Anticoncepţionalele afectează memoria

0

Femeile care folosesc pilule contraceptive suferă pierderi de memorie, susţine un studiu realizat de Universitatea Irvine. Deşi lor li se îmbunătăţeşte capacitatea de a-şi aminti contextul emoţional al unui eveniment, acestea îşi pierd din abilităţile de a reţine fidel detalii.

Dintre puţinele studii care analizează efectele cognitive ale anticoncepţionalelor, folosite de mai bine de o sută de milioane de femei, acesta este primul care investighează legătura pilulelor cu memoria. Shawn Nieslen, autoarea cercetării, subliniază că nu medicamentele ca atare dăunează memoriei, acestea modificând mai degrabă tipul de informaţie pe care femeile sunt predispuse să le reţină.

Efectul se explică prin faptul că pilulele contraceptive inhibă anumiţi hormoni sexuali, cum ar fi estrogenul sau progesteronul, pentru a evita sarcinile. Aceşti hormoni au au fost asociaţi cu activităţile emisferei cerebrale stângi, ceea ce arată că estrogenul are o mare importanţă în felul în care sunt construite amintirile femeilor.

În timpul experimentului, mai multe femei – care folosesc pilule contraceptive, precum şi femei care urmează ciclurile hormonale naturale – au fost puse să privească fotografii cu mame, cu propriii copii şi cu accidente de maşină. Unora dintre ele li s-a spus că maşina a intrat într-un copac, altora că maşina l-a accidentat grav pe copil. După o săptămână, amintirile lor legate de aceste imagini au fost testate spontan: femeile care foloseau contraceptive şi-au amintit foarte clar versiunea traumatică a evenimentului, iar femeile care nu urmau tratament îşi aminteau detalii mult mai precise, legate de versiunea obiectivă a evenimentului.
Nielsen îşi va continua cercetările, pentru a vedea în detaliu cum experimentează femeile experienţele traumatice, spre deosebire de bărbaţi, care îşi folosesc preponderent emisfera dreaptă în codarea amintirilor.

 

Foto: Reproductivehealths.org

Sursa: PhysOrg

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger