe măsura 112 pentru fonduri europene, l-a câştigat şi, spune el, asta l-a ajutat mult să se dezvolte. Acum are peste 250 de stupi, de care se ocupă împreună cu familia – băiatul lui îi urmează tradiţia. Când vine de la serviciu, Cristi merge la albine: „Mă relaxează munca cu ele, mă încarcă pozitiv. Le duc şi în pastorală, dar nu prea departe, pentru că nu îmi permite timpul”, spune apicultorul timişean.

 

 

Apicultura este o îndeletnicire care nu se poate face oricum. Albinele sunt foarte sensibile şi trebuie respectate anumite reguli în munca cu ele. Spre exemplu, dacă te duci nervos la stupi, te vor simţi şi rişti să te atace. Dacă te duci parfumat sau proaspăt bărbierit, iarăşi nu le place, deoarece le agită mirosurile artificiale. „Nu le place nici să simtă chimicale în zona unde sunt, miros de erbicide, spre exemplu, astea le agită. Le agită şi schimbarea vremii, desigur”, explică apicultorul. „Dar dacă nu sunt chimicale în zonă, sunt liniştite. Şi regula de bază este că trebuie să lucrezi fin cu ele, frumos, pentru că ele simt dacă eşti brutal şi nu le place”. Dacă i-a fost frică de înţepătura de albine? Cristi râde. „Nu înţeapă pe oricine!”, spune el. Apoi trece de la tonul de glumă la cel serios: „Nu, nu mi-a fost niciodată frică de ele”. „Dacă ţi-e frică, nu poţi face apicultură, albinele te simt şi nu cooperează”, susţine şi un apicultor mai vârstnic, aflat la câteva standuri distanţă. „Trebuie să îţi fie drag de ele, altfel nu are rost!”.

 

 

Printre cele mai „titrate” produse apicole este lăptişorul de matcă, folosit în diverse tratamente sau în cosmetică. „Lăptişorul de matcă este produs de către albine pentru matcă, pentru regina lor, dar şi pentru a hrăni puietul în primele zile de viaţă. Există rame speciale pentru creşterea mătcilor, folosite de cei care vor să aibă producţie mai mare şi să o vândă, există acum spatule sau aspiratoare speciale pentru colectarea acestui lăptişor de matcă de pe rame – unelte sunt acum cu duiumul. Însă cantitatea colectată la un stup, spre exemplu, este foarte mică, cam ca un bob de fasole. Dar, fiind vorba de o substanţă concentrată, nu se pune în cantitate mare nici în creme, nici în alte produse”, explică apicultorul. Alt produs căutat este propolisul, „vaccinul natural”, pe care albinele îl folosesc pentru protecţia stupului şi care se poate culege direct de pe rame. „Şi pentru el există acum colectoare speciale. Eu fac şi – şi, adică am şi colectoare, dar îl culeg şi cu dăltiţa de pe rame”, explică Cristi.

 

Iască pentru afumat albinele

 

Cea mai bună miere, în opinia lui de apicultor cu ani de experienţă, este cea de mană (de brad sau de stejar). „Este o miere anafloră, dar este cea mai bogată în minerale. La noi în zonă este mult stejar, aşa că avem şi acest tip de miere. Secretul ei stă în excrementele de insecte care umblă pe copac, pe frunzele lui, pe scoarţă. Lumea nu prea ştie treaba asta, dar cine ştie, va alege întotdeauna mierea de mană şi nu pe cea polifloră sau de salcâm. Mierea de salcâm, pe lângă faptul că nu schimbă gustul cafelei, mai are avantajul că se zahariseşte mai târziu decât altele. Dar mierea, dacă este naturală, de oricare ar fi, se zahariseşte, însă asta nu înseamnă că nu mai este bună de consumat”, spune apicultorul. De altfel, una dintre posibilităţile de a testa dacă mierea pe care aţi cumpărat-o este naturală sau nu este să vedeţi dacă se zahariseşte. Dacă da, atunci este miere naturală. Dacă nu, atunci este contrafăcută (înmulţită cu sirop de zahăr etc.). Alte modalităţi de a testa dacă mierea este naturală sau nu ar fi şi următoarele:

– puneţi miere într-o linguriţă şi amestecaţi-o cu vârful unui creion chimic; dacă mierea se colorează, de la creion, nu este naturală, însă dacă nu îşi modifică culoarea, este naturală;

– introduceţi în borcanul cu miere o linguriţă şi ridicaţi-o, urmărind dacă mierea curge de pe ea sau nu; dacă curge, aţi cumpărat miere naturală, dacă se întrerupe şi cade sub forma unor picături, atunci mai bine căutaţi altă sursă de miere;

–  într-o sticlă cu capac puneţi miere, închideţi bine capacul şi întoarceţi sticla cu dopul în jos; dacă bula de aer formată se ridică fără să se spargă, înseamnă că mierea nu a fost „înmulţită” cu zahăr.

 

Alegerea nu e uşoară: standurile târgului sunt pline cu produse

 

În afară de mierea de salcâm (vândută pe piaţa noastră cu 25 de lei kilogramul) sau cea de mană, existe multe alte soiuri, de care poate aţi auzit, poate nu. Se obţine miere din: rododendron, pin, castan, lavandă, rozmarin, manuka (Noua Zeelandă), hrişcă, salvie, fenicul, salcie, mentă, măr, iarbă neagră, coriandru, avocado, eucalipt, portocal, dovleac, păpădie, trifoi (alb, roşu), floarea-soarelui, mure, afine, rapiţă, tei, muştar de câmp, cruşin, lucernă, sparcetă, păducel, mărăcine, pufuliţă, iederă, albăstrea, cimbrişor şi altele. Nu toate soiurile menţionate se pot obţine în România şi există şi anumite soiuri celebre de miere, foarte rare, specifice numai anumitor ţări sau regiuni. Spre exemplu, mierea Sidr, considerată la fel de valoroasă ca aurul. Sidr este o specie de arbori care creşte în Yemen şi despre care se spune că sunt primii arbori apăruţi pe Pământ, în „Grădina Edenului”. Mierea obţinută de la aceşti arbori este considerată un foarte bun antibacterian, antiinflamator şi, totodată, afrodiziac, precum şi un bun remediu împotriva sinuzitei. Dar un borcănel de miere Sidr ajunge să coste câteva sute de dolari.

 

 

O altă miere specială este cea albă, din Etiopia, produsă în regiunea muntoasă Tigr şi considerată o delicatesă. Se obţine din florile unei specii locale de salvie, numai în anumite perioade din an, după sezonul ploios. În 2010, preţul kilogramului a ajuns la 11 dolari, pentru această miere. Mierea de pin din Turcia este şi ea celebră, în această ţară fiind organizat anual un congres dedicat, dat fiind că Turcia produce 90% din cantitatea de miere de pin din lume. Iar în Franţa, celebră pentru culturile sale de lavandă, nu putea lipsi mierea produsă din această plată, extrem de aromată şi folosită şi în gastronomie, la diverse produse speciale (sursa). România se laudă cu o veche tradiţie apicolă, însă apicultorii nu sunt deloc mulţumiţi de modul în care statul înţelege să îi ajute; îşi pun speranţa, totuşi, în fondurile europene alocate acestei ramuri, care le sunt de folos celor care reuşesc să le acceseze. Dacă apicultura este numai o pasiune şi nu vreţi să faceţi o afacere din asta, şi câţiva stupi vă sunt suficienţi pentru a vă produce mierea necesară casei, familiei şi poate, dacă prindeţi un an bun, mai daţi şi prietenilor. Însă înainte să vă apucaţi de asta, sfatul oricărui apicultor cu mai multă sau mai puţină experienţă este să vă documentaţi, să citiţi, să mergeţi la un curs ori să staţi pe lângă un apicultor „mai vechi în meserie”, să furaţi de la el câteva secrete. Şi nu uitaţi regula de bază: să vă fie drag de albine.

 

Citiţi şi:

UE a interzis încă un pesticid dăunător albinelor

Autorităţile române, despre problema albinelor: ”Pesticidele sunt necesare, România nu are alternative de tratare a dăunătorilor”

Un alt pericol la adresa albinelor: noxele de la maşini

Pesticidele micşorează albinele

România a votat împotriva interzicerii pesticidelor care ucid albinele

 

Surse documentare: Cura de miere, ProApicultura, E-Miere

Fotografii: Camelia Jula


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger