Dacă aveți o memorie bună, dar sunteți anxioși înainte de un examen, liniștiți-vă (însă nu înainte de acel examen). Cercetătorii britanici spun că acea anxietate poate conduce la note mai mari, mai puțin în cazurile în care examinatul are o memorie mai slabă.
Flickr/crimfants
Un studiu publicat în Jurnalul Britanic de Psihologie a analizat 96 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani în cadrul unor teste care au vizat memoria și anxietatea, scrie BBC News. Mai exact, cercetătorii au stabilit printr-un chestionar cât de anxioși erau copiii înainte de un test computerizat de memorie în care li s-a măsurat capacitatea cognitivă.
Cei cu o capacitate mai scăzută de memorare au înregistrat rezultate mai slabe o dată cu sporirea anxietății. Ceilalți, în schimbi, au înregistrat rezultate mai bune grație neliniștii pre-examinare. Cercetătorii spun că rezultatele studiului ar trebui să-i încurajeze pe profesori să-i ajute pe copiii anxioși cu memorie slabă să scape de simptomele neliniștii.
Rezultatele sugerează însă și că un pic de anxietate poate fi motivantă în obținerea succesului.
Puteți citi și:
Un comentariu
sigur? ca mie mi le scade intotdeauna! :))