Amintirile unui copil care a stat la "arest". Și de ce n-ar trebui să ne oripilăm

7

Săli de “detenție” pentru copiii care fac prostii în școli? Ministerul a anunțat că are intenția de a crea așa ceva, iar reacțiile au fost bizare. Ceva între mișto și oripilare. Modelul este american, acolo se practică reținerea copilului într-o încăpere specială pentru cîteva minute sau un ceas, dacă a fost indisciplinat în timpul cursurilor. Este supravegheat, i se dă și ceva de lucru. Dar mi-am amintit că și la noi, la țară, aveam așa ceva, cu 30 de ani în urmă.

de Ruxandra Hurezean (Gazetino)

Eram două clase într-una, doamna învățătoare Nicoleta lucra bine, temeinic, chiar se descurca cu noi. Dar cei mai mulți eram copii năzbîtioși, învățați să ne descurcăm în viață, de mici. La trei ani aprindeam focul, la cinci pășteam vitele. Băieții știau să mîne carul cu boi, iar fetele văzuseră deja cum fată o oaie sau cum moare „ăl bătrîn”. Copiii nu se speriau cu una cu două, nicio riglă peste degete nu-i deranja prea tare. Geta lui Pirici oricum avea mîinile fierte de ape, cu pielea zbîrcită ca de babe. Copiii munciți nu prea mai simt multe.

Atunci, doamna învățătoare a inventat ceva. Sau poate învățase asta la Școala Pedagogică de la București, căci făcuse așa ceva!

Dacă nu eram cuminți mergeam la „arest”, în sala de spectacole din fundul școlii. Era o încăpere cu ferestrele spre nord: rece și întunecoasă. Avea un fel de scenă într-un capăt și multe bănci goale. Mare și pustie, te cam înfiora. Dar nu de sală îți era ție cel mai tare, ci de rușine.

Doamna noastră știa că, la sat, cel mai tare doare rușinea.

Ne trecea în sala de serbare, la „reflecție”, cum i se spune acum, după ore. Adică, atunci cînd toți copiii plecau acasă, tu intrai acolo și erai pus să-ți faci temele sau exerciții suplimentare. Știai ce urmează și stăteai cu stomacul strîns. Copiii plecați pe drum spre casă aveau să urle din toți bojocii: „Mămăligă cu orez, al lu’ Cutare la arest!”

Drace, auzea tot satul, auzea și mamă-ta! Cînd apăreai după un ceas acasă, sigur că ai tăi aflaseră deja că ai făcut o boacănă, chiar dacă nu auziseră cîntatul de pe drum, tot vedeau pe ceas!, nu le mai puteai ascunde. Așa era de nasol să faci „arest” că ai fi preferat zece la palmă! Dar Doamna învățătoare nu ți le dădea.

Am fost și eu o dată acolo. Vai, să nici nu-mi amintesc! Și oricît am reflectat la ce mi s-a întîmplat, pînă tîrziu nu am înțeles mesajul Doamnei.

Să vă spun: dădeam lucrare la mate și-n spatele meu stătea chiar fata Doamnei, Livia Mare (că aveam și una Mică, în aceeași clasă, paralelă). Livia Mare mă tot îmboldea cu un creion în spate, să-i dau rezultatele. Eu, ce să fac? I le scriu pe o hîrtiuță și i le dau pe sub bancă, îmi era jenă să o refuz, era fata Doamnei! Dar proastă trebuie să fi fost dacă nu m-am gîndit că Doamna stă cu ochii chiar pe propria fată!

Gata, am pus-o! Doamna a luat bilețelul și a tunat: tu stai la arest o oră (îmi zice mie), ca să te gîndești la ce ai făcut, iar ție n-am să-ți mai dau pachețel o săptămînă, să-ți amintești în fiecare zi că nu-l meriți (îi zice ei)!
Măi să fie!

Am trecut cu lacrimi în ochi la arest și mă gîndeam cu groază că va afla tot satul. Îmi închipuiam că femeile n-au altă treabă decît să asculte zbieretul copiilor cînd se întorc de la școală și că mama va fi furioasă tare pe mine!
Am stat o oră și am scris ceva, ce-mi dăduse Doamna de făcut. Cînd am plecat, am luat-o înainte pe șosea. Doamna venea cam la douăzeci de pași în urmă. Pe cuvînt că aveam impresia că toată lumea se uită pe după garduri la mine, cu dispreț: uite-o, asta a mică a Minei a făcut arest!

N-am înțeles, nici după ce am reflectat cu lacrimi în ochi, cam ce-a vrut Doamna să înțeleg. Numai mai tîrziu, dar fără folos. Am continuat să dau bilețele pe sub bancă, pe la toate joburile pe unde am trecut. Ca o proastă.
Mă rog, Doamna a încercat, mai mult ce putea să-mi facă?! Dacă aș fi înțeles la timp, era mult mai bine.

Iată de ce nu cred că noile săli de reflecție sînt o idee rea, dimpotrivă. Decît bătaia care vedem că se tot practică, mai bine un moment de rușine pe care să-l ții minte. Firește că aici ar trebui să-și intre în rol și părinții. Dar mai ales, psihologii școlari, care, așa cum am mai scris, încă nu știu ce au de făcut și bîzîie confuz prin curtea școlii, umplînd o schemă obligatorie.

Acest articol a fost preluat pe pe blogul Gazetino.


7 comentarii

  1. La tara acum 30 de ani aveam multe chestii, nu inseamna ca toate sunt bune doar pentru ca au mai existat. Nu stiu cat de bine e sa obisnuim orice copil neastamparat cu faptul ca este un infractor care trebuie separat de societate. Asta poate duce la o alienare si mai mare de colegi, posibil transformand copilul intr-un adevarat infractor.

  2. asa e, cum sa pedepsesti un copil care paseste incet incet prin viata? Ce daca e violent? ce daca sparge geamuri? ce daca isi bate colegii. E la inceput. Incearca lucruri noi
    vrei sa il transformi in infractor?

  3. Totul suna frumos dar, asa cum spui si tu, mai este nevoie de rusine. Din pacate, citi mai au rusine in ziua de azi? Cind tatii isi violeaza fiicele, cind nepotii fura de la bunici, cind parintii beau pina nu mai stiu de ei si isi lasa copiii flaminzi. Stie tot satul dar nu mai are nimeni rusine. Asa ca ce mai faci in ziua de azi cu o camera de arest?

  4. Mi se pare o idee buna ce trebuie incercata.Scolile din Romania oricum au decazut enorm iar elevii lor sunt din ce in ce mai preocupati cu masini/bani/droguri/smecherii.Asta este realitatea.Spuneti ca este posibil sa fie transformat intr-un infractor stand o ora intr-o camera unde trebuie sa invete ceva sau sa isi faca temele ?Mi se pare o totala prostie.Cred ca mai curand ajunge infractor de la toate jocurile violente si de la toate poracariile pe care le vede la TV.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger