Guvernul american a decis interzicerea bisfenolului A folosit la biberoanele pentru copii, după dezbateri îndelungi în cadrul comunităţii ştiinţifice asupra siguranţei compusului chimic.
American Chemistry Council a cerut Food and Drug Administration (FDA) să elimine regulile care permit folosirea compusului în octombrie, după ce toți producătorii de biberoane vor fi eliminat BPA-ul.
Bisfenolul A se găsește în sute de produse din plastic de la sticle de apă până la CD-uri. Unii oameni de știință spun că ingerarea compusului chimic ar interfera cu dezvoltarea sistemului reproductiv și sistemului nervos la bebeluși. Ei indică, în acest sens, zeci de studii care au dovedit acest lucru la rozătoare și alte animale.
Aproximativ 90% dintre americani au urme de BPA în urină, în principal, din cauză că substanța chimică se scurge din ambalajele de mâncare și băuturi.
FDA spunea, în 2008, că aceste urme nu sunt periculoase pentru sănătate, apoi declara, în 2010, că sunt câteva îngrijorări privind sănătatea.
Sursa: Huffington Post
Puteţi accesa şi:
Plasticul, un material fără de care nu ne mai putem imagina viaţa, ne poate omorî
Nivelul de BPA al mamelor însărcinate poate influenţa comportamentul viitoarelor fiice
Dacă vreți să vă reduceți expunerea la bisfenol A, renunțați la conserve și la produse ambalate