Amsterdamul va construi ”sate pentru scursurile societății”

1

Capitala olandeză va ridica așa-numitele ”sate pentru scursurile societății”, unde vor fi exilați vecinii cu multe reclamații la activ și locuitorii antisociali ai orașului. Aceștia vor fi mutați în caravane sau containere cu servicii minimale, locuințele de exil urmând să fie non-stop sub supravegherea poliției.

 

 

Administrația din Amsterdan a întocmit deja o echipă însărcinată cu depistarea celor mai supărători locuitori ai orașului, ce urmează să fie trimiși la cursuri obligatorii despre buna purtare, organizate pe durata a șase luni. Pentru familiile-problemă sau pentru chiriașii care refuză să își amelioreze comportamentul, există o singură soluție: evacuarea și trimiterea lor în stradă.

”Lumea s-a întors cu susul în jos,” a declarat Eberhard van der Laan, primarul orașului, care intenționează să folosească bugetul de aproape un milion de euro pentru soluționarea a circa 13.000 de plângeri referitoare la comportamente antisociale. Van der Laan a pus la punct chiar și o linie telefonică specială pentru victimele acestor comportamente, aceștia putând face reclamațiile printr-un serviciu dedicat.

Locuințele de pedeapsă, botezate ”sate pentru scursuri” sunt înrudite cu o propunere mai veche a lui Geert Wilders, liderul unui partit populist de dreapta, care intenționa să creeze centre speciale pentru cei care tulbură pacea orașului. ”Trebuie să adunăm aceste gunoaie umane laolaltă,” spunea Wilders anul trecut.

Autoritățile locale susțin că aceste locuințe sunt menite să ducă la ameliorarea comportamentului. În acest moment, există deja mai multe mini-proiecte similare în Olanda, unde se testează acest sistem. Au fost ridicate deja asemenea locuințe în zece containere, unde oamenii trăiesc sub supravegherea continuă a poliției și a asistenței sociale. Măsura va intra în vigoare începând cu luna ianuarie, pregătirile fiind deja făcute: primăria a numit deja așa-numiții ”directori de tulburare a liniștii”, responsabili cu detectarea locuitorilor-problemă.

Presa olaneză arată că aceasta nu este o măsură nouă, în secolul al XIX-lea existând în afara Amsterdamului asemenea sate, unde erau trimiși locuitorii ”cu probleme”. Atunci însă, proiectele  au eșuat, satele transformându-se în insule de delincvență. Actuala conducere a capitalei olandeze susține însă că a învățat din greșelile trecutului.

Sursa: The Telegraph

Foto: Spiegel.de


Un comentariu

Reply To Ana Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger