Apa bate piatra: Podul Grohotului. Din frumuseţile ascunse ale României

1

În Ţara Zarandului, aproape la fiecare pas te împiedici de urme de poveste. Unele sunt scornite din moşi-strămoşi, pentru a explica vreun lucru ce nu-şi avea explicaţie firească, altele sunt doar mărturii ale trecerii timpului şi fenomenelor naturii. Dar chiar şi aşa, pentru fiecare bolovan sau pârâu, undeva există o legendă, o întâmplare, o istorie. Aşa se întâmplă şi cu Podul Grohotului, un pod natural extrem de spectaculos, rar în România (şi nu numai), săpat de apele aprige ale pârâului cu acelaşi nume. Departe de şoseaua principală, coborând dintr-un drum judeţean plin de hârtoape, Podul Grohotului este un spaţiu în care vezi, pe viu, înfruntarea între forţele naturii. Piatră, vânt, apă. Apa, tenace, neistovită, câştigă.

 

 

Din comuna Baia de Criş, situată la aproximativ 7 kilometri de municipiul Brad (judeţul Hunedoara), drumul duce, prin Baldovin, înspre localităţile Bulzeştii de Jos şi de Sus. Înainte de Bulzeştii de Jos, sunt Cheile Uibăreştilor, pe Valea Uibăreşti, iar din acestea se coboară spre pod. Mai exact, în drumul judeţean, la o curbă, apare indicatorul (destul de ponosit) care arată drumul spre Grohot – direct în jos. Iarna, dacă este zăpadă, coborârea este extrem de dificilă, chiar imposibilă fără echipament adecvat, iar urcarea şi mai şi. Terenul nu este neprietenos, dar nici nu face lucrurile simple – se coboară preţ de 10 – 15 minute, printr-o pădure de frasini nu deasă, dar fără marcaje. Singurul indiciu este sunetul apei, de la un moment dat. Acolo jos, unde vuieşte apa, trebuie să ajungi.

 

Apa aprigă a Grohotului (foto: motociclism.ro)

 

Potrivit unor informaţii geologice, aici ar fi existat, iniţial, o peşteră, din care acum a mai rămas doar podul natural, săpat de ape. Dincolo de ipoteze ştiinţifice, priveliştea oferită de natură este impresionantă. Iar ca tabloul să fie complet, odată cu venirea primăverii, locul îşi arată şi faţa de rezervaţie naturală (deşi pe o suprafaţă de numai un hectar), care, pe lângă podul în sine, cuprinde o interesantă varietate de plante care cresc pe calcarul din zonă – între care se remarcă, spectaculos, liliacul sălbatic. Din păcate, nimic nu marchează ori indică zona ca atare, dar este drept că şi vizitatorii sunt puţini şi doar dintre cunoscători. De altfel, dacă nu eşti atent la marginea drumului, poţi rata destul de uşor săgeata albastră care arată direcţia spre pod.

 

Vara, pe sub pod (foto: motociclism.ro)

 

Tunelul făcut de apă în calcar este lung de aproape 20 de metri şi înalt de aproximativ 12 metri. Cheile săpate de pârâu se întind pe vreo patru kilometri. Peretele drept de stâncă stă semeţ ca o cetate în sine. Frumuseţea sălbatică a podului se vede cel mai bine de la o oarecare distanţă, dar şi hoinărind prin preajma lui sau pe sub el poţi simţi războiul perpetuu dintre cele două forţe naturale, apa şi piatra. Legendele din zonă spun că podul ar fi fost loc de odihnă pentru păzitorii aurului din Apuseni (nu alţii decât uriaşi). Alte istorisiri zic că stânca, în forma ei de odinioară, nesăpată de ape, a ajuns acolo în timpul erupţiilor vulcanice ale muntelui Caraci, aruncată la zeci de kilometri distanţă de vulcanul supărat şi, pe atunci, activ.

 

Sub Podul Grohotului se poate trece cel mai bine vara, când apa e mai mică (foto: motociclism.ro)

 

Podul Grohotului este cunoscut localnicilor şi celor care vin de prin judeţ, dar şi celor sosiţi din alte părţi, în special dacă sunt pasionaţi de turism montan mai puţin convenţional sau motociclişti. Locul este inclus într-un circuit turistic, numit Circuitul Cheilor: Ţebea – Bulzeştii de Jos – Podul Grohotului – Cheile Uibăreştilor – Cheile Ribicioarei – Ribiţa – Ţebea. Traseul are, în total, 30 de kilometri, dar practic se poate face pornind de oriunde din Ţara Zarandului, nu neapărat din Ţebea. Transportul poate fi o problemă, căci autobuzele sunt destul de rare şi nu opresc la coborârea spre pod, decât dacă rogi şoferul să îţi facă o favoare (ceea ce nu ar fi o problemă, căci şoferii sunt şi ei băieţi din zonă, moţi, gata oricând să dea o mână de ajutor cuiva). În principiu, cel mai bine şi mai sigur este să vii cu maşina sau motocicleta personale. Se poate face traseul şi cu biciclete, cu pornire din Brad, Baia de Criş sau alte localităţi învecinate. Însă până la pod se poate merge numai pe jos.

 

Cabane de lemn au înflorit în zonă, unele oferind inclusiv cazare turiştilor în trecere

 

Pentru turiştii care vin în fiecare vară la târgul de pe muntele Găina, Podul Grohotului poate fi un punct de oprire înainte de urcarea spre platoul dedicat manifestărilor. Căci din Bulzeştii de Sus, aflaţi la câţiva kilometri dincolo de zona cu podul, se urcă pe jos, pe drum forestier, chiar pe muntele Găina, pe platoul destinat târgului. Un popas la Podul Grohotului ar fi chiar indicat, pentru spectaculozitatea peisajului, pentru sălbăticia lui sau pentru o gustare în natură (în ciuda „legii picnicurilor”, nu prea cred că pe Grohot se vor înghesui autorităţile să dea amenzi). În lunile de vară, chiar începând din mai sau toamna, până târziu în octombrie, fotografii (profesionişti sau amatori) au cu ce se desfăta: priveliştea este impresionantă, unghiurile de fotografiere – destule şi unele chiar dificile, ca provocare, iar culorile – vii şi pure. Iar pasionaţii de ciclism sau moticiclism cross sau enduro vor aprecia cu siguranţă traseul, plin de serpentine, cu urcuşuri şi coborâşuri (plus capcanele aferente din asfalt).

 

Păstrăvăria din Bulzeştii de Sus, un ultim popas înainte de urcarea pe Valea Găinii, spre munte (4 kilometri pe un drum forestier)

 

În capătul Bulzeştilor de Sus, chiar înainte de pornirea pe drumul forestier care duce spre muntele Găina, se află o păstrăvărie. Cândva, era foarte bogată şi puteai mânca acolo, pe loc, un peşte prăjit cu mămăligă. Acum, cei care se ocupă de ea cresc, încă, puiet, abia în al doilea an, aşa că doar anul viitor, în toamnă, ar putea să ofere o asemenea masă tradiţională. Case noi sau cabane de lemn au răsărit pe văile de aici, semn că locuitori ai oraşelor apropiate (Brad sau Deva, în principal) şi-au pregătit refugii de weekend sau de pensie. Echipamentul tv prin satelit se vede aproape la fiecare gospodărie, chiar şi la cele mai sărăcăcioase. Drumul la Grohot şi mai departe merită făcut şi numai pentru aerul curat, tare, de munte, pe care îl respiri acolo. Vara este categoric cel mai indicat anotimp pentru drumeţie în regiune, mai ales că puteţi duce în spate un cort pe care să îl amplasaţi cam oriunde. Aşa că, dacă aveţi de gând să urcaţi vara asta pe Găina ori să daţi o tură prin Apuseni, marcaţi şi Podul Grohotului pe harta de călătorie. Chiar dacă numai ca popas.

 
Surse foto – Pod Grohot: http://www.motociclism.ro/forum


Un comentariu

  1. Pingback: Frumuseţile ascunse ale României: Cheile Ribicioarei | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply