“Avem cu toţii datoria să luptăm până în pânzele albe”

3

“Vreau ca oamenii să aibă mereu curajul să lupte pentru drepturile lor, să conteste, să critice, să participe la viaţa publică, să nu se mai resemneze şi să stea în banca lor”. Este una dintre dorinţele Andreei Petruţ, tânăra de 24 de ani care a fost condamnată definitiv, pe 14 octombrie, la plata unei amenzi de 2.000 de lei pentru organizarea unui protest, la Cluj, în 20 octombrie anul trecut (protest pe care, în fapt, nu l-a organizat, doar a participat la el, la fel ca mii de alte persoane). Un alt proces, pentru o altă amendă, îşi aşteaptă încheierea, dar Andreea este convinsă că îl va pierde şi pe acesta.

 

 

de Camelia Jula

 

Este hotărâtă să plătească amenzile şi, apoi, să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu speranţa ca sesizarea acestei instituţii europene asupra cazului ei să deschidă calea modificării legii adunărilor publice din România. La dreptul său la protest nu va renunţa niciodată, indiferent de mecanismele prin care statul încearcă să o intimideze – şi, prin “exemplul” ei, să intimideze acea parte a societăţii care îşi înţelege şi asumă rolul de a participa activ la viaţa cetăţii.

Andreea este din Codlea, judeţul Braşov; după ce a terminat liceul, a plecat la Cluj, ca studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). A absolvit ciclul de licenţă la specializarea Ştiinţe Politice şi Masteratul de Managementul Organizaţiilor Politice. În perioada studenţiei, a fost implicată activ în reprezentarea studenţilor la nivelul universităţii, dar şi la nivel naţional: mai exact, a fost preşedinte al Organizaţiei Studenţilor din UBB (OSUBB) şi Vicepreşedinte Educaţional al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). “În perioada în care am fost studentă, activitatea mea s-a axat în principal pe apărarea drepturilor şi intereselor studenţilor; am desfăşurat numeroase acţiuni şi proiecte în încercarea de a rezolva problemele cu care se confruntă studenţii, pe teme precum legea educaţiei, statulul studentului, teme sociale – cămine, cantine, taxe, reducerea abandonului universitar, creşterea finanţării educaţiei, calitatea actului educaţional, participarea studenţilor în luarea deciziilor, eliminarea corupţiei şi politicului din spaţiul universitar. De trei luni, m-am mutat în Bucureşti, unde lucrez la Societatea Academică din România, fiind implicată în proiecte care vizează combaterea corupţiei, discriminării şi promovarea principiilor bunei guvernări în universităţile din România”, spune Andreea.

 

 

Tânăra s-a numărat printre acei foarte mulţi oameni care au ieşit în stradă pentru Roşia Montană anul trecut, duminică de duminică. “Pe 1 septembrie 2013, când au început protestele, eram acasă, la Codlea. În prima săptămână, am ieşit zilnic în stradă, la Braşov, alături de oamenii de acolo, însă muream de ciudă când vedeam că în Bucureşti şi Cluj sunt zeci de mii de oameni în stradă, că a început revoluţia şi eu nu sunt acolo. Am vrut să plec la Bucureşti, că era mai aproape, dar părinţii mei n-au vrut să mă lase, de teamă că s-ar putea să am probleme cu jandarmeria sau poliţia. Am profitat că în weekend ei nu au fost acasă şi am luat primul tren spre Bucureşti, unde am venit să văd cu ochii mei ce înseamnă o revoluţie paşnică. Au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea, atunci, în piaţă. Am primit o portavoce şi am strigat în ea până la sfârşitul marşului, când nu mai aveam glas nici să vorbesc cu mama la telefon. Apoi am plecat la Cluj, unde am ieşit duminică de duminică în stradă, până s-au terminat protestele”, rememorează Andreea.

Ea mai participase şi înainte de asta la acţiuni de protest pentru salvarea Roşiei Montane, motivele sale fiind simple şi clare: “Iubesc natura şi cred că suntem responsabili pentru protejarea mediului în faţa generaţiilor viitoare”. Dar implicarea în proteste nu avea la bază doar aceste raţiuni: “Era vorba şi de frustrarea în ceea ce priveşte coruptibilitatea politicienilor, care ne vând corporaţiilor fără să le pese de nimic. Pentru mine, Roşia Montană a fost un catalizator pentru toate nemulţumirile şi frustrările pe care le aveam la adresa clasei politice, a proastei guvernări şi a situaţiei în care se află România de 25 de ani încoace. Mi-am asumat aceste proteste ca o luptă a generaţiei din care fac parte, o luptă la care m-am simţit datoare să iau parte şi să dau ce am mai bun din mine în ea”, mărturiseşte tânăra. După proteste, s-a trezit cu o înştiinţare de amendă, pe adresa ei de acasă, de la Codlea, venită din partea jandarmeriei, pentru organizare de proteste şi blocare a traficului. Cu ajutorul avocatului Cosmin Costaş, care a reprezentat-o pro bono, Andreea a contestat amenzile şi, astfel, s-a ajuns la procesele care au marcat-o pe tânără, unul dintre ele fiind cel încheiat săptămâna trecută, cu rămânerea definitivă a amenzii de 2.000 de lei.

 

 

Am stat de vorbă cu Andreea despre acest proces, dar şi despre dezamăgirile servite de statul român şi de reprezentanţii săi unui tânăr care încă visează, în ciuda acestor dezamăgiri, că va putea trăi într-o Românie guvernată de alte principii decât cele care primează acum.

De ce crezi că ai fost “vizată” de autorităţi pentru protestul din data specificată de decizia tribunalului, 20 octombrie 2013, dacă tu, de fapt, ai ieşit de mult mai multe ori în stradă?

Cred că nu a fost o decizie dată întâmplător. Probabil s-a vrut să fie un “exemplu” pentru studenţii care se întorseseră în Cluj la facultate la începutul lui octombrie şi care începuseră să iasă în stradă, eu fiind destul de vizibilă în mai multe cercuri de studenţi, mai ales datorită activităţii mele anterioare în organizaţiile studenţeşti. Mai mult: în aceeaşi perioadă, toate organizaţiile studenţeşti membre ANOSR, federaţia în care eu am activat, începuseră să pregătească proteste studenţeşti, care se anunţau a fi destul de masive, pe tema subfinanţării educaţiei. Acestea sunt legăturile pe care eu le-am făcut. Altfel, nu-mi explic de ce mi-au trântit tocmai mie două amenzi – şi atât de mari.

Pe contul tău de Facebook, ai afirmat că nu ai fost niciodată legitimată de jandarmi, în timpul protestelor; pe durata procesului ulterior, s-a explicat vreodată de unde ştiau numele tău, de unde aveau datele tale, pentru a-ţi trimite amenda acasă şi de ce te-au considerat pe tine responsabilă pentru protest?

Nu mi-au spus asta. Nici n-am avut ocazia să întreb, numai la proces, pe avocatul jandarmeriei, care a dat-o la întors cu întrebarea şi n-a zis nimic concret. Cred că ei m-au urmărit de mai demult. Asta mi-am dat seama din declaraţiile de la proces, când reprezentantul jandarmilor a spus că eu am fost în stradă la toate protestele, nu doar la cele pentru Roşia, dar şi pentru că probele video şi foto pe care jandarmeria le-a adus la proces erau de la mai multe proteste (nu doar de la cele două pentru care am fost amendată).

Ai participat la înfăţişările din proces sau ai avut doar reprezentant legal?

Am participat la una singură, anul acesta, în mai, înainte să se dea prima senţinţă. A fost oribil. Nu mai vreau să merg acolo niciodată.

Ce anume te-a surprins în mod negativ, în această experienţă?  

M-am dus plină de speranţă şi am ieşit de acolo plângând şi înjurând. Îmi venea să-l iau la bătaie pe avocatul jandarmilor, care mi s-a părut un fel de mercenar (asta e părerea mea despre oamenii care apără sau lucrează în jandarmerie, la ei nu e vorba de principii, pentru bani calcă tot în picioare ca să-şi apere stăpânii), cu un discurs de comunist obosit. Eu mi-am petrecut ultimii şapte ani printre oameni şi instituţii care puneau preţ pe spiritul civic al tinerilor, care asta m-au învăţat că este bine. Şi am ajuns în faţa instituţiilor statului care m-au făcut să mă simt ca o infractoare care ar fi făcut rău statului, pentru că am făcut ce am simţit şi ce am crezut că ar fi normal să facă toţi oamenii. Ah, şi a mai fost şi judecătorul, care deşi era destul de tânăr, 25-30 de ani, mi s-a părut că efectiv nu înţelege nimic din ce vorbeam acolo. Nu cred că văzuse un protest în viaţa lui nici măcar la televizor, dar cu toate astea îmi judeca cazul. Mi-au dat lacrimile de mai multe ori în timpul procesului, mai ales când realizam cum sunt eu, de fapt, văzută prin ochii statului şi care e răsplata pe care am primit-o pentru că am avut curaj să fac şi să spun ce cred. Că, de fapt, statul nu va da niciodată doi bani pe oameni ca mine; ei vor să fim docili, să ascultăm şi să facem ce ni se spune de cei puternici (fie că e vorba de părinţi, profesori, poliţie, politicieni). Or, eu nu am fost niciodată aşa, să tac şi să înghit sau să fac ceva pentru că aşa mi s-a zis sau pentru că aşa trebuie. Cred că avem cu toţii datoria să contestăm lucrurile cu care nu suntem de acord şi să luptăm până în pânzele albe pentru ca lucrurile în care credem să se întâmple. Mai am şi dubiul că sentinţa finală ar fi fost dată cu ordine primite de la superiori. Nu am deloc încredere în independenţa justiţiei, în momentul de faţă.

 

 

Ai mai scris, pe contul tău, următoarele: “Mi-au spus că sunt un real pericol social pentru această țară, care instigă la nesupunere civică și că amenda are scopul educării mele pentru a nu mai întreprinde astfel de acțiuni pe viitor.” Cine au fost cei care au spus, judecătorii, jandarmii? Cui aparţin aceste cuvinte la adresa ta?

A fost declaraţia finală a avocatului jandarmilor, după care judecătorul mi-a dat ultimul cuvânt. Plină de nervi, n-am mai putut şi, plângând, i-am zis că pericolul social nu-l reprezintă faptul că noi blocăm drumul 15 minute, ci lacul de cianură care o să fie la doi paşi de el, dacă se începe exploatarea. Dar oamenii aceştia din justiţie sunt blocaţi în proceduri şi nu cred că pot să înţeleagă că, de multe ori, dreptatea stă dincolo de ele.

Multă lume care a citit despre tine şi amenda pe care ai primit-o pentru protest întreabă cum te poate ajuta – dacă se va deschide un cont în care să se contribuie cu donaţii, pentru a te ajuta să plăteşti amenda, daca ar fi cazul să se organizeze proteste. Ce le răspunzi acestor oameni?

Am primit mesaje de la o mulţime de oameni, probabil pe foarte multe nici nu le-am văzut, deoarece mesajul meu a fost răspândit pe foarte multe canale şi chiar n-am avut timp să le urmăresc şi să le răspund tuturor. Nici nu ştiu cum să îmi manifest bucuria că am văzut câtă lume a empatizat cu cazul meu! Am văzut că lumea s-a trezit din somnul civic din ultimele luni şi s-a coagulat din nou, ca toamna trecută. Pentru mine, acesta este cel mai frumos cadou, să ştiu că încă suntem uniţi şi solidari, mai frumos decât banii pentru plata amenzii, chiar dacă probabil mulţi nu mă vor crede. Referitor la bani: părinţii mei aveau deja pregătită o parte din banii pentru plata amenzii (nu îi dau banii afară din casă şi nici nu suntem rude cu George Soros, aşa cum am citit comentarii răutăcioase). Şi-au luat de la gură, în ultimul an şi au pus deoparte, pentru că au fost siguri că voi pierde procesele, odată ce mai marilor li s-a pus pata pe mine.

N-am vrut iniţial să accept bani, pentru că nu am vrut să fiu acuzată că aş fi vreo profitoare sau oportunistă. Chiar ţin mult la integritatea mea. Cu toate acestea, văzând cât de multă lume este dispusă să ajute, am evaluat mai bine situaţia şi am luat decizia de a deschide un Fond de Solidaritate  pentru libertatea de întrunire şi exprimare, cu sprijinul România Curată şi al Societăţii Academice din România. M-am gândit că aceasta este cea mai bună decizie pentru a asigura transparenţa banilor care vor intra, iar, în cazul în care se strâng mai mulţi decât este suma amenzilor mele, să îi folosim pentru a ajuta şi alţi cetăţeni care au pierdut amenzi de la proteste, au cheltuieli de judecată sau au nevoie de fonduri pentru consultanţă la avocaţi specializaţi. Mai mult decât atât, am vrut să existe acest fond pentru ca tinerii să nu se descurajeze şi să continue să iasă în stradă. Să ştie că lumea este solidară, iar în cazul în care sunt sancţionaţi nu vor trebui să plătească ei costurile pentru acţiunile lor civice.

 

“Vreau să fac lumea mai bună. Meseria e doar un instrument care să mă ajute în îndeplinirea acestui scop. Nu îmi doresc să fac toată  viaţa acelaşi lucru în acelaşi loc. Cred că trebuie să cresc, să progresez constant şi să ajung în poziţii şi locuri care să îmi permită să produc schimbări la nivelul sistemului, dar să îmi păstrez integritatea în acelaşi timp” (Andreea Petruţ).

 

Site-ul CLUJUST a publicat motivarea sentinţei emise de instanţă în cazul Andreei Petruţ. Din această motivare se desprind, printre altele, următoarele precizări:

–          procesul-verbal prin care Andreei i s-a dat amenda nu a fost semnat de niciun martor (şi cu atât mai puţin de Andreea), dar acest lucru nu a fost considerat de către instanţă drept motiv de nulitate a actului;

–          postările pe pagina de Facebook ale Andreei au fost “relevante” pentru “calitatea de organizator” care i-a fost imputată tinerei de către jandarmerie;

–          faptul că a avut o portavoce în mână, la care a vorbit, faptul că a lansat lozinci preluate şi de alte persoane, la manifestare, faptul că se plimba printre grupurile de manifestanţi  – toate acestea au indicat “comportamentul de lider de grup”, “atitudinea de organizator”, ceea ce, în ochii instanţei, o face automat pe tânăra de 24 de ani organizatorul protestelor neautorizate şi responsabilă pentru blocarea traficului.

Iată şi un extras din motivarea sentinţei, cu sublinierile CLUJUST:

” (…) instanţa apreciază că, din declaraţia aceluiaşi martor audiat, raportat la modalitatea în care se derula propagarea lozincilor printre manifestanţi, respectiv scandările porneau din interiorul grupului, erau lansate, iar prin portavoce se emitea mesajul mai vocal (f. 62 verso), reiese că, în realitate, petenta (Andreea Petruţ – n.r.) era recunoscută ca un lider de grup tocmai prin prisma aspectului că, fiindu-i încredinţat instrumentul în discuţie, avea posibilitatea de a evalua scandările ce proveneau din interiorul participanţilor, le supunea aprecierii proprii şi apoi utiliza portavocea pentru a difuza mesajul pe scară largă, exercitând astfel o influenţă determinantă asupra celor prezenţi. Aşadar, însuşi cadrul în care s-a realizat această adresare a petentei către manifestanţi circumscrie calitatea sa de organizator şi persoană responsabilă de conducerea adunării publice, fiind cert că, atât în conştiinţa participanţilor, cât şi în percepţia forţelor de ordine, s-a creat, în mod justificat, imaginea unui coordonator de fapt al mişcării. În acest context, instanţa reţine că nu prezintă importanţă elementul că ar fi existat şi alte persoane care ar fi putut dispune de portavoce şi care ar fi utilizat acest instrument la rândul lor, câtă vreme trebuie acceptat că o asemenea conduită putea fi specifică doar unui grup foarte restrâns de persoane, ţinând seama de numărul mare al participanţilor la protest, fiind evident că nu toţi aceştia şi-au asumat un atare comportament şi, în altă ordine de idei, nu poate fi omis că, aşa cum însăşi petenta a precizat, erau disponibile două portavoci în permanenţă (f. 63), or, în aceste condiţii, se confirmă aspectul că, în realitate, în măsura în care petenta s-a numărat printre persoanele care a folosit un instrument de propagare a sunetului dintre cele două existente, aceasta şi-a asumat calitatea de organizator şi responsabil de conducerea adunării publice, fiind astfel percepută şi de către participanţi”.

Vă invităm să citiţi întreaga motivare a sentinţei, cu sublinierile CLUJUST, aici. Lectura, deşi vorbim de un limbaj specific, pe care s-ar putea să îl găsiţi a fi “de lemn”, este mai mult decât necesară pentru a înţelege cum interpretează justiţia dreptul cetăţenilor români la liberă exprimare. Potrivit aceluiaşi site, şi jurnalistul Mihai Goţiu, autor al cărţii “Afacerea Roşia Montană”, se judecă cu jandarmeria pentru o amendă dată tot pentru că ar fi organizat protestul de la Cluj din 20 octombrie 2013. “Jurnalistul ecologist Mihai Goţiu (…) se judecă cu Jandarmeria, care i-a aplicat o amendă de 1.000 de lei pentru că ar fi organizator al protestului din 20 octombrie 2013, la fel ca şi Andreea Petruţ. Goţiu spune că, după acel protest pentru salvarea Roşiei Montane, s-au dat mai multe amenzi la ordin politic. “Atunci s-au dat cele mai multe amenzi, căci fostul ministru Radu Stroe, după incidentele de la Pungești, a spus că Jandarmeria poate să intervină, să ia toate măsurile. Au luat-o pe Andreea că ştiau că este liderul studenţilor, pe mine că ştiau că scriu. Evident că au fost luaţi oamenii cu dedicaţie. Au fost care au vorbit mai mult la protest şi nu i-au luat. Pe noi ne ştiau dinainte”, susţine jurnalistul. Acesta a depus plângere contravenţională la Judecătoria Cluj-Napoca, care, de curând, i-a trimis motivarea prin care explică de ce i-a respins plângerea”, scrie CLUJUST – aici puteţi citi detaliile cazului, precum şi motivarea instanţei în acest caz al jurnalistului Mihai Goţiu. Tot pe CLUJUST puteţi citi povestea unui alt tânăr din Cluj, participant la protestele în cauză, şi el amendat de către jandarmerie pe motiv că, dacă avea portavoce şi vorbea la ea, era organizator al protestului, dar care a reuşit să câştige în faţa jandarmeriei, amenda fiind-i anulată în instanţă. Este vorba de Alexandru Boguş, pe care TOTB vi l-a prezentat aici, în urmă cu doi ani.

 

 

Andreea este decisă să meargă cu cazul ei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce va plăti amenda impusă de instanţă, pe care nu mai are altă cale de a o contesta, acum, în sistemul românesc de justiţie.

Eşti înarmată cu răbdare pentru această procedură? Crezi în şansele tale de câştig, în faţa instanţei europene?

Sincer, nu prea am cunoştinţe juridice de specialitate. Merg la CEDO pentru simplul fapt că sper ca în urma sesizării să reuşim să modificăm  Legea Adunărilor Publice în interesul nostru.

Cum au reacţionat, pe tot parcursul acestor evenimente (de la proteste şi până la decizia din 14 octombrie) părinţii tăi, apropiaţii, prietenii?

Cu apropiaţii şi prietenii a fost perfect. M-au susţinut şi sunt mândri de mine. Cu părinţii, în schimb, situaţia este diferită. Ei mi-au oferit mereu sprijin, pentru că sunt copilul lor, însă nu sunt deloc de acord cu acţiunile mele. Când am primit amenzile acasă, anul trecut, s-au supărat îngrozitor, mi-au interzis să mai particip la proteste şi m-au ameninţat că îmi taie banii dacă mai fac asta. De fiecare dată când am fost acasă, pe parcursul acestui an, ne-am certat tare de tot pe tema asta. Au zis că nu vor să vină să mă vadă la puşcărie, că ei nu au posibilitatea să mă scoată de acolo. Eu îi înţeleg, pentru că ştiu cât de tare mă iubesc şi cât de multe sacrificii au făcut ca să mă poată ţine cinci ani la facultate şi să mă ajute şi acum, să nu îmi lipsească nimic; şi mai ştiu şi că m-au văzut de atâtea ori plângând, suferind şi mâncându-mi nervii din cauza dezamăgirilor pe care le-am avut cu sistemul. Ei au fost crescuţi în sistemul comunist, le e greu să înţeleagă şi să accepte pornirile mele prin care mă exprim atunci când nu îmi convine ceva. Le e greu să accepte că sunt diferită şi mult mai rebelă decât toţi prietenii mei şi copiii cunoscuţilor lor care au vârsta mea. Tot timpul îmi zic „Da, măi, Andreea, dar dintre toţi oamenii din ţara asta tocmai tu te-ai găsit? Lasă-i şi pe alţii, că noi n-avem bani şi putere să te susţinem în treaba asta”. Oricum, ideea e că în ciuda tuturor discuţiilor, ştiu că n-o să mă lase singură niciodată. I-am sunat plângând acum, când a venit sentinţa şi m-au rugat să mă liniştesc şi mi-au zis că tata stă cu dintele rupt în gură, că nu s-a îndurat să dea banii la dentist, dar că banii sunt puşi de-o parte pentru amendă şi că mă ajută. Numai să termin odată cu protestele.

 

 

Această decizie a instanţei, împotriva ta, te va transforma (deja se întâmplă) într-un personaj public şi, pe lângă multele voci care te încurajează şi aprobă atitudinea ta, dezaprobând, în acelaşi timp, reacţia statului, vor exista voci care te vor blama. Eşti pregătită să le faci faţă? Consideri că va schimba cu ceva, pentru tine, această stare de fapt?

Toată situaţia a prins o amploare mult mai mare decât mă aşteptam şi recunosc că m-am simţit copleşită. Sunt mulţi care dau sfaturi, care îşi dau cu părerea asupra situaţiei, iar eu fac eforturi să gestionez tot. Am avut mare noroc cu cei de la SAR (unde lucrez), în care am încredere şi care m-au ajutat destul de mult. Am trecut prin situaţii similare şi în anii trecuţi, mai ales pe vremea când eram preşedinte la OSUBB, eram mai mereu prinsă în situaţii de genul acesta, numai că la o scară ceva mai mică şi acestea m-au călit, cumva. De-a lungul timpului, am avut mereu voci care m-au criticat, pentru că atunci când spui ce gândeşti deranjezi şi strici combinaţiile unora. Toată experienţa asta m-a făcut mai puternică şi mi-a arătat că mii de oameni sunt alături de mine şi îşi doresc să rămân neschimbată şi constantă în acţiunile mele. Îmi doresc doar să pot să am în continuare viaţă personală şi ca viaţa mea personală să nu devină ceva de interes public, pentru că pur şi simplu nu este cazul. Vreau să am timp în continuare să mă bucur de prietenii mei, de natură, de muzică, să fiu liberă să fac ce îmi place.

Care sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru tine şi care te definesc, ca om?

Îmi place să mă definesc ca fiind o persoană liberă, nonconformistă, tolerantă, integră, care iubeşte oamenii, natura şi dreptatea. Cred în egalitatea de şanse, solidaritate şi pace.

 

 

Cum arată România în care ai vrea tu, Andreea Petruţ de 24 de ani, să trăiască Andreea Petruţ de peste 10, 20, 30 etc. de ani?

România pe care eu mi-o doresc vreau să aibă la bază principiile libertăţii şi egalităţii reflectate în toate palierele ei. Începând de la sistemul educaţional, ca toţi copiii şi tinerii să aibă şansa la educaţie, dar într-o formă prin care să nu fie spălaţi pe creier şi transformaţi în roboţi care să-şi petreacă viaţa muncind pentru un salariu care abia să le acopere cheltuielile sau de care să nu mai aibă timp să se bucure. Îmi doresc ca tinerii să îşi poată urma pasiunile şi să îşi aleagă profesiile pe care şi le doresc, nu pentru că aşa se cere sau că aşa vor părinţii. Vreau ca peste câţiva ani singura soluţie pentru oameni, pentru o viaţă pe care şi-o doresc, să nu mai fie emigrarea. Vreau să nu mai judecăm, discriminăm, să înţelegem că oamenii sunt diferiţi, să ne acceptăm şi să ne bucurăm de asta. Vreau să scadă nivelul de sărăcie, să existe mai multă incluziune socială şi să se reducă decalajul imens dintre clasele sociale. Vreau ca oamenii să aibă curajul mereu să lupte pentru drepturile lor, să conteste, să critice, să participe la viaţa publică, să nu se mai resemneze şi să stea în banca lor. Vreau să avem posibilitatea de a înfiinţa partide politice, fără barierele impuse de actuala lege electorală, să avem posibilitatea de a alege partide şi politicieni în care să credem, care să ne reprezinte în mod real interesele şi să nu mai fim nevoiţi să optăm pentru răul cel mai mic. Vreau să nu mai existe corupţie, să nu mai fim conduşi doar de cei cu bani şi interese personale. Şi cred că cea mai mare dorinţă ar fi ca atunci când ies pe stradă să văd că oamenii zâmbesc şi se bucură de vieţile lor.

 

Fotografii Andreea Petruţ: arhiva personală Andreea Petruţ / Facebook


3 comentarii

  1. De acord cu protestele si tot respectul pentru tenacitatea domnisoarei, insa “if you can’t do the time, don’t do the crime”. Imaginea ce reiese din articol este ca face ce vrea, atita timp cit altcineva plateste. Este dispusa ca daca nu are banii de amenda sa mearga la inchisoare?

    • Buna, Radu,

      Daca recitesti cu atentie articolul, vei gasi afirmatia Andreei ca are banii cu care sa plateasca amenda (parintii ei o ajuta, in acest sens) si ca nu a cerut ca amenda sa ii fie platita de altii, ci multa lume care a citit despre cazul ei s-a oferit sa doneze o suma, oricat de mica, pentru a o ajuta. Si tot in interviu Andreea explica, de fapt, cum a ajuns la decizia de a infiinta un fond de solidaritate, destinat tuturor tinerilor care s-ar putea trezi in situatia ei si poate chiar nu ar avea sprijinul parintilor sau resurse proprii pentru o amenda (data pentru ceva ce nici macar nu au facut – daca vei citi motivarea sentintei instantei vei observa ca au considerat-o pe Andreea “organizator” pentru ca avea o portavoce in mana, la care striga lozinci si pentru ca se plimba printre oameni; la fata locului, ea nu a fost intrebata nimic de catre jandarmi, nici macar legitimata, procesul-verbal de incheiere a amenzii s-a facut in absenta ei sau a vreunui martor, iar ea s-a trezit cu amenda acasa, in posta – toate aceste detalii reies clar din discutia cu Andreea).

  2. Bravo Andreea, mergi mai departe eu personal te sustin, stiu exact prin ce treci am trecut si eu prin cosmarul asta in luna ianuarie 2012 la protestele anti-basescu. In urma protestelor m-am ales cu o noapte pierduta in sectia de politie unde am fost amenintat in fel si chip sa semnez procesul verbal sa ma las amprentat si fotografiat. Lucruri pe care le-am refuzat din start. Nu am avut voie sa ies din sectia de politie decat la ora 7 dimineata (eu fiind retinut la ora 22:30) chiar daca prietena mea ma astepta afara in frig impreuna cu fratele meu.
    In noaptea aceea am fost martorul la ceva….incredibil, am vazut tot felul de oameni retinuti de la cersetori,drogati,oameni cu probleme mintale dar cel mai mult mi-a placut de 2 pustani de 14 ani gemeni care efectiv nu existau in baza de date a politiei deoarece singurul lor act era o copie dupa certificatul de nastere si ala fiind redactat gresit.
    Doua saptamani mai tarziu primesc procesul verbal acasa cu o amenda de 200 ron ( dupa ce cei de la politie mi-au spus ca sunt sanctionat cu 2000 ron pentru ca nu am colaborat ).
    Am contestat procesul verbal si am ajuns in instanta unde am avut 3 infatisari unde m-am prezentat singur. Sentinta s-a dat pe data de 06.11.2012 adica 11 luni mai tarziu si am castigat.
    …sperante sunt,generatia 90 isi spune cuvantul.

Reply To Captain Planet Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger