Investițiile globale în energie regenerabilă au ajuns anul trecut la cifra de 285,9 miliarde de dolari, doborând recordul anterior din 2011, de 278,5 miliarde, arată un nou studiu citat de BBC News. Pe lângă asta, în 2015, capacitatea de energie regenerabilă instalată a depășit-o pe cea a combustibililor fosili, iar investițiile în energie curată au fost mai mari în țările în curs de dezvoltare decât în cele dezvoltate, raportul fiind de 55% la 45%. Studiul subliniază însă că mai sunt multe de făcut pentru evitarea impactului negativ al schimbărilor climatice.
Cercetarea a fost realizată de Centrul pentru schimbări climatice și investiții în energie durabilă Frankfurt School-Unep în colaborare cu Bloomberg New Energy Finance. El arată că țările în curs de dezvoltare au investit, în total, 156 de miliarde de dolari în energie regenerabilă (excluzând proiectele hidroenergetice mari) în 2015, cu 19% mai mult decât în anul precedent, în timp ce investițiile din țările dezvoltate s-au ridicat la 130 de miliarde, cu 8% mai puțin decât în 2014. Unul dintre cei mai importanți actori în acest sens a fost China, care și-a sporit investițiile cu 17%, atingând cifra de 102,9 miliarde de dolari în 2015, adică 36% din totalul investițiilor de la nivel global. Chiar și așa, țările în curs de dezvoltare ocupă șase locuri din topul 10 al investitorilor în regenerabile de anul trecut.
În acest context, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a spus că vede posibilă tranziția la o lume cu o amprentă mică de carbon, însă a subliniat că omenirea trebuie să renunțe cât mai repede la combustibilii fosili. Deși raportul mai sus amintit aduce vești bune și indică o tranziție, autorii lui spun că generarea de energie regenerabilă este în continuare pusă în umbră de sursele de combustibili fosili, reprezentând doar 10% din mixul energetic global. Ei mai subliniază că există zone problematice în această tranziție la regenerabile atunci când analiza se face la nivel regional sau național. „Există în continuare un grad mare de incertitudine, mai ales în Europa, prin renunțarea la politici sau reducerea sprijinului pentru industria (regenerabilelor)”, spune pentru publicația britanică Eric Usher, unul dintre autorii studiului.
Potrivit raportului, scăderea investițiilor din lumea dezvoltată ar avea mai puțin de-a face cu SUA și mai mult cu Europa, unde repartizarea de fonduri în sectorul regenerabilelor a scăzut cu 60% în perioada 2011-2015.
Această scădere semnificativă are în spate o combinație de factori, printre care se numără reducerea retroactivă a sprijinului acordat proiectelor existente în Spania, România și alte câteva țări, criza economică din sudul Europei, care a a transformat facturile la electricitate într-un subiect mai degrabă politic, estomparea boom-ului energiei solare în Germania și Italia și scăderea semnificativă a costurilor panourilor fotovoltaice din ultimii ani. Cei doi factori din Europa care au împins în direcția opusă în ultimii ani sunt investițiile considerabile din Marea Britanie și dezvoltarea sectorului energiei eoliene offshore din Marea Nordului.
Autorii raportului spun pentru BBC că unul dintre avantajele energiilor regenerabile este că infrastructura lor poate fi construită rapid. „Dacă ești o piață în curs de dezvoltare flămândă după energie din Africa sau America de Sud, de exemplu, poți instala o fermă eoliană în șase-nouă luni sau o uzină solară în trei-șase luni”, spune Angus McCrone, redactor-șef la Bloomberg New Energy Finance. „Dacă vrei să construiești însă o uzină alimentată cu cărbune, ar dura între trei și patru ani. Iar construcția unei uzine nucleare ar dura considerabil mai mult”.
Până în prezent, generarea de electricitate din surse regenerabile ar fi împiedicat, potrivit estimărilor, emiterea în atmosferă a unei cantități de 1,5 gigatone de carbon. Cu toate acestea, o evaluare Unep publicată în timpul negocierilor de la Paris din iarna trecută a subliniat că eforturile din prezent nu sunt suficiente pentru prevenirea impactului negativ al schimbărilor climatice. Potrivit evaluării, emisiile de carbon ar trebui reduse cu 10 gigatone pe an pentru limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale. În ciuda investițiilor-record din sectorul regenerabilelor, emisiile de carbon rămân blocate în mixul energetic timp de mai multe decenii odată cu deschiderea unor noi uzine pe bază de cărbune sau gaze naturale dacă tehnologiile de captare și stocare a carbonului nu se răspândesc la nivel comercial.