Anti-rachetă şi anti-cianuri în România

0

Încep lucrările la scutul anti-rachetă de la Deveselu (jud. Olt). E şi normal. Guvernul federal american (cu tot cu investitorii săi strategici) puşcă cel puţin doi iepuri cu ocazia asta: 1. îşi păzesc interesele politico-economice din noua sa colonie est- europeană – România. 2. îşi umflă muşchii în faţa ruşilor şi ai altora care îndrăznesc să le pună la îndoială leadership-ul mondial, ce se bazează pe forţa sa militară.

 

2011_11_08_113569644_rsz

de Călin Corpas

 

Obiecţiuni:

1. După ce bunicii noşti au aşteptat 50 de ani să vină americanii, în sfârşit ei vin. “Ce-i rău în asta? Măcar de-am trăi şi noi ca americanii!” – aţi putea zice. Sper să nu fie cazul, însă, de atâta naivitate. Asta numai pentru că niciodată într-o colonie nu s-a trăit ca în marile metropole ale imperiului. O colonie e numai bună de exploatat. Că e cazul aurului, argintului şi a altor metale sau că e vorbim despre hidrocarburi. Bunăoară, hulitele (de bună seamă) gaze de şist. Ei ne iau resursele, le valorifică şi o iau din loc. Noi rămânem ca-n bancul ăla, cu femeia de moravuri uşoare. Şi cu ţara otrăvită (la propriu), şi cu resursele luate.

2. Teoretic, vom fi mai păziţi prin scutul anti-rachetă. Practic, ne vom face doar duşmani. Ruşii se uită câş, chinezii strâmbă din nas şi ne atragem asupra noastră toată suita de duşmani ai americanilor. Şi ştim cu toţii că nu sunt puţini, după ce au exploatat, bombardat, otrăvit şi jecmănit peste tot prin lumea asta, din America centrală şi de Sud până-n Asia. Dar asta se întâmplă cu o ţară care nu este în stare să aibă o politică de stat în picioare, ci doar în genunchi. Asta se întâmplă atunci când tu, ca popor, rabzi la infinit să te conducă nişte impostori.

În genunchi am intrat în NATO, pe vremea lui Năstase. În genunchi am intrat în UE, pe vremea tandemului Băsescu-Tăriceanu. În genunchi capitulăm, iată, definitiv în faţa ocupaţiei economice care ne va secătui. Mulţumim tandemului Băsescu – Ponta.

**

Între timp, unii români cată orbeşte către meciurile Stelei din Champions League. Ca şi cum nimic n-ar fi mai important pe lumea asta.

Sunt şi români aleg să se îmbuibe prin cluburi, fără să le pese de propriul viitor. Gândindu-se, probabil, că dacă se-mpute treaba, o şterg în Occident, ca să lucreze orice. ORICE.

Unele românce se bucură că reality-show-urile le oferă marfă numai bună ca să aibă apoi ce cleveti între ele. Sau au varianta telenovelelor şi a altor “emisiuni de divertisment”, numai bune să te transforme în legumă de fotoliu.

Alţii se afundă în hobby-uri, care mai de care mai diferite, pentru a se sustrage din mizeria vieţii de zi cu zi. Ăştia ştiu că multe nu sunt în regulă în ţara asta, vor să evadeze, caută să-şi facă viaţa frumoasă, se pretind nemanipulaţi, dar tot nu pricep de ce ar trebui să fie ei caraghioşii ce ies în stradă. Au tot timpul altceva mai bun de făcut.

Mai sunt şi români care s-au deşteptat. Mulţi dintre ei au şi deprinderile celor mai sus pomeniţi. Doar că pe aceştia îi vedem pe stradă, duminică de duminică, strigându-şi dreptul la un viitor. Pentru ei şi pentru ceilalţi, absenţii. În timp ce conaţionalii lor, menţionaţi mai sus, se uită la ei ca la nişte vietăţi stranii. Ce-i acela Viitor?

Chiar aşa, ce e? Dacă încă ne întrebăm, înseamnă că nu-l vom găsi niciodată. Pentru că Viitorul începe Acum.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger