Acum 40 de ani, două treimi dintre americani spuneau că sunt protestanți practicanți. La un nou recensămînt, mai puțin de jumătate au declarat același lucru.
Un studiu făcut de Pew Forum on Religion and Public Life arată că albii protestanți își părăsesc confesiunea, fără a o înlocui însă cu alta. Rezultatul e valabil nu numai pentru protestanții liberali, precum metodiștii dar și pentru cei mai conservatori, așa-numiții born again, care acum cîțiva ani aveau un reprezentant la Casa Albă, în cea mai importantă funcție.
În rîndurile negrilor nu s-au produs mari schimbări și nici în cele ale catolicilor, care reprezintă 22% din populație. Aceștia din urmă rămîn în același număr datorită emigranților, pentru că altfel, o mare parte dintre catolici își abandonează confesiunea.
O treime dintre tinerii între 18 și 22 de ani sunt neafiliați religios.
Cei care au ieșit din orice formă de religie organizată nu și-au pierdut însă și credința. Două treimi dintre ei susțin că încă sunt credincioși dar nu-i mai interesează să participe la ritualuri și să respecte principiile dogmatice.
Un comentariu
La noi inca se aduna lumea, pe sanatorul instinct national ca poate “se da ceva”. Asa ca, vizual, da bine inghesuiala, confundata cu credinta la gramada.