Anul 2013 în statistici despre consumul online de pornografie

0

Chiar dacă nu sunteţi de acord cu consumul de pornografie sau nu sunteţi consumatori de aşa ceva, faptul că internetul excelează la acest capitol nu poate fi negat: este o platformă ideală pentru asta, scrie Geek.

 

 

 

Cum anonimitatea este regula de bază când vine vorba de pornografia online, este destul de fascinant ca, la final de an, când se fac statistici, să devină cunoscut unde s-a înregistrat un consum mai mare de pornografie sau la ce categorii de persoane. Pentru astfel de statistici, există portaluri precum Pornhub sau PornMD, specializate în pornografie. Iată ce ne dezvăluie statisticile realizate pentru anul 2013 de Pornhub:

– în 2013, portalul menţionat a fost vizitat de aproape 15 miliarde de ori, adică a avut cam 1,7 milioane de vizite pe oră;

– când a fost mai rece afară, consumatorii de pornografie online au fost mai activi – adică lunile ianuarie, septembrie şi noiembrie au înregistrat cel mai ridicat trafic peste tot în lume;

– utilizatorii din Mexic ai portalului au preferat luna martie;

– cea mai puţin „bogată în trafic” lună a anului a fost august;

– portalul a fost vizitat mai cu seamă la începutul săptămânii lucrătoare, ziua de luni fiind cea mai sus situată în topul traficului;

– zilele cu cel mai redus trafic din timpul săptămânii sunt cele de weekend, adică sâmbăta şi duminica;

– există o tendinţă ca utilizatorii dintr-o ţară să caute pornografie din ţara respectivă – spre exemplu, în căutările înregistrate în Japonia apare foarte des cuvântul „japonez”, iar la britanici, „britanic” (ex.: Japanese porn, British porn);

– cuvintele cele mai des folosite în căutarea pornigrafiei online (în toată lumea) sunt „adolescent” (teen) şi „milf” (acronim pentru termenul slang din limba engleză „Mother I’d like to fuck).

 

 

Statisticile Pornhub mai cuprind şi modul în care evenimentele sportive sau televiziunea influenţează consumul de pornografie online, faptul că sărbătorile, de regulă, scot oamenii din starea de dorinţă de consum pornografic şi ce materiale video urmăreşte lumea cel mai des. Puteţi citi aceste statistici şi altele direct pe portalul menţionat.

 

Sursa şi foto: Geek

 

Puteţi citi şi:

Căutările pe Google arată cât de misogini suntem

Filtrul care blochează tot, în afară de site-urile porno

Islanda şi-a propus să interzică industria pornografică

Sânii şi fesele femeilor, fructele interzise în epoca Facebook

Ce caută românii pe internet, în materie de porno


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger