Analog vs. digital. Sfada dintre pixeli si emotii

30

In epoca vitezei, digitalul a luat de ani de zile fata analogului. Fotografia, cinematografia, muzica, in mare, mai toate domeniile artistice, se imbrobodesc de digital si uita tot mai tare de vetustul analog. Megapixeli, sample-uri, biti sunt unitati de masura mai importante azi decat vinilurile, camera obscura sau magnetofonul. Care dintre cele mai sus enumerate fac pana la urma diferenta?

de Cosmin Popan

Profanii nu fac adesea distinctia dintre produsul final, fie ca e vorba de o fotografie sau de o piesa muzicala, dar cunoscatorii o stiu prea bine si cei mai multi prefera digitalul. Din ratiuni pe care jurnalistul new media Miron Ghiu si fotograful Michele Bressan incearca sa le explice pentru TOTB, prezentand plusuri si minusuri din ambele tabere.

[coloana]

“Filme”

Michele Bressan, fotograf

A fotografia pe film in 2010 poate fi considerata o alegere chiar aroganta. Ne aflam in epicentrul erei digitale, unde tehnologia este gandita in ajutorul omului, asta insemnand adesea adevarate shortcut-uri ale gandirii, in sensul ca facilitatea oferita de tehnologie ne face mai comozi, ne usureaza din munca, respectiv din gandire, ne prosteste.

Lucrul pe film te obliga sa-ti rezervi o bucata de timp pentru a indeplini toti pasii necesari nasterii unei imagini. Dupa ce declansezi, imaginea deja exista intr-o stare latenta pe pelicula nedevelopata, asteptand sa i se dea viata. Perioada dintre momentul declansarii pana la cel al developarii poate fi asemanat cu o stare embrionala, prenatala, impusa de noi si adesea de circumstante; noi decidem cand pelicula este dusa la developat. Urmeaza scanarea, si doar dupa aceea vizionarea imaginilor. In tot timpul in care imaginea se afla in stare latenta, se creeaza o complicitate intre fotograf si film; nu stii exact cum au iesit imaginile, ajungi sa uiti toate detaliile surprinse (adesea chiar cadre sau secvente intregi) dar speri ca totusi sa fie bune, cat mai apropiate de cea ce a vazut ochiul. Fotografia pe film are o incurabila latura romantica si este un accent de viata ce atinge natura spectrala a fotografiei, de a surprinde o clipa asa cum nu va mai fi niciodata, de a ingheta. Acest proces ritualic te obliga sa treci prin imagini, sa le reparcurgi, sa le privesti cu o oarecare distanta, dupa un timp de la realizare. Filmul si tot imprevizibilul legat de acest mediu reusesc sa mentina doza de magie necesara fotografiei.

Aparatele digitale iti ofera o rezolvare rece, matematica, exacta si imediata. Display-ul aparatului iti ofera raspunsul in mod imediat: vezi daca e bine sau rau, modifici sau refaci. Practic mediul digital este o ghidare on-site spre perfectionare, permitandu-ti sa localizezi greselile si sa le eviti la urmatorul cadru, display-ul aparatului devine laboratorul tau foto. Fotografia digitala are cu siguranta avantaje majore dar pana la urma o imagine pe film poate reda ce este redat de catre o imagine digitala dar o imagine digitala nu este (inca) capabila sa redea natura filmului. Aici ma refer la ceva abstract, la feeling. Imaginile realizate pe film au un aer aparte, acel “ceva” care te face sa spui ” asta e pe film, nu? se vede ca-i altfel”. Imaginile pe film reusesc sa imite viata, si nu te pun in mostra intr-un fel de vitrina frigorifica, asa cum adesea imi da senzatia imaginea digitala.
Intr-o lume pe speed, munca pe film te obliga sa stai in loc. Super aparatele digitale, capabile de rafale (in termeni “de fotograf”, burst-uri) de cate 10 imagini pe secunda se potrivesc de minune tipului de life-style promovat, filmul e lent, cu siguranta o alegere. Daca vreti, putem asemana aceste 2 tabere, film&digital, motociclistilor care se incadreaza in 2 categorii: amatorii motoarelor de vitzea, majoritatea marci japoneze, si cei care aleg chopperele, gen harley davidson.

Lasand la o parte chestiunea rezolutiei si toate dezbaterile in acest sens, as spune ca am ales sa lucrez pe film tocmai datorita acestei intimitati pe care ajungi sa o dezvolti cu mediul. Materialitatea negativelor, existenta lor fizica, ofera ceva in plus de pixelii proveniti dintr-o lume matematico/abstracta. Cu siguranta tot discursul meu se rezuma si construieste pe baza unor considerari strict subiective si in jurul faptului ca nu mi-a placut niciodata matematica.

Filmele, cele pe care le introducem in aparate, sunt obiecte frumoase. Cutiile cu forma si culori neschimbate pe parcursul aniilor, canistrele mici de metal, filmul lucios. Sau filmele de format mediu (late) care vin ambalate ca mici dulciuri, obiecte ieftine dar totusi foarte pretioase. Forma lor a suferit variatiuni minime pe parcursul deceniilor. Faptul ca in cazul filmului nu exista teribila goana dupa megapixeli iti ofera o stare de liniste, de separare necesara.

Accesul statutului de fotograf poate fi asemanat cu politica americanilor in privinta armelor: asa cum in America oricine poate iesi din casa ca sa-si cumpere o arma, worldwide oricine poate cumpara un aparat de fotografiat si incepe sa produca imagini. Mediul digital este (din pacate) o etapa inevitabila chiar si pentru cei care lucreaza film, deoarece imaginile, cand sunt scanate, se transforma in digital, sunt “digitalizate”. Mediul digital apare ca o etapa pe care inevitabil pana la urma o vom bifa, care ne obliga si violeaza dar in acelasi timp ne ajuta si faciliteaza munca; aceste contraste ma fac sa ma intreb precum Mr.Hunter “This great evil, where does it come from?”. Productia de imagini la nivel mondial este in continua crestere: telefoane mobile avand megapixelii pe care o camera profesionala doar ii visa cu 4 ani in urma, platforme ce incurajeaza productia de imagine, iar acest lucru nu este ceva neaparat negativ, ofera diversitate cat si o platforma de comunicare valabila, este un cerc vicios animat de un rau necesar, lucrul pe film se transforma involuntar intr-un fel de partizanat in care ai nevoie si iti place sa crezi.

[coloana]

Despre galceava dintre analog si digital, in urechile noastre

Miron Ghiu, jurnalist new media

Pe scurt, analogicul e acuzat de lentoare, iar digitalul de artificialitate si asta nu doar in muzica. De pe terenul abstract al sunetelor se poate vorbi intr-adevar, mai mult decat in cazul fotografiei sau al imaginii video, de diferente de perceptie majore. Care ne afecteaza si influenteaza zilnic, mai mult decat in cazul artelor si industriilor vizuale, pentru ca ne-am obisnuit sa ne lasam inconjurati de muzica/muzak mai mult decat de imaginea statica sau in miscare.

Nevoia de a repeta bucati sonore (loop-uri) pentru a construi o tesatura complexa exista mult dinaintea aparitiei tehnologiilor digitale. E suficient sa ne gandim la primele incercari, in care mediul de samplare era chiar vinyl-ul, gandit, in editiile destinate dj-lor, in asa fel incat sa contina suficiente beat-uri care sa poata fi cu usurinta manipulate. Sau magnetofonul, estetica experimentelor cu bucle de banda facand parte atat din arsenalul teoretic al adeptilor muzicii “concrete”, cat si din atelierele de sunet specializate in muzica de film sau tv. Repetitia se realiza, atunci, exclusiv in mediu analogic (“lent”) si pastra atat din imperfectiunile benzii cat si din imposibila sincronizare 100% de care sunt capabile doar masinile binare.

Mai tarziu, samplerele au devenit instrumente de baza pentru majoritatea muzicienilor, iar pe la inceputul iTunes si al discutiilor despre downloadingul “ilegal” se spunea, mai in gluma, mai in serios, ca e stupid sa pui la dispozitie, free, bucati demonstrative de 30 de secunde din orice gen de muzica electronica, si sa ceri bani pe versiunea integrala. Asta, in conditiile in care, in jumatate de minut ai la dispozitie toate sampleurile posibile din acea piesa, putand-o reface intr-un soft dedicat productiei de muzica. Cam asa suna principala acuza care poate fi adusa muzicii in care predomina samplingul si 4/4 devine, pentru majoritati, masura de dans universala. Propagarea in masa a unor beat-uri taiate milimetric, la miime de secunda, de catre scule care lucreaza doar cu 0 si 1, nu poate duce decat la repetitii. Si la estetici ale cliseului. Dar, in acelasi timp, ne-am obisnuit sa reactionam diferit la contextele in care apar sunetele de baza ale muzicii electronice, cum ar fi sampleurile din orice drum-machine Roland TR-808, model care, din 80 incoace, e sursa majoritatii beat-urilor digitale. Ne place repetitia, in aceeasi masura in care ne plac si diferentele la care duc, invariabil, suprapunerile straturilor de sunete. Recontextualizarea continua a unor acelorasi sunete face parte din felul in care ascultam, astazi, muzica.

Chiar daca o alta acuza care poate fi adusa digitalului se refera la uniformizarea universului sonor, faptul ca digitalul a devenit un mediu aproape organic de arhivare, remixare si convertire continue ne ajuta sa avem acces si sa suprapunem orice cu orice: de la discursuri, inregistrari de arhiva, pasaje din ritualuri tribale , pana la field-recording (de teren sau de apartament). Lucru care nu poate decat sa intarate creativitatea.

Vremurile incep insa se se schimbe si, chiar daca ni se pare ca aceasta curba tehnologica ne va pastra exclusiv in zona aparatelor digitale, analogicul incepe sa (re)castige teren. Reducand acuzatiile de artificialitate si uniformitate aduse muzicii electronice. Din ce in ce mai multi artisti prefera sa compuna initial pe drum-machine-uri, samplere sau direct pe Ableton-ul instalat pe laptop, pentru ca in etapele ulterioare ale productiei de sunet sa apeleze la sintetizatoare analogice (pe lampi) sau la instrumente adevarate pe care le inregistreaza in studio / pe scena. Efectul: o caldura aproape imposibil de simulat digital. Un exemplu graitor e de regasit pe “Bromst”, albumul lui Dan Deacon in care partiturile de pian, compuse si reinterpretate initial intr-un software, ajung sa fie redata in versiunile finale ale pieselor de catre un pian mecanic controlat de un MacBook (cu o acuratete si viteza de 5 ori mai mari decat daca ar fi performat-o un om). Altii, colectionari de clape vintage, isi orchestreaza tot performance-ul prin intermediul unor cotrollere bazate pe matrice de leduri (Tenori-ON, Monom), sau folosesc ca singura unealta un MPC (pentru Ableton) sau gameboy-uri, piese de lego, jucarii hackuite si alte gadget-uri convertite si pervertite sonor. Noile media intra cu adevarat in era remixului, in care, de exemplu, dintr-un spectacol de lumini reies paturi sonore, sau inputul direct al corpului e translatat in multimedia.

In termeni de manipulare a sunetului, este evident ca nimeni nu mai sta sa decupeze benzi magnetice sau sa foloseasca exclusiv viniluri, atata vreme cat manipularea digitala a sunetului a devenit o practica mai mult decat comuna. Ne vom intoarce insa la analogic, atat prin dezvoltarea tehnologiilor bazate pe atingeri de ecrane, fizice sau virtuale, cat si prin raspandirea realitatii augmentate. Manipularea butoanelor sau a mouseului e inlocuita de miscari ale omului, in parametri care readuc naturaletea imperfectiunilor si ne scapa din ingineria beat-urilor taiate perfect. Chiar daca ne vor lipsi, uneori, caldura si vibratiile specifice, de exemplu, lemnului, vom privi ultratehnologizarea, inevitabila, mult mai natural. Pe masura ce vom percepe masa de cultura dar si maldarele de hardware ca pe proprietati abstracte, in care fiecare este compus din “ceilalti”, si open-source-ul va deveni practica sociala de baza, granitele dintre analogic si digital vor fi mult mai pal trasate. Si va conta doar praxis-ul fiecaruia, nu in distinctii alb/negru ci in multe nuante de gri. Remixabil ca puricii de pe ecran.

[poll id=”15″]

Foto main: Flickr/basic_sounds

Tags:



30 de comentarii

  1. Mă împac cu ambele tehnologii. Fotografia digitală a depăşit relativ recent rezoluţia optică a celei analogice. Azi putem spune că pixelul e de 1,4 ori mai mărunt decît granula de argint. O problemă la fotografia digitală e că, la raporturi mari de mărire, în loc ca imaginea să se descompună în granule neregulate, apar nişte pătrăţele disonante. Poate de aceea am numai 3 aparate digitale şi 25 analogice. Chiar azi am băgat un film într-un Minolta X-700 (fabricat în 1986) căruia i-am schimbat recent tampoanele de obscurizare şi condensatorul de 1500μF, şi unul într-un Minolta XG-E (1977) pentru macrofoto. Vă las. Au înflorit azaleele.

  2. Chiar nu gasiti corespondenti in limba romana sau asa vorbiti zi de zi.Daca asa vorbiti sunteti de plans.Pacat !

  3. Discutia dintre analog contra digital seamana cu discutia Mac vs PC – toata lumea (se face ca) uita ca e aceeasi Marie cu alta palarie.
    Pai daca pe analog am brumm si paraziti de ma-ndoaie, cu ce mi-e mai bun decat digitalul? Ce ma impiedica sa urc pe digital sampling rate, pentru urechile cele fine care sesizeaza si la 22kHz? Ce ma impiedica sa aplic niste filtre pe imaginea digitala ca sa o mareasca fara pixelare? Absolut nimic altceva decat lenea sau nestiinta. Pe digital unui amator ii este este intr-adevar MULT mai usor sa ajunga la niste rezultate suficiente (de aici si invidia profesionistilor analogi “daca nu transpiri nu e calitate”), un profesionist insa scoate orice din digital, chiar si peste calitatea analogului daca-si da silinta – cu un efort mai mic decat pe analog.

    • Da, aşa e. Digitalul SLR, bine iluminat*, este de 1,4 ori mai curat decît analogicul de ISO 100. Mai exact, pe un senzor de 16×24 scoţi aceeaşi rezoluţie optică precum pe un film de 24×36. Însă, depinde de ce vrei să exprimi. Dacă granula de argint te ajută, atunci, e preferabil filmul. Dacă vrei să faci postere de reclamă la şampon, atunci digitalul e preferabil.

      Dacă vrei o cadenţă mare, fără lag, atunci, un analogic de 3,5 cadre pe secundă îţi dă mai puţine rateuri decît un digital echivalent. Pot să-ţi spun că am fotografiat un tren cu un α-100** la 2 cadre pe secundă, şi 1/10 au fost prost expuse. La un Minolta X-700, cu motor, am consumat un film în 10 secunde, fără niciun chix.

      Dacă mergi în junglă pentru o lună, atunci sunt preferabile aparatele analogice simple, cu mînătoare. Cît mai puţine baterii înseamnă şanse mai mari să poţi fotografia pînă la sfîrşitul călătoriei. Digitalul te lasă după primele 700 de poze, dacă ai noroc de vreme uscată. Iar dacă umbli cu un Canon digital în deşert, ţi se umple senzorul de praf, şi nu te mai scoţi cu rezoluţia optică*** nici cît cu un telefon celular.

      Apoi, poţi compromite chiar poze digitale, dacă foloseşti obiective ieftine. De aceea, e preferabil un senzor cît mai mare, cu obiective cît mai bine lustruite şi mai luminoase. Altfel, îţi ronţăie din calitate, atît sticla proastă, cît şi întunericul.

      —————————-
      * Obişnuiesc să fac poze digitale clienţilor în prăvălia mea. Ca să obţin poze bune, sunt nevoit să ţin un bliţ cu două surse de lumină (directă şi reflectată) plus alte trei bliţuri sclave pe tavan. Asta, pentru un spaţiu puţin peste 30mp.
      ** După cum sună, α-100 are un obturator de α-303si uşor îmbunătăţit, deşi, înafara monturii, optica internă e de Vectis S1.
      *** Singura rezoluţie care contează e rezoluţia optică. Cea digitală e pentru luat faţa guvidului.

      • In momentul in care se ajunge la conditii extreme (desert, jungla) cred ca am iesit de mult din tema articolului 🙂
        Altfel ma gandesc asa: in jungla asa cum car cele 20 de filme (pt 700 de poze) pot cara si niste baterii in plus, iar in desert acel nisip poate intra la fel si in obiectivul camerei cu film. N-am fost insa niciodata in jungla nici cu adevarat in desert. In scurta excursie pe camile&jeep camera digitala de amator Olympus Tough mi s-a descurcat fara probleme. Pozele sub apa pe care le-am facut pe film (camera protejata 😛 ) mi-au iesit ca naiba, din cele digitale mi-am facut poster. Totusi nu dau vina pe tehnologie, sunt doar un amator si imi merge dupa noroc.

  4. asta-i buna/buna 🙂 :

    “lucrul pe film se transforma involuntar intr-un fel de partizanat in care ai nevoie si iti place sa crezi.”

  5. Interesant articolul dar si comentariul domnului Marius Delaepicentru, cu toate ca poate un pic prea tehnic.

    Misto acest dialog in oglinda. articolul lui Bressan se vede ca este fix pe feeling vs tehnica si probabil acesta este si motivul pt care-mi place.

    Acum nu cred ca hotaratoare este diferenta dintre pixel si granula argentica ( sunt totusi foarte putini cei care merg pana in zona aia a discutiei, asa cum sunt foarte putini cei care stiu sa-si foloseasca aparatele la adevarata lor capacitate).

  6. digitalul a coborat pretul facand domeniul (foto, film, muzica) mai usor accesibil. Daca o poza digital nu costa decat pretul bateriei, sa pui film, sa developezi si sa scoti pe hartie costa.

    E adevarat ca timpul de gandire inainte de declansare s-a scurtat considerabil de la analog la digital si 99.99% dintre pozele digitale sunt negandite, insa numarul fotografilor (sau celor care fac poze) a cresctut considerabil.

  7. Mulţumesc, Andi!

    Concluzia e că întotdeauna e utilă redundanţa, înrucît, aparatul ideal nu există. Adică, niciodată să nu mizezi pe un singur aparat, oricît de performant ar fi. Cum am spus şi mai sus, mă împac cu ambele tehnici. Cînd plec la mai mult de 4 Km de casă, întotdeauna am două sau mai multe aparate cu mine. Le aleg în funcţie de scopul pentru care ies. Port în permanenţă unul analogic cu un obiectiv de 50mm şi unul digital, cu zoom amplu. Interschimbabile. Colecţionez aparate, dar nu de fală, ci pentru a le folosi. Uneori le cumpăr stricate şi le repar. Din motive lesne de înţeles, am fost nevoit să restrîng gama de obiective la trei monturi pentru doi producători: Minolta (actualmente Sony) şi Nikon. Redundanţa se extinde şi la suportul clişeelor, în sensul că întotdeauna digitizez imaginile analogice şi le plasez în două locuri: acasă şi la serviciu. Asta ajută mai ales în caz de calamitate. Pot reduce volumul bagajului.

  8. sincer, eu m-am oprit la partea foto. si anume la fraza “urmeaza scanarea”! WTF?! pai daca scanez filmul analogic, nu ajung tot la digitalul ala rece?!
    Am in aparat un film si cred ca acolo o sa ramana. pentru ca un film scanat e un fel de concert rock in catedrala. Din nefericire tehnologia pentru filmul clasic a murit si nimeni nu vrea sa recunoasca asta. Si putinele centre care mai faceau developare clasica s-au dus sau sunt pe cale sa se duca. iar developarea clasica in regim de amator.. e buna pentru cei care chiar isi mai permit acest lucru, cu aparatura, substante, camera obscura etc. Da, sunt de acord ca un fotograf bun si pasionat poate scoate dintr-un film ceea ce nu o sa scoata zeci de posesori de SLR-uri luate pe banii lu’ tata. Si asta nu neaparat din cauza limitarilor digitalului, ci din cauza ca sutele de filtre si photoshopul cel rece si matematic se vor lupta cu ochiul si inima fotografului. Dar cred ca aici nu mai e vorba de tehnologie, ci de incapatanare.

  9. domnule ghiu,

    ma bucur ca intrati in subiect. in principiu abordarea dvs e cea “cinstita” adica cea care problematizeaza. cu toate astea contrapunerea analogului cu digitalul si invers este o falsa problema, cel putin in chestiuni de sinteza sunetului. pentru simplu fapt ca unele lucruri (fm, granular) suna mai bine (sau doar) digital iar altele (substractiv, pulse-width mod, ring mod) analogic.
    ideea e sa combini inteligent cele 2 lumi.
    mai am citeva erate de facut:
    sequencerele matriceale se numesc monome nu monom
    http://monome.org/
    sintetizatoarele analogice nu e musai sa fie cu lampi. cele cu lampi sint chiar cazuri speciale:
    http://www.metasonix.com/
    in rest pot fi cele care pleaca de la circuite tranzistorizate si pina la cipuri specializate care contin fiecare un modul al sintetizatorului (vco, vcf, vca, etc), respectiv cele hibride care combina circuite analogice cu cele digitale.
    e bine sa va documentati putin inainte de a scrie un asemenea articol pentru ca domeniul este cu adevarat fascinant si demn de toata atentia.

  10. @zeltera (ora 1:17 pm)

    …digitalul a coborat pretul facand domeniul (foto, film, muzica) mai usor accesibil. Daca o poza digital nu costa decat pretul bateriei, sa pui film, sa developezi si sa scoti pe hartie costa.

    Aici se cuvine o mică discuţie. Depinde de destinaţia pozei. Pentru cineva care face poze şi nu-i pasă de soarta lor, aşa este. Îl costă cîtimea din preţul bateriei+ cel al aparatului. Cineva interesat să facă şi altceva cu pozele, va cheltui cu stocarea, cu pluralitatea mediilor de stocare.

    Actualmente, preţul unei poze pe hîrtie nu diferă în mod semnificativ, îndiferent de cum a fost ea luată. Imprimarea după fişierul digital cere o maşinărie potrivită, deloc ieftină, şi la care te usucă consumabilele. Eu nu-mi permit o imprimantă foto. Adică, mi-aş permite, dar m-ar scoate mai scump. Pentru mine, costurile suplimentare merită, pentru că încredinţez pozele spre developare/ imprimare. Pentru altcineva, poate nu merită. Eu pot cumpăra un aparat analogic la mai puţin de 150 de lei. Ce cîştig la amortizarea “hardware”, pierd la developarea analogică. Ce cîştig în total? Duplicarea pozelor pe suporturi diverse.

    Recomand oricui digitizarea pozelor analogice şi, viceversa, materializarea pozelor digitale. De ce? Pentru că nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul. Deocamdată, orice suport electronic este virtualmente mai perisabil decît filmul, pentru simplul fapt că suporturile electronice sunt invenţii relativ recente, şi nu ştim cît vor rezista. Filmul e verificat. S-au putut obţine fotograme satisfăcătoare chiar şi după 60 de ani de imagine latentă color. Cum ziceam, deja au apărut mucegaiuri ce distrug DVD-ul, şi ne putem aştepta la selecţia naturală a unor tulpini chiar mai agresive. Nu ştim care e durata de păstrare a unui DVD pînă la exfoliere, şi nici în cît timp plasticul îmbătrîneşte natural. Nu ştim cîte standarde de conectare a memoriilor ne mai aşteaptă, şi cîte dispar între timp. În general, în lumea digitală, goana e prea rapidă pentru a avea încrederea durabilităţii.

  11. Se cuvine o precizare, legată de rezoluţie. Cei mai puţin familiarizaţi cu feluritele rezoluţii, s-ar putea simţi jigniţi de punerea accentului pe rezoluţia optică. Rezoluţia optică e una, cea digitală, alta. Un obiectiv prost este la fel de prost şi pentru un film cu granulaţie extrafină, şi pentru un senzor digital ultradens. Ideal este ca rezoluţia digitală să fie egală sau niţel mai mică decît cea optică. De aceea, cînd cumpăraţi un aparat digital ieftin, dar cu jdemilioane de pixeli, uitaţi-vă întîi la cît plastic are în lentile, şi dacă le puteţi înlocui cu un obiectiv adevărat. Altminteri, numărul pixelilor nu este decît un cîrlig de marketing.

  12. Despre praf în senzor.

    Mulţi cred că, dacă şi-au protejat aparatul la praf, asta se şi petrece fără pierderi. În primul rînd, un filtru antipraf are o rezoluţie optică, de regulă, mai mică decît lentilele. Aşadar, cu cît e mai ieftin filtrul, cu atît mai mult scade rezoluţia optică a agregatului optic. În al doilea rînd, puţini îşi dau seama că, atunci cînd extind zoomul, inevitabil, prin vizor, intră aer. De obicei, nefiltrat. Şi murdăreşte senzorul. Care senzor, are el un mecanism de scuturare a prafului, însă depinde de cît de mult se electrizează praful. Şi iată cum, într-un mod simplu, pompa de praf devine chiar zoom-ul. La fotografia analogică, “senzorul” se schimbă cu fiecare cadru. 🙂 Încă o grijă în minus.

    Acuma, mă puteţi acuza că am idei fixe, însă, dacă la Sony, să zicem, te lasă bateria, şi trebuie să te scarpini o dată la doi ani după alta, care, dacă nu e originală ţi-o scuipă, la Canon, materialul consumabil este chiar aparatul. Din dorinţa de a-l face uşor, producătorul nu se sfieşte să folosească materiale cu densitate mică, dar proaste (am găsit şi angrenaje de polietilenă). Să nu credeţi că Nikon e mult mai tare la mecanică. Are doar obturatoare mai fiabile decît Canon. În rest, e bine să priviţi un aparat foto ca pe un hard-disk. Cîndva vă va trăda.

  13. Despre substanţele volatile

    De trei decenii încoace, aparatele foto înclud din ce în ce mai mult plastic. Pentru ameliorarea proprietăţilor mecanice, producătorii folosesc tot felul de substanţe uleioase. (De obicei esteri cu mase moleculare mari.) Toată lumea ştie că uleiurile nu se evaporă. Acuma, depinde de cîtă răbdare avem cu ele. Cînd lăsăm aparatele neaerisite cu anii, o parte din: uleiuri, din monomerii prezenţi în plastic, precum şi alte fragmente moleculare mici, rezultate din îmbătrînirea inevitabilă a plasticului, încep să zboare. Din păcate, o bună parte din uleiuri condensează în micropicături. Pe lentile, pe senzor, pe garnituri, şi chiar alterează cleiul acolo unde el a fost folosit la asamblare. (Nikon e maestru în chixuri de îmbătrînire.) Dacă unele garnituri şi suprafeţe exterioare devin lipicioase din cauza migraţiei uleiurilor, dar nu ne deranjează, pe lentile şi pe senzori, picăturile microscopice rămîn ca un fel de clisă. Suficient cît să scadă rezoluţia optică, inclusiv prin facilitarea mucegăirii lentilelor, deîndată ce am lucrat cu ele într-un mediu umed pentru cîteva zile . De ce? Pentru că mucegaiurile ştiu să exploateze orice substrat organic. Şi ne trezim cu un miceliu infltrat chiar şi în materialul de coating al lentilelor.

    Care e soluţia? În primul rînd, aparatele vor fi închise ermetic, separat de obiective. În cutii e bine să punem săculeţe cu silicagel uscat, pe care să-l schimbăm periodic*. Avantajul este că silicagelul absoarbe nu numai umezeala, dar şi vaporii de ulei. Am descoperit întîmplător cum lucrează plasticul, cînd, după numai trei luni de păstrare a patru aparate Minolta vechi de 10-18 ani, silicagelul s-a îngălbenit. Semn că absorbise ceva volatile. Bine, fiind vorba de aparate analogice, n-am tremurat cu gîndul că s-a bulit senzorul.

    ——————————-
    * Nu recomand regenerarea silicagelului în cuptorul cu microunde, ci aruncarea lui direct la gunoi, cel puţin o dată la 6 luni.

  14. Prea interesant sa nu raspund si eu 😉 – Ma distreaza cum este perceputa faza asta in Romania………., spre exemplu nu uitati ca inregistrarile surround au aparut in anii ’70…
    Cat priveste digitalul, era total diferit in anii ’80-’90 fatza de ce este acuma si ganditi-va ca Romania a pierdut aproape in totalitate aceasta perioada pornind din anii ’70 . Acum exista o piata pt. cei care nu stiu absolut nimic despre adevarata tehnologie, ma gandesc ca Romania e fruntasa si pe felia asta, ganditi-va ca Aphex Twin canta multe dintre keyboard-uri pe tehnologia FM (digital) de la Yamaha anilor ’80…
    E ceva de genul – Ne asteptam sa apara si in Romania curentul corect ,undeva prin 2030 😉

  15. Pingback: Tweets that mention Read: Analog vs. digital. Sfada dintre pixeli si emotii - -- Topsy.com

  16. Acum ma bag si eu in vorba, desi ca incepator amator ma simt ca-n groapa cu lei. Dar pana la urma trbuie sa spun si eu ce cred si anume ca digitalul ne va cuprinde din ce in ce mai mult. Si nu vad ceva rau in asta.
    Inca din anii 60 eram informati ca vine era informatiei. Pana prin 90 nu prea vedeam digitalul in jurul nostru. Bumul a venit dupa parerea mea in comunicatii prin introducerea GSM. A introdus tehnica digitala pe scara larga in domeniul audio.Tot lantul de la preluarea semnalului sonor, procesare, transfer la distante incredibile, stocare, arhivare, organizare arhivare si vizualizare dupa gustul si preferintele fiecaruia la auditia finala este digital. Si asta a adus un spor incredibil de performanta in toate sementele enumerate, dar maiales la utilizatorul final. Au ramas analogice doar capetele acetui lant. Senzorul de sunet, microfonul la un capat si difuzorul la celalalt.
    Idiferent cit de lung ar fi acest lant, prin zeci de relee si sateliti, semnalul odata convertit in binar, nu-si pierde din calitatea.
    Cine ar mai vrea astazi sa foloseasca sistemul clasic de telefonie prin cablu in care sunetul era distorsionat, acoperit de tot felul de zgomote si alte nenorociri? Basca ca nici nu mai este posibil pentru ca toti operatorii de telefonie au digitizat centralele de interconectare, retelele de transport au trecut pe fibra optica. Toate acestea nu ar fi fost posibile fara digital.
    La fel s-au desfasurat evenimentele si in vizual. Televiziunile ne-au impresionat cu performantele lor prin transmisiunile digitale. Inca inainte de 90 era o mare relizare prin raspindirea antenelor de satelit.
    Nivelul la care a ajuns tehnologia comunicatiilor a depasit nivelul de cunostinte si valorificare al omenirii. Pe zi ce trece tehnicile profesionale coboara in strada, bucurandu-se de acces tot mai larg.
    In privinta fotografiei si al aparatelor de fotografiat tehnicile digitale au intrat ceva mai tirziu. Primul experiment digital de captare a unei imagini cu ajutorul unui senzor a avut loc abia in 1975 la laboratoarele Eastman Kodak. Baiatul care a facut treaba asta se numeste Steven Sasson iar senzorul digital avea o incredibila rezolutie de 0.01 MP. Echivalentul in pelicula fotosensibila ar fi cel realizat de Joseph Niepce in 1829. Ideea a fost preluata de Dagurre care a scos 10 ani mai tarziu primul aparat de inregistrat imagini pe o placa, dagherotipul, comercializat in Franta acelor timpuri. prblema lui era ca timpul lui de expunere era de minim 8 ore la lumina buna. Cu toate acestea unii au reusit sa faca chiar si fotografii aeriene de bordul unui aerostat.
    Pelicula flexibila, nitroceluloza, o aduce Gerge Eastman in 1884. Apoi imagini color in 1903 pe suport transparent si in fine pelicula color KodaChrome in 1935 si Agfa in 1936, acesta din urma generalizandu-se apoi in intreaga lume. Astfel tehnica pe film are o experienta in spate de aprox. 150 de ani.
    In digital insa, Kodak scoate primul aparat digital pe piata DSC 100 abia in 1990.
    Imaginati-va into lume de milioane de aparate analogice pe film, de toate categoriile, de la SLR-uri profesionale la aparate de consum uzual si de retele de centre mari si mici de developare si transpunere pe hartie fotografica, acest aparat digital a trecut ca o curiozitate a tehnologiei, unde mai pui ca era si inabordabil ca pret.
    Dupa numai 10 ani, insa aparatul digital a preluat initiativa si a cucerit aproape in totalitate piata.
    Astazi nu prea se mai produc aparate pe film la scara mare. Doar producatorii de prestigiu care au adus unele modele pe culmile performantei.
    Pana si Hasselblad, un simbol al aparatelor pe film format mediu a lansat digitalul pe fomat mediu cu un senzor pe masura, 40 MP.
    Eu cred ca era digitala esteabia la inceput. Analogul apune. Incet dar apune. Ma intreb ce vor face acesti minunati cavaleri ai captarii imaginilor pe film cand acesta va ajunge pe cale de disparitie. Defapt am vazut atat la autorul articolului cat si la unii comentatori ca sunt utilizatori ai ambelor tehnici. Sunt mai mult decat profesionisti sunt adevarati artisti ai imaginilor si iubitori ai tehnicii foto. Mi-as dori sa pot fi in preajma unor asemenea profesionisti si sa prind cate ceva din aceasta minunata pasiune.
    Dar pana atunci sa vedem dece imaginea digitala este rece si matematica.
    Mai intai, parerea mea, ca pe dinafara nu e mare diferenta. Corpul camerei este acelasi, obiectivul este scelasi. Lumea incojuratoare pe care vrei s-o imortalizezi in imagini este cat se poate de analogica. Imaginea se formeaza cu ajutorul obiectivului dupa toate legile opticii din fizica clasica si alunge in planul senzorului absolut analogica. Mai mult chiar senzorul lucreaza in regim analogic si transforma aceasta imagine in semnale electrice analogice. Apoi aceste semnale analogice sunt citite cu rabdare de pe fiecare pixel din cei 10-20 de milioane de pixeli sau si mai multi formand o insiruire foarte mare de zeci de milioane de valori analogice. Abia acum intervine convertorul din analog in digital pentru transferul rapid al acestui volum mare de informatie catre procesorul specializat in analiza si comparatia acestor informatii in format digital de asta data si aplica corectiile necesare dupa cum au fost optiunile fotografului. Apoi sunt stocate in memoria disponibila si simultan prezentate pe display-ul aparatului pentru vizualizarea rezultatului. Aici vizualizam o imagine analogica. La fel si mai departe. Probabil ca aici in faza de analiza si corectie este diferenta fata de film unde imaginea ramane pe acesta asa cum a cazut in sutimea de secunda cat a durat expunerea.
    Unii producatori ofera optiunea de finalizare a rezultatului final cat mai aproape de aspectul pe film insa probabil ca nu este suficient. Probabil ca pe masura ce aceasta dorinta a utilizatorilor va fi mai sonora, producatorii vor solutiona cat mai favorabil acest aspect. Asta vad eu cu digitalul. Iar viitorul ne va aduce multe imbunatatiri si lucruri noi. De pilda pana acum senzorii au fost fie CCD, fie CMOS, alternand in performante in diferite perioade in aceasta viata destul de scurta. Si uite ca a aparut si un senzor nou, Foveon. Acesta are informatii complete de culoare pentru fiecare pixel din prima citire fata de ceilalti la care aceasta se obtine de la un grup de patru pixeli, fiecare inregistrand doar o culoare, apoi atribuirea unei valori finale de culoare fiecarui din cei patru se face de catre proceso printr-n algoritm demosacic stabilit. Nu stim ce surprize ne mai rezerva viitorul. Aproo de trainicia informatiei digitale, citem zilele trecute undeva pe un blog cum ca ilustrul astrofizician Stephen Hawking a declarat intr-o emisiune televizata ca singura ca poate intra si trece nealterata printr-o gaura neagra este aceasta informatie pura si rece.

  17. Absolut fascinante comentariile …
    In fine , ca sa-mi spun si eu parerea , cred ca nu ar trebui pus semnul vs. intre analog si digital , ci semnul + (plus) .
    Este destul de clar ca ambele tehnologii au atat avantaje, cat si dezavantaje, tocmai de aceea din punctul meu de vedere trebuiesc speculate avantajele de la fiecare si imbinate intr-o “supertehnologie” .Sa nu uitam de dezvoltarea puternica a nanotehnologiei, iar anii care urmeaza ne vor aduce , sunt convins, rezultate si performante uimitoare.
    Doar imaginati-va : mama natura ne-a “dotat” cu un “aparat foto” destul de bun, partea proasta este ca nu ne-a adaugat si o memorie non-volatila :)) Ce-ar fi sa fie ochiul uman obiectivul foto, partea analogica, la care sa conectam o memorie , numai cand ne gandin ca sunt carduri de marimea unei jumatati de unghii care ne poate stoca toata fototeca … zeci de gigaocteti…
    Imaginati-va ca la urechile noastre stereo ( deh… aici tin cu stereofilia) atasam un DSP (digital sound processor) , conectat tot la o memorie non-volatila … ce poate iesi . Mai trebuie un bluetooth .. sa le share-uim .
    Eu asa vad viitorul . Jumatate om – jumatate masina … sau mai mult decat atat.

  18. Pingback: Digitalul a ingropat analogul » Think Outside The Box

  19. Si ce va face sa credeti ca fotografia pe film se numeste „analogica”?
    Simplul fapt ca este nondigitala?

    Ai dreptate @tupeu. Pînă la apariţia fotografiei digitale fotografia era fotografie. Disjuncţia a devenit necesară deîndată ce “retina” a fost înlocuită cu o plăcuţă lucioasă cu multe sîrme. Dacă e să fim riguroşi, fotografia digitală e “mai analogică” decît cea analogică, prin analogia cu transmisia prin “nervul optic” şi cu integrarea din “creier”. Însă mai ai şi tu răbdare niţel, pînă cînd fotografia va deveni exclusiv digitală. Atunci vom putea da la casare atributul analogic, şi îl vom refolosi atunci cînd şi fotografia digitală va intra pe toboganul caducităţii.

  20. Aveti dretate domnule Marius Delaepicentru si eu am observat ca organizarea aparatelor foto digitale este mai aproape de organizarea sistemelor naturale, respectiv ohiul ca organ al vazului. Globul ocular este ca si orice camera obscura si deci la fel si nelipsita la toate aparatele de fotografiat. Corneea si irisul din natura au fost asimilate cu obiectivul si diafragma. La inceputuri obiectivul a fost doar o lentila simpla asezata in gaura din camera obscura dar cu timpul nevoile au condus catre dezvoltarea unor obiective complexe si mari cu zeci de lentile in alcatuire. Astazi obiectivele au ajuns la dimensiuni impresionante in comparatie cu intregul ansamblu de preluare a imaginilor. Imaginativa cum arata o camera obscura cat o lada de bere la care s-a atasat o lentila simpla cat o moneda, in comparatie cu o camera moderna de dimensiunile unui pachet de tigari, in general sau chiar mai mici, la care se ataseaza obiective cat o sticla de 2 L de cola sau chiar mai mari. Aici departarea de modelul natural al ochiului este foarte mare. Posibil in timp sa apara si alte solutii.
    Dar marea deosebire intre un sistem natural, ochiul si aparatul de fografiat asa cum s-a definit el inca de la inceputuri consta in diferenta intre elementul de preluare al imaginii formate in interiorul camerei obscure. Retina la sistemul natural si, pentru inceput placa fotosensibila de unica folosinta. Aceasta placa trebuie inlocuita pentru fiecare imagine. Chiar daca ulterior a fost inlocuita cu film flexibil pe mosoras, intr-o caseta avem la dispozitie cel mult cateva zeci de imagini. Spuneati domnule Delaepicentru ca ati tras o rafala de un rolfilm intreg, 36 de imagini, in doar 10 secunde. Minunat , dar dupa aceste 10 secunde de satisfactie ce urmeaza? Va opriti va uitati la aparat, rebobinati filmul inapoi. Apoi desfaceti aparatul sa scoateti casetuta cu film. In ploaie ,vant si praf nu stiu cum se face asta. Cautati in rucsac un nou rolfilm si-l asezati pe cel inregistrat intr-un loc separat, pentru a nu le incurca mai tarziu. Dupa care introduceti caseta in aparatul care probabil a stat deschis in tot acest timp. Trageti filmul si-l potriviti. Apoi inchideti aparatul si-l porniti sa se aseze filmul in pozitie de lucru si in sfarsit sunteti gata de o noua sedinta de inregistrat 36 de imagini. Si rolfilmul asta are un pret, nu tocmai de neglijat.
    Eu sunt incepator in foto am un dslr mediu si daca inregistrez o secventa ca cea despre care tocmai am vorbit, ma opresc la 36 de cadre numai daca asa vreau altfel, inregistrez tot trenul pana la capat si in aceiasi secunda schimb unghiul si focalizez pe alt tren si mai trag doua trei sute de cadre pe ce vrea muschiul meu. Si pot face asta pana-n seara.
    Nu sunt ipotriva filmului sau un partizan exlusiv al digitalului. Dar evidenta de avantaje este incontestabila. Tehnica digitala nu schimba mediul inconjurator cu toate imaginile pe care dorim sa le inregistram, ci doar ne ajuta s-o facem mai repede si mult mai bine. Si asta la un pret accesibil oricui.
    Spunea cineva, intr-un comentariu mai sus, ca tehnica digitala a facut ca numarul fotografilor (care fac poze) sa creasca considerabil. Cu tot respectul vreau sa-l contrazic. Numarul celor care inregistreaza si editeaza imagini nu a crescut considerabil ci exponential, exploziv. Incredibil. Halucinant.
    Citem zilele trecute despre inventatorul mobilului care era nemultumit de directia in care sau dezvoltat acestea, in sensul ca prea multe gadgeturi pe telefoanele de azi, dar recunostea cu uimire ca nu-si imagina atunci cind a lansat aceasta tehnologie ca se va ajunge in 30 de ani ca jumatate din populatia globului sa o utilizeze in mod obisnuit.
    Asa cum spuneam tehnica digitala nu schimba mediul inconjurator iar aparatul digital este mai aproape de organizarea ochiului din natura, mai ales in privinta senzorului de imagine care seamana mai mult cu retina. Nu mi-as putea inchipui un ochi la care retina sa fie inlocuita cu un sistem de placute inlocuibile la fiecare imagine sau un sistem cu mosorase pentru derularea filmului. Mai mult decat atat senzorul de imagine suporta expunere continua intocmai ca si retina si putem vizualiza in mod continuu ce vede obiectivul pe display. Noi hotaram care este imaginea pe care dorim sa o inregistram pentru totdeauna. Apropo de totdeauna. Citeam acum cateva saptamani pe stiri, ca pescarii au scos la tarm intr-un navod o camera digitala. A fost preluata de un laborator important si curatata. Nu se vorbeste de starea camerei dar au observat ceva, cardul de memorie de tip SD este intact. Astfel dupa ce lau spalat de mil si l-au lasat sa se usuce au reusit sa descarce de pe acesta un numar de cateva imagini. Pentru ca doar cateva fusesera inregistrate. Deci toata informatia de pe card a fost conservata si cardul utilizabil. In cele cateva imagini apar cateva peisaje marine si cateva portrete cu o doamna la bordul unui vas mare. Din imagini s-a putut constata despre ce nava era vorba si se stia despre aceasta ca s-a scufundat in zona datorita unei furtuni in urma cu 4 ani. Ca sa revenim la ale noastre, 4 ani nu este deloc mult pentru o arhivare, dar pe fundul marii, in apa sarata… E ceva. Nu as vedea un film rezistind in aceste conditii.
    Dar nu vreau sa intru in polemica cu sustinatorii filmului, dimpotriva admir seriozitatea si profesionalismul lor si de ce nu, arta fotografica pe care o degaja. Tehnica digitala nu strica cu nimic acest echilibru. Vine doar sa adauge un plus de calitate, manevrabilitate, postprocesare si foarte multa creativitate la un pret pentru tot omul. Cu 40-50 de ani in urma am avut in familie un aparat pe film, Smena 8, 350 lei vechi, dar foarte vechi. Cand mergeam in vacante cumparam un rolfilm pe care-l dramuiam sa ajunga toata vacanta. Mai tarziu am inceput sa fac diapozitive, era mai ieftin , costa doar developatul. Sigur nu se compara cu poza pe hartie dar asa era mai avantajos pentru mine. Nu trebuia sa cheltui pentru fiecare imagine. In plus puteam sa le vizualizez proiectate la dimensiuni mari, 1-2 m diagonala. Dupa 80 am reusit sa-mi iau un Zenit TTL. Consideram ca mi-am atins limita tehnologica. Au urmat vremuri grele in care totul s-a risipit. Toate amintirile le-am piedut in mai multe imprejurari. Inteleg foarte bine grija si seriozitatea pe care multi fotografi seriosi o pun in pastrarea si arhivarea cat mai sigura a imaginilor, a averii imagistice pe care au realizat-o. Desi am dus-o tot mai greu pasiunea pentru imagini nu m-a parasit si prin 2005 mi-am luat o camera digitala. Compacta bineinteles. Nu as fi reusit niciodata sa ma intorc la imagine daca nu ar fi aparut tehnica digitala foto cu preturile ei accesibile. Cata bucurie sa poti inregistra, edita si vizualiza imagini dupa dorinta la un pret abordabil pentru oricine. Bineinteles ca nu m-am astamparat si la vreo doi ani mi-am luat primul DSLR. Si anul trecut al doilea. Boala grea daca mai punem la socoteala si obiectivele devine chiar sufocant.
    Si pentrui ca vine vorba de DSLR-uri, eu cred ca si acestea vor inceta a mai fi de interes si deci fabricate si comercializate. Si asta pentru ca SLR-urile au aparut si au fost dezvoltate datorita handicapului pe care il reprezinta suportul de inregistrare, filmul si anume nu suporta decat o expunerea de impresionare de fractiune de secunda, altfel s-ar distruge. Pentru a proteja filmul, camera obscura din aparatele de fotografiat a fost impartita in doua de un obturator ce va lasa fascicolul de lumina sa treaca spre film doar atunci cand fotograful hotaraste si cu durata stabilita de acesta. Pentru a vizualiza imaginea din obiectiv se recurge la solutia din camera oscura a domnului Giambatista Dela Porte de pe la 1500. Si anume intercalarea unei oglinzi plane inclinata la 45 de grade in calea fascicolului din obiectiv si proiectarea imaginii intr-un plan perpendicular fata de axa fascicolului pe peretele camerei obscure. Imagine ce poate fi vizualizata pe un geam mat. Solutie utilizata pana in zilele noastre la foarte multe aparate. Simplu si eficient. Se vizualizeaza incadrarea, se alege compozitia dorita si declansam. Acum oglinda basculeaza pe peretele superior al camerei iar oburatorul lasa sa treaca fascicolul de la obiectiv exact pe durata stabilita in miimi de secunda de fotograf sau de procesor la alegere. Solutia seamana foarte mult cu incadrarea la aparatele digitale compacte doar ca display-ul aici este pe partea superioara a paratului. Si pentru ca solutia sa fie perfecta si sa nu ne deranjeze lumina inconjuratoare, in locul ecranului din sticla mata de care vorbeam se aseaza in calea fascicolului o a doua oglinda plana inclinata care aduce dinnou fascicolul paralel cu axa obiectivului dar la o distanta de aceasta astfel incat sa fie deasupra camerei obscure unde se afla filmul. Aceasta este de fapt o prisma cu oglinda sau o pentaprisma inchisa intr-o carcasa si cu o lentila de corectie dioptrica formeaza un vizor optic performant ce permite vizualizarea imaginii formate chiar prin obiectiv ce a facut ca acest sistem numit SLR (single lens reflex) sa fie cel mai performant sistem de vizualizare.
    La introducerea tehnicii digitale in SLR-uri s-a pastrat configuratia acestora, folosindu-se chiar acelasi corp de camera la care s-a inlocuit filmul si sitemul de rulare al acetuia cu senzorul de imagine si circuitele aferente acestuia iar pe spatele aparatului a aparut display-ul de vizualizare a rezultatului final. Practic DSLR-urile au copiat in tocmai corpul SLR-ului sau mai bine spus s-a instalat chiar in corpul acestora.
    Tocmai in acest fapt consta motivatia afirmatiei mele ca actualele DSLR-uri vor fi inlocuite treptat de noile modele de compacte cu lentile schimbabile sau mai corect DSLR-uri fara oglinda. Pare o gluma pentru cei conservatori in suprematia DSLR in segmentul camerelor profesionale, dar asa cum am incercat sa demonstrez DSLR-ul s-a instalat in camera SRL fara sa aibe nevoie de acesta dar a fost mai simplu de trecut de la film la senzorul digital si ceea ce era mai important era zestrea impresionanta de obiective interschimbabile de care dispuneau aceste camere. Toti marii producatori, primi trei dintre ei ocupand 80% din piata mondiala de DSLR-uri, au incercat sa-si protejeze avantajul acesta si sa-si mentina aceiasi montura pentru obiective. La Nikon de pilda putem folosi pe ultima generatie de DSLR introdusa cu doar cateva luni in urma, toate obiectivele fabricate de acesta firme pana in urma cu 50 de ani. La fel si ceilalti mari producatori de DSLR-ri, Canon, Sony, Pentax. Toti aveau ce sa apere.
    Dar DSLR-ul nu are nevoie de corpul acesta mare al SLR- ului si mai ales de organizarea lui. Organizare care este menita sa protejeze filmul de lumina sa nu fie distrus. Dar odata inlocuit filmul cu senzorul de imagine care poate fi expus continuu intocmai ca si retina oculara, nu mai este nevoie nici de oglinda rabatabila, nici de pentaprisma. Astfel prin eliminarea oglinzii se reduce spatiul de la montura obiectivului la planul senzorului la jumatate, iar eliminarea prismei si vizorului optic se reduce substantial din inaltime.
    Panasonic care nu are o traditie in fabricarea de SLR si deci nu este interesat in protejarea vechiului sistem, vine sa sparga aceasta bresa intre compacte si SLR-uri cu acest sistem fara oglida, seria G, la final de 2008. Asteptarile erau mai vechi in lumea fotografica pentru un aparat compact dar cu senzor mare ca la SLR-uri. Primul care s-a incumetat sa faca asta a fost Sigma cu DP1 tot in 2008 dar cu obiectiv neschimbabil. Panasonic pune insa cireasa pe tort, cu seria G, cu lentile interschimbabile. Panasonic a lucrat impreuna cu Olimpus la noua serie de obiective Micro Four Thirds iar acesta a scos si el cateva luni mai tarziu celebra serie PEN E-P. Noul trend nu trece neoservat si alti producatori si-au anuntat intentii similare. Samsung scoate la inceputul anului acesta NX10 mirrorless, iar Sony si-a anuntat saptamana trecuta doua aparate in aceasta categorie, parca cele mai compacte din clasa. Dar cel mai apropiat de viitoarele aparate digitale profesionale ca desing mi se pare a fi Samsung NX10. Uitati-va la el pe dpreview sau oriunde altundeva si ve-ti vedea viitorul.
    In principiu ca sa revenim la ideea din titlul articolului, eu nu vad digitalul contra analog ci mai degraba compementare. Oricat ar fi de digital un sistem trebuie sa aiba intrarea si iesirea analogice pentru a prelua din natura informatia analogica si a o reda la iesire analogic. Omul nu poate percepe si utiliza semnalul digital si nici nu-l intereseaza. Semnalul digital este un limbaj masina, un limbaj intern al aparatului pe care noi nu-l vedem dar care ii permite acestui aparat sa lucreze de sute de ori mai repede, mai precis, mai flexibil, mai performant, etc.
    La fel stau lucrurile si in audio. Nu ma poate convinge nimeni ca un aparat analogic clasic, fie el si din cele superperformante, picap sau magnetofon cu banda poate concura cu aparate digitale de inregistrat, de stocat, de gestionat si accesat si de redat in cele din urma. Acum 40-50 de ani in plina era analogica si de glorie al aparatelor analogice nu puteai sa simti cu adevarat vibratia unui instrument decat intr-o sala de concerte. Darami-te cu aparatura la care aveam acces oamenii de rand, picapul Suprahon din Cehoslovacia, manetofonul Sonet B2 sau B4 tot de acolo si mai tarziu dupa 80 magnetofonul profesional Maiak din URSS. Cei mai tineri credetima, nimeni nu ar mai putea asculta astazi astfel de aparatura. Pai cand ascult astazi o piesa cu Eric Clapton de exemplu la chitara acustica pe un sistem audio modest dar acceptabil 5.1, redat dupa un fisier digital MP3, simt toate miscarile lui Clapton, aud toate vibratiile imaginabile, posibile. Aud fasaitul degtelor pe corzi sau cind atinge usor lemnul cu virful degetelor. Inchizi ochii si vezi toate astea. Ce ma intereseaza pe mine cei in aparat si in ce limbaj lucreaza masina. Eu aud rezultatul final analogic si mai uman ca oricand. Ce sa mai vorbim de tehnica anlogica, e clar, nu mai vrem inapoi.
    Autorul articolului din deschidere se refera la implicarea automatelor programabile in actul de creatie, ceea ce este cu totul altceva. Fiecare asculta cei place. Daca vrei muzica compusa de roboti asculti muzica robotilor. Dar cum si autorul recunoaste ca in stocare, gestionare sortare si redare practic nu se poate fara echipamente digitale treaba este clara.

    • Domnule Emilclick, as dori sa-mi aratati (indicati un link spre, etc.) o “fotografie” digitala care sa transmita (emane, radieze) acel sentiment pe care il are aproape orice fotografie pe film.
      Acea senzatie ca ceva grandios “trece” prin imagine spre privitor, ca parca o poarta se deschide spre o vana a realitatii – uneori abstractul anorganicului de parca ai putea sa DEVII etern precum roca,
      alteori putere, forta si sanatate radiind de la subiectele naturii si facandu-te sa simti parca aerul tare al inaltimilor, de cele mai multe ori LUMINA asa cum NICI UN SENZOR DIN LUME NU POATE CAPTA
      – o lumina alba intens venind de deasupra copacilor, devenind alb-albastra, dar un albastru natural-mistic-de vis-de poveste pe care nu l-am putut niciodata “creea” pe calculator sau obtine intr-o camera
      si radiind spre sol ca intr-un basm, iar in partea de jos a imaginii lumina soarelui filtrata prin padure cade pe trunchiuri aurie si calda producand astfel doua balansuri de alb total diferite in aceeasi imagine – ce digital poate asta?

      Fotografia pe film are 2 sau 3 medii de conversie ca sa le zic asa, adica realitatea vizuala este modificata prin trecerea prin 2-3 medii care o altereaza fiecare in felul ei cate putin. Prima este lentila,
      care modifica optic imaginea, emulsia este a doua si modifica chimic imaginea, iar daca se imprima trecerea pe hartie ar fi a treia alterare. Aceste modificari sunt foarte usoare asa ca ramane aproape tot
      din ceea ce obturatorul a lasat sa “intre” la declansare.
      Digitalele interpreteaza si apoi re-interpreteaza, apoi “corecteaza” pe parametri, incat imaginea vizuala NU MAI ARE CUM sa-si pastreze conditia originala, nu mai are cum sa “lase” realitatea sa vina la mine, la
      privitor asa cum a fost in clipa aceea unica. Sigur ca daca fotograful doreste alterarea realitatii (ceea ce-mi pare imatur) poate s-o faca oricat de mult prin digital. Dar eu nu consider ca acel lucru mai
      poate fi numit fotografie. Creatie artistica, desen, reprezentare a realitatii – da, dar nu fotografie (chiar daca am tot auzit vesnica traducere “desenare cu lumina”, fotografia clasica pe film face MULT mai mult decat atat, INREGISTREAZA fidel clipa si ne aduce in contact intim cu realitatea in moduri in care atunci cand am declansat nici nu visam). Dupa aceasta definitie (desen cu lumina) desigur ca digitalul chiar asta face.
      Pe mine personal asta nu ma (mai) multumeste. Eu am inceput cu digital si m-am saturat pana peste cap sa modific o imagine pana am o rezolutie mare, dar culorile si restul sunt mizerabile, sau sa o modific la culori pana obtin 15 variante SI NICI UNA NU-MI PLACE, fiecare varianta are cate o mica calitate, dar niciodata nu sunt multumit de total. De cand mi-am luat 2 camere vechi pe film am facut vreo 5 filme si inafara celor miscate rau toate au culori, contrast, detalii, TEXTURI, lumina, IMBATABILE digital in opinia mea. Problema este ca mondial se “impinge” inspre digital si devine din ce in ce mai greu sa gasesc filme, dar asta nu inseamna ca digitalul a ajuns din urma filmul, ci doar ca marile corporatii au investit in linii de asamblare automatizate (care sunt mult mai scumpe decat cele pt. film) si trebuie sa-si scoate banii una la mana, apoi preturile la digitalele mai bune le aduc mai mult profit. Eu cred ca prin ieftinirea camerelor datorata digitalului tot mai multi oameni vor avea macar una si vor putea poza mai mult si atunci tot mai multi vor vedea lipsurile majore ale acestuia. Daca vor fi destui care sa ceara intoarcerea filmului, atunci acesta va renaste.

      Din cele ce ati povestit, presupun ca atunci cand aveati fotografiati pe film n-ati avut ocazia sa faceti multe poze (era scump, mai este si acum), asa ca fotografiati in familie si printati la dimensiune mica.
      In aceste conditii nu prea aveati sansa sa savurati cu adevarat fotografia. La subiecte generale si printuri mici ORICE “sapuniera” face poze. Care se pot constitui in amintiri dragi, asa ca acel avantaj al calitatii filmului ~pare a disparea. Digitalul este potential ENORM de creativ, dar creativ in moduri artificiale, bune desigur pentru reclame, moda, si altele in genul acesta.

      Senzatia mea este ca filmul a fost asasinat, asasinatul a fost musamalizat si declarat “moarte din cauze naturale”, a fost pus in sicriu si acum are loc slujba de inmormantare, toata lumea il priveste ce frumos sade pe catafalc, mai trebuie numai sa se puna capacul la sicriu, sa se bata cuiele si sa fie bagat in groapa. Eu abia am facut ochi in fotografie, abia ce-am apucat sa vad unde sta adevarata valoare si aflu ca trebuie sa renunt la aceasta pentru totdeauna (daca nu se mai face film)! Pentru mine e o drama.

      Apropo, stie cineva de unde sa cumpar niste filme Solaris FG PLUS 100 si/sau 200 de la Ferrania valabil sau expirat? Am avut numai unul si l-am cam supraexpus, dar mi s-a parut cel mai bun film (culori reduse, detalii puternice, lumina intensa, forta, sobrietate, maturitate). Cred ca digitalul a aparut tocmai datorita faptului ca producatorii de film au luat-o in directia gresita a imbunatatiri culorilor, digitalul era urmatoarea veriga logica devreme ce pe acesta poti lucra cat vrei la ele. Daca filmele ar fi mers pe redarea realismului poate altfel ar fi evoluat lucrurile.

      Si unde as putea developa diapozitive? Sunt din Alba Iulia si aici mi s-a spus ca numai la Bucuresti, dar n-am gasit NIMIC pe net care sa-mi spuna “developam diapozitive” + “inclusiv prin posta sau curier” (ca n-am masina sa ma plimb). Stie cineva?

Reply To Emilclick Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger