Andrei Blumer, AER: Românii încep să prindă gustul ecoturismului și să se apropie de natură

Andrei Blumer este președintele Asociației de Ecoturism din România, cea care a pus bazele turismului prietenos cu natura în țara noastră. Andrei este cel care a testat la începutul anilor 2000 ecoturismul și a pornit o rețea a destinațiilor turistice care se adresează turiștilor care vor să dea mașina pe bicicletă, all inclusive pe slănina făcută de țărani și zgomotul traficului pe talanga vacii. Rețeaua numără deja șapte destinații, dintre care trei sunt certificate ca fiind ecoturistice, iar restul se îndreaptă cu pași repezi spre aceeași certificare. Echipa Think Outside the Box a vizitat și povestit toate cele șapte destinații în cadrul proiectului #descoperaecoRomania, iar Andrei ne explică ce înseamnă, mai exact, ecoturism și cât de mult prinde în România.

Să începem cu începutul. Ce înseamnă ecoturism?

Ecoturismul e un turism făcut în natură, cu responsabilitate față de tot ce înseamnă natural, social, cultural și cu impact economic pentru localnici. Turismul în general generează venituri, dar dacă e all inclusive și îi ții pe oameni într-o bulă undeva, toți banii rămân în bula aia; dar pe noi ne interesează să distribuim banii și să se rostogolească de mai multe ori în economia locală.

Ecoturismul înseamnă și educație. Trebuie să faci turistul să se conecteze cu locul vizitat și emoțional și cognitiv și să îi dai o și o experiență educativă cu care să plece acasă. Asta e provocarea. El poate fi un doctor în studiul naturii, poate fi un elev de liceu, trebuie să-i captivezi pe amândoi. În același timp îi educi și pe localnici, indirect. Dezvoltarea produselor specifice, pe care localnicul nu le mai apreciază pentru că este acolo poate de o viață, se repercutează pozitiv asupra culturii locului și oamenii încep să-și redefinească niște valori – fie că e casa tradițională sau lupul din pădure.

Apoi proprietatea asupra afacerilor trebuie să fie cât se poate de mult în mâna localnicilor. E greu, de multe ori îți trebuie un outsider care să devină un motor și să producă un “conflict” între modul arhaic al mersului lucrurilor și acest altceva. În multe destinații găsim o persoană care provine din afară comunității dar care, odată mutată în localitate, începe să joace un rol important în dezvoltarea zonei. Și în Retezat, și în Maramureș avem astfel de oameni. Dar important e cum se integrează și cum poate genera în jurul lui un lanț de servicii în parteneriat cu localnicii.

În plus, ecoturismul e un turism întins pe patru sezoane; încercăm să creăm oferte și în extra-sezon și nu doar în weekend. Nu e un turism de weekend, poate fi, dar nu-l construim așa. Încercăm să aducem oameni în extra-sezon, să fie produse tot timpul anului. Ideea e să împarți turiștii de pe tot parcursul unui an, impactul pozitiv economic să fie constant și cu o durată de sejur mai mare de două zile fără a mări volumul. Ecoturismul nu e un turism de volum, ci un turism la scară mică, cu calitate mai mare, iar calitatea asta înseamnă și cantitate până la urmă. Dacă ai 5 oameni care stau câte 10 zile sunt 50 de zile deja. Poți avea 50 de zile ocupate și cu un grup de 50 de persoane care stau doar o zi. Noi mergem pe prima variantă. Folosești mai puține resurse naturale, speli mai puține cearceafuri, folosești mai puțină apă, ții mai mult oamenii angajați etc. Nu ai vârfuri care sunt să afecteze infrastructura. E calitate care generează cantitate. La sfârșit, rezultatele ar trebui să fie aceleași dacă nu chiar mai bune.

E dificil de explicat ce este ecoturismul autorităților locale și operatorilor din turism?

E dificil, nu folosim definiția clasică. E greu să te faci înțeles când vorbești despre ce e ecoturismul în cuvinte de tablă, mai ales într-o lume în care e considerat ori o afacere, ori o chestie idealistă, mai fistichie. Dar ecoturismul chiar are piață, cel puțin în Europa de Vest piața este mare, suficientă pentru o întreagă Românie. În Germania sunt aproximativ 20 de milioane de potențiali cumpărători ai unor astfel de programe. Populația României, practic.

foto Claudiu Popescu

Ecoturismul e pentru străini?

Noi am început cu străinii, dar nu e un turism exclusiv pentru străini. Clientul român de turism a început să copieze comportamentul celor din Europa de Vest, nu cu copy paste, dar e momentul în care mulți au început să-și redeștepte dorința de a vedea România altfel. Suntem într-un stadiu încă incipient, dar e datoria noastră să stabilim punțile de încredere care au fost distruse în ultimii 20 de ani, distruse sau neglijate –  pe bună dreptate – pentru că românii vor să vadă lumea acum, dacă au posibilitatea.

Am observat că există deja o pătură socială – în general oameni între 30-50 de ani, din zona urbană care își permit o vacanță – și nișa aceasta trebuie educată în sensul cum să-ți planifici o vacanță. De exemplu, când mergem la târgurile din Europa de Vest și vorbim cu oamenii, dacă târgul e în ianuarie, ei ne spun că pentru anul în curs deja au vacanța organizată, dar e bine că află de noi și o să țină minte pentru anul următor. Asta înseamnă un orizont de programare de 8-9 luni. În România mergem cu un orizont câteodată și de o săptămână.

Deci nu e un turism doar pentru străini, dar pe de o parte e o piață în străinătate pentru România excepțională, pe de altă parte suntem într-o dezvoltare a pieței generată de clienții români. Și piața asta poate genera o cultură a destinațiilor, odată ce îi captezi și încep să-ți vină modelează un pic și modul de  face turism al localnicilor. Membrii noștri AER se dau după clienți și în sensul bun, dar și în sensul rău. Am fost în Maramureș și se plângeau că toți vin să facă grătar și să stea la bere, și după aia când am ieșit în spate îi vedeam că construiau un loc de barbecue. Ei se plângeau, dar creau infrastructura exact pentru asta. Simțeau că nu au de ales. Dar, pe partea cealaltă, avem pensiuni care și-au scos televizorul din cameră special pentru a trece prin sită un anumit gen de clienți. În turism cine e captiv și nu deschide ochii nu are șanse foarte mari, îți merge cât îți merge, doi-trei ani, dar nu poți sta pe piață dacă nu ești atent la ce se întâmplă în jurul tău.

Cum a început rețeaua destinațiilor axate pe ecoturism de la noi din țară?

Eu am început să lucrez la Zărnești în zona parcului național Piatra Craiului, lucram pe ecoturism și relația cu comunitățile locale. Asta era în 1999-2002. Atunci căutam definiții ale ecoturismului în literatură și pe internet și făceam prezentări la primării cu ele. A fost interesant că atunci am avut o izbândă destul de mare împotriva unei cariere, am câștigat cu cifre, cu studiu, cu o parte din localnici care voiau turism și nu voiau dezvoltarea pe partea industrială. Succesul ăsta a generat pentru România primul caz concret de ecoturism. În 2003 erau deja peste 100 de grupuri de turiști din Europa de Vest în Zărnești. Era inedit și foarte interesant ca imagine.

foto Claudiu Popescu

În 2001-2002, ne-a venit ideea de a căuta și în alte părți din România inițiative de același gen și să încercăm să le unim. S-a făcut în 2002 Grupul de Inițiativă pentru Ecoturism și am găsit cred vreo zece inițiative care făceau lucruri asemănătoare în diferite părți ale României. După un an, când am încercat să colectăm primii bani să facem prima broșură – a fost infernal, eram zece și să strângi bani de la fiecare, fiecare să plătească a zecea parte dintr-o broșură – am zis nu merge așa, trebuie să facem asociație. Și am înregistrat Asociația de Ecoturism din România în 2003. Și am plecat cu ea la drum, cred că aveam vreo 12 membri. Ce am făcut imediat a fost să elaborăm criteriile de evaluare, care sunt acum criteriile sistemului de certificare în ecoturism EcoRomania pentru pensiuni și programe turistice. A durat câțiva ani să elaborăm aceste criterii, pornind de la modelul australian și suedez, l-am adaptat la ecoturismul din România, astfel primele certificări cu Eco-România au avut loc în 2007. Apoi, în 2008-2009 când s-a realizat strategia națională de ecoturism de către Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism am reușit să definim în strategie conceptul de destinație de ecoturism la nivel național.  S-a operaționalizat acest concept prin elaborarea unui alt set de criterii care apoi a generat primele evaluări de destinații în 2014: Mara-Cosău- Creasta Cocoșui (Eco-Maramureș) și Zărnești-Piatra Craiului. Apoi în 2016 alte două destinații au fost recunoscute oficial: Vânători Neamț și Țara Hațegului-Retezat, astfel încât în prezent, din cele șapte destinații din proiectul nostru, patru sunt certificate.

Ce progrese s-au făcut în cadrul rețelei până acum? 

Însăși rețeaua e un lucru spectaculos pentru noi. Pentru capacitatea de parteneriat în România, mi se pare o adevărată performanță să pui împreună – și încă să existe după doi ani – o rețea de oameni și servicii. Nu cu legea în spate să-i obligi, nici cu super fonduri de să alerge toți cu limba scoasă, ci să creezi niște valori în jurul cărora să se coaguleze interesul oamenilor.

Alt lucru spectaculos este că ecoturismul s-a transformat într-un subiect interesant pentru donori, în ultimii 3-4 ani a fost interes, pentru că ecoturismul combină latura tradițională/locală cu inovația. Uneori întâlnești în destinații mai multă cultură internațională decât trăind într-un oraș. Dacă te duci acum în Breb, Maramureș auzi vreo trei limbi la masă; oamenii din zonă sunt în contact cu mapamondul prin intermediul turiștilor, se schimbă idei, valori. Într-un sat înlemnit, îmbătrânit, uitat sau neglijat de politicieni dintr-o dată se regăsește stima locală, o coloană vertebrală care se îndreaptă brusc pentru că localnicii se văd importanți, căpița și vaca lor încep să fie importante. Sunt oameni care zic da’ stai că nu e așa rău, drumul oricum nu e asfaltat, politicienii ăștia ne-au uitat , da’ uite că vin turiștii și le place să așteapte să vadă vacile venind acasă. Sunt surprinși că oamenii vin să vadă urma de lup când pentru ei lupul era fiara cea mai de temut și ar fi plătit bani să o împuște. Sau vin oameni cu ghiduri de păsări și vorbesc o seară întreagă de păsări care pe oamenii loculuinici nu-i interesa. Li se deschide o lume. Deci pe lângă rețeaua în sine, e foarte important acest contact între global și local.

Poți trăi din ecoturism? Pentru turist nu e un turism scump?

Poți face bani din ecoturism. Tour-operatorii din AER nu au simțit criza, niciunul nu a dat faliment, ba chiar au avut creștere economică. Grupurile au venit în continuare,  ecoturismul e mult mai stabil, e unul dintre cele mai stabile tipuri de turism, pentru că există o determinare și din partea clientului.

Ecoturismul e ca orice altă formă de turism, poate fi și ieftin și de lux. Din punct de vedere calitate-preț e mai ieftin, adică obții mai mult de aceiași bani pentru că vorbim, mai ales, de servicii în zone rurale. Dar nu înseamnă că e neapărat ieftin. Noi avem în rețea pensiuni de la 15 euro până la 80 de euro pe noapte. Depinde mult de ofertă, dar în general, atât pentru România, cât și pentru străini, poți găsi servicii foarte bune la preț rezonabil, nu de restaurant în mijlocul Bucureștiului. Cu un buget de familie, cu ambele persoane care lucrează, și un copil, e o vacanță pe care poți să ți-o permiți. Din păcate, nu e încă suficient de conștientizat faptul că dacă practici un turism responsabil,  faci ceva bun cu banii. Cum ne dau nouă granturi finanțatorii, așa ești tu ca turist, dai un grant unui localnic pentru că e acolo, și părinții lui au fost acolo, că mai are o vacă și își ține încă tradiția. Ești ca un mic investitor.

Fotografie principală Florin Chirila/Epoch Times

Aici poți citi toate articolele din seria noastră #descoperaecoRomania.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.