Amidonul din porumb, posibil înlocuitor al cianurii în procesul de extragere a aurului

0

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din Statele Unite au dat de aur în laborator. Ei au descoperit o metodă ieftină și prietenoasă cu mediul de extragere a aurului cu ajutorul amidonului din porumb.

 

 

Datorită acestei metode s-ar putea renunța la cianură, substanța folosită în prezent, pentru separarea arului de alte substanțe. Amidonul de porumb poate fi folosit și la extragerea aurului din deșeurile electronice.

Aproape toate companiile miniere din lume folosesc, în prezent, cianura, o substanță foarte otrăvitoare, pentru extragerea aurului. “Eliminarea cianurii din industria aurului are o importanță deosebită pentru protejarea mediului”, spune Sir Fraser Stoddart, unul dintre cercetătorii care au descoperit metoda.

Descoperirea a fost făcută din greșeală, iar investigațiile ulterioare au dovedit competitivitatea procedurii. Unul dintre cercetători a amestecat două soluții apoase – o alfa-ciclodextrină derivată din amidon și o sare de aur dizolvată – într-un pahar de laborator la temperatura camerei.

El voia să obțină o structură cubică trei-dimensională care să fie folosită la stocarea gazelor și moleculelor mici. Nu se aștepta să obțină ace care s-au format rapid după amestecarea substanțelor. După ce a analizat acele a descoperit că alfa-ciclodeztrina din amidon era cea care separa aurul.

Sursa: PhysOrg


Leave A Reply