Amenințări și ape otrăvite: Lecția celei mai mari mine de aur din Peru, la Roșia Montană

0

Nancy Fuente Leon și Juan Manuel Vargas Velasquez fac parte din organizația peruană Grufides care luptă împotriva exploatării de aur de la Yanacocha, cea mai mare mină de acest fel din America de Sud, a doua cea mai mare mină de aur din lume. Nancy și Juan au fost invitați anul acesta la Fân Fest, unde au vorbit despre exploatarea poluantă și distructivă, în contextul în care proiecte similare, precum Certej sau Rovina, încă mai amenință să transforme Munții Apuseni într-o imensă carieră. Am stat de vorbă cu Nancy despre efectele mineritului în Peru, despre confruntarea dintre populație și corporația susținută de guvern, dar și dintre cultura tradițională, bazată pe armonia cu natura, și cea bazată pe cucerirea naturii. Am încercat să aflu care ar fi asemănările și deosebirile față de situația din România.

de Radu Cernuta

Peru este o țară bogată, cu o istorie îndelungată și o cultură străveche, se bucură de diversitate etnică, de peisaje superbe și biodiversitate, dar și de zăcăminte importante. Cu o populație de 30 de milioane de locuitori, Peru prezintă o multitudine de etnii, limbi și religii. Institutul Național de Dezvoltare a Popoarelor Andine, Amazoniene și Afroperuane din Peru (INDEPA), în raportul său etnolingvistic din 2010, recunoaște existența a 77 de etnii și 68 de limbi, grupate în 16 familii etnolingvistice. În istoria Peruului întâlnim cea mai veche civilizație din America, Norte Chico din Caral, civilizațiile preincașe Wari, Chavin și Moche, sau civilizația incașă, al cărei mod de viață simplu, cu schimburi bazate pe complementaritate ecologică, fără monedă și acumulare de bogății, cu un stat care redistribuia resursele asigurând subzistența tuturor, încă joacă un rol în aspirațiile oamenilor.

Peru face parte și din grupul țărilor cu megadiversitate, având nu mai puțin de 25.000 de specii de floră și 5.000 de specii de faună. Din punct de vedere al resurselor subsolului, este cel mai mare producător de argint și al doilea producător de cupru la nivel mondial. De asemenea, este cel mai mare producător de aur, zinc staniu, plumb și molibden din America de Sud. Bogățiile subsolului au devenit importante după venirea spaniolilor, care au adus moneda și viziunea axată pe exploatarea resurselor și pe câștiguri imediate, în contrast cu tradițiile populației locale care, consideră că pământul, soarele și apa sunt sacre.

În prezent, contribuția activităților extractive la buget este substanțială, iar asta, spune Nancy Fuente, face ca statul să fie un prizonier al companiilor, sensibil la lobby-ul industriei extractive, de care depinde. Din anii ’90, s-a înregistrat o escaladare legislativă, ce a început după ce regimul Fujimori a pus bazele modelului neoliberal, companiile miniere transnaționale fiind atrase cu redevențe extrem de mici. În anii 2000, legislația privind mediul și apele a fost adaptată și intervenția forțelor armate și polițienești în conflictele sociale a fost reglementată, astfel încât se permite prescrierea crimelor împotriva umanității. Din 2011, s-au stabilit măsuri fiscale favorabile investitorilor și s-au simplificat procedurile de autorizare a proiectelor miniere.

Nancy Fuente Leon, de la organizația peruană Grufides. Foto: Radu Cernuta

Nancy Fuente Leon, de la organizația peruană Grufides. Foto: Radu Cernuta

Proiectul minier Yanacocha, deținut de Newmont Mining Corporation, o companie din Denver, Colorado, ca acționar majoritar, și Buenaventura, o companie peruană, a intrat în exploatare în 1994 și de atunci a devenit o sursă de conflicte sociale și de mediu. O mină de suprafață aflată la aproximativ 10 km în linie dreaptă de orașul Cajamarca și cu o suprafață de circa 10 ori mai mare decât acesta, exploatarea s-a extins treptat și fără o viziune de ansamblu, astfel că, pe hârtie, evaluarea impactului a fost mult mai mică decât în realitate. Activista de la Grufides vede în asta asemănări cu Roșia Montană și cu celelalte proiecte din România.

Populația locală este cea mai afectată de contaminarea și distrugerea surselor de apă de care depind comunitățile de agricultori, dar nici distrugerea peisajului, a faunei și a florei și chiar zgomotul și vibrațiile produse de explozii și de camioanele uriașe nu sunt de neglijat. Astfel, problemele socio-ecologice sunt cea mai frecventă cauză a conflictelor dintre oameni și autorități sau companii în zonă. În cadrul acestor conflicte, printre cele mai importante bătălii s-a numărat fost cea pentru recunoașterea deversării de mercur de la Choropampa din anul 2000 și despăgubirea celor peste 900 de victime. Nancy o consideră o bătălie pierdută, pentru că, deși procesul a fost în cele din urmă câștigat, pentru mulți din cei afectați a fost prea târziu.

Demnă de menționat este și lupta cetățenilor împotriva extinderii minei la Cerro Quillish, câștigată doar parțial, pentru că, deși exploatarea nu a fost demarată, compania încă deține concesiunea și nu a renunțat la ideea de a începe lucrările. Nu în ultimul rând, conflictul care vizează proiectul Conga, aflat în derulare și al cărui rezultat încă nu a fost decis. Principala diferență față de Roșia Montană constă, după părerea lui Fuente Leon, în modul mult mai violent în care sunt înăbușite protestele în Peru. Au existat pierderi de vieți omenești sau condamnări ale activiștilor la zeci de ani de închisoare, dar și figuri eroice precum Máxima Acuña Chaupe, curajoasa țărancă peruană care a refuzat să-și vândă pământul companiei miniere și a rezistat presiunilor, încercărilor de evacuare forțată, bătăilor, proceselor și tuturor persecuțiilor din partea companiei și a forțelor polițienești locale. ”Oi fi eu săracă și analfabetă, dar știu că lacurile din munții noștri sunt adevărata comoară,” spunea Chaupe, care trăiește alături de familia ei în regiunea Cajamarca. ”Din aceste lacuri pot lua apă curată și proaspătă pentru copii, pentru soțul meu și pentru animale! Cu toate astea, ei se așteaptă ca noi să ne sacrificăm apa și pământul, ca cei de la Yanacocha să-și ia cu ei aurul în țările lor? Noi ce ar trebui să facem, să stăm cu mâinile în sân și să-i lăsăm să ne otrăvească apa și pământul?”.

Țărani din regiunea Cajamarca privesc cum una din vacile lor a murit după ce a băut apă contaminată. Foto: Celendinlibre

Țărani din regiunea Cajamarca privesc cum una din vacile lor a murit după ce a băut apă contaminată. Foto: Celendinlibre

Am întrebat-o pe Nancy cum trăiau oamenii în Cajamarca înainte de începerea proiectului și dacă acesta din urmă a fost văzut ca un progres, o sursă de locuri de muncă. „Cajamarca nu era pregătită pentru o asemenea exploatare,” mi-a răspuns activista. Înainte de Yanacocha, în Cajamarca nu a existat minerit, oamenii pur și simplu nu știau ce înseamnă o astfel de mină. Vorbim de o regiune aflată la altitudini în jur de 3.000 de metri. În general, oamenii practicau activități de pășunat și puțină agricultură, fiindcă există câteva culturi care rezistă la acea altitudine, și nu au fost interesați de proiectul minier, pentru că nu erau pregătiți pentru a lucra în acest domeniu. Pentru mineritul pe scară mare, este nevoie ingineri și de operatori de mașini grele, de oameni calificați, cu pregătire tehnică, iar localnicii erau agricultori puțin alfabetizați.

Astfel, locurile de muncă au fost ocupate de oameni aduși din alte zone, uneori chiar din alte țări. În plus, pe lângă faptul că proiectul minier nu a creat locuri de muncă pentru populația locală, i-a deposedat și de pământuri, deci implicit de sursa de subzistență. Compania a primit din partea statului doar drepturile asupra subsolului și avea nevoie de terenurile localnicilor pentru a putea exploata. Ca să le obțină, a apelat la persoane specializate, iar acestea au avut și ajutorul indirect al statului, care a fost încă de la început de partea companiei, și cu toții au profitat de lipsa de educație și informare a oamenilor fără cunoștințe comerciale și neobișnuiți cu hârtii, contracte și litere mărunte. Prețurile au fost foarte mici, și fiindcă existau acești intermediari. Aceasta a fost o greșală a companiei, spune Nancy, pentru că sumele obținute nu le-au permis oamenilor rămași fără pământ să găsească alte căi de a-și asigura existența. Pe lângă asta, cei din comunitate nici nu erau pregătiți să-și schimbe modul de viață și, în loc să investească banii, i-au irosit pe bunuri de consum, mulți devenind cerșetori sau vagabonzi. Acest lucru a creat o problemă socială în zonă.

Nancy spune că aceasta e o conduită a tuturor companiilor: ”Promit că totul va fi bine, că nu vor contamina, că vor face tot felul de lucruri – sunt specialiști în a face promisiuni. Iar pe cei care îi cred și care fac pactul, ulterior îi înlătură, iar ele, companiile, nu își respectă promisiunile.”

Astfel de greșeli continuă și acum. Recent, oamenii din zonă au cerut companiei, în cadrul unor manifestații, respectarea unor angajamente sociale neglijate, cum ar fi construirea unei fabrici de procesarea laptelui în satul Aliso Colorado și extinderea rețelei de electrificare din Quishuar Corral.

Mai ales atunci când activitățile minei afectează sursele de apă din zonă, au loc destul de frecvent proteste, la care populația participă în număr mare, mobilizându-se în mod exemplar. Așa a fost, de exemplu, anul acesta în august, când țărani din 11 comunități au participat la un marș pe străzile orașului Cajmarca, protestând la adresa lucrărilor din zona izvoarelor de care depind alimentarea lor cu apă.

Nancy Fuente Leon, în timpul prezentării susținute la Fân Fest 2015. Foto: Radu Cernuta

Nancy Fuente Leon, în timpul prezentării susținute la Fân Fest 2015. Foto: Radu Cernuta

”Internetul nu funcționează bine la noi,” spune Nancy. ”xistă locuri unde merge destul de bine și multe locuri unde nu merge deloc. Astfel, comunicarea se face cu telefoanele celulare, iar organizarea prin intermediul așa-numitelor Ronda Campesina.” Acestea sunt forme de organizare vechi și foarte solide, cu rădăcini în perioada prehispanică, răspândite în tot sectorul rural. Au fost create de agricultori pentru a suplini un stat îndepărtat și slab și o poliție absentă. La început, ele erau grupuri de persoane care se ocupau cu paza terenurilor și a animalelor, aveau grijă să nu aibă loc crime sau furturi, dar cu timpul au ajuns să fie adevărați responsabili cu justiția în mediul rural, având chiar și propriile instanțe de judecată. Structuri piramidale cu lideri locali, zonali, regionali și naționali care se întâlnesc cu regularitate pentru a discuta și a lua decizii, ele au și rol în informarea populației în locuri unde, din cauza nivelului precar de educație, acțiuni de tipul Ziariadei nu și-ar avea rostul.

De partea cealaltă a spectrului, în iunie anul trecut, un grup de cercetători din cadrul Universității din Barcelona, sub conducerea Dr. Marta Barenys și cu colaborarea Universității Naționale din Cajamarca, au realizat un studiu care relevă niveluri crescute de arsenic, cadmiu și plumb în alimentele din dieta zilnică a locuitorilor din satele aflate între mine și orașul Cajamarca. Nivelul acestor substanțe depășea limitele impuse de Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară și Organizația Mondială a Sănătății. Cu toate acestea, spune activista peruană, în mod obișnuit, nu există o colaborare între organizațiile țăranilor și Universitatea Națională din Cajamarca.

Localnicii nu preiau informații de la Universitate, pe de o parte deoarece Universitatea nu e utilată pentru analizele sofisticate necesare mai ales în ce privește apa, iar pe de altă parte deoarece compania e infiltrată peste tot. Newmont Mining Corporation controlează funcționari și cercetători, iar în rândurile cetățenilor există temerea că, în cazul în care s-ar adresa lor, rezultatele analizelor nu vor reflecta realitatea, ci interesele companiei. Există însă Colaborări între Grufides, ONG-ul din care face parte Nancy Fuente Leon, și diverși investigatori. Unul dintre aceștia este Laboratorul Centrului Regional pentru Ape, construit în urmă cu aproximativ un an de către Guvernul Regional din Cajamarca, unde se pot face studii asupra calității apei și unde recent au derulat un studiu despre contaminarea cu mercur și plumb a copiilor din localitățile aflate apropierea orașului. De asemenea, există colaborări cu Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve și cu Universitatea Libera din Bruxelles și cu Catapa, o organizație din Belgia care susține comunitățile rurale amenințate de multinaționalele din domeniul minier. Activiștii și cetățenii au mai multă încredere în investigațiile internaționale și acestea sunt crezute mai ușor și de oamenii de rând. Instituțiile naționale și mediul academic au mințit de prea multe ori, și-au pierdut credibilitatea și nu mai sunt luați în considerare, mai ales atunci când încearcă să-i liniștească spunându-le că nu există contaminare, e de părere Nancy. În aceste cazuri, oamenii preferă metodele tradiționale și empirice: de pildă, atunci când văd că peștele dispare din râuri sau că animalele refuză să bea apa ori se îmbolnăvesc și uneori chiar mor, știu că, foarte probabil, apa e contaminată.

O astfel de situație a avut loc recent în satul San José. Localnicii au indicat că, încă din martie 2014,  au determinat situații de contaminare a apelor, iar în martie anul acesta au raportat moartea mai multor animale. Aceasta a fost dublată de apariția, în februarie anul acesta, a unui document  al Organismului de Evaluare și Control de Mediu din Peru (OEFA), ce fusese inițial ascuns opiniei publice. În acest raport se arăta că, din cauza unor scurgeri acide de la Mina Yanacocha, apele râurilor ce alimentau localitatea au înregistrat o aciditate ce depășea cu 200% limitele admise. De obicei, însă, nici astfel de documente nu sunt de foarte mare ajutor pentru țărani, ne spune activista peruană. Compania, de cele mai multe ori, răspunde prin comunicate în care dezminte totul, spunând că motivul contaminării a fost altul și oferind asigurări că totul este bine. În plus, există și campanii de comunicare, care cuprind, de exemplu, spoturi radiofonice, ce susțin că, datorită minei, oamenii au mai acum mai multă apă decât aveau înainte. Ideal, în aceste condiții, ar fi să existe o presă independentă.Mass-media însă e de partea companiei și, de cele mai julte ori, anunță că nu există poluare și chiar că locuitorii din Cajamarca sunt niște ignoranți. Pentru țărani, toate acestea nu au importanță prea mare. Dacă le-a murit vaca, oamenii știu de ce, pentru că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva.

O altă problemă o reprezintă strategia companiei de dezbinarea a populației. Ca urmare a acțiunilor acesteia, acum există organizații locale Ronda Campesina, care sunt în favoarea exploatării, și altele care sunt împotrivă. Pentru a corupe și învrăjbi organizațiile, compania ”cumpără” persoanele cu putere de decizie oferindu-le bani, pământ sau animale. Ca și în România, cei din imediata apropiere a exploatării sunt, de regulă, cei care ajung să fie susținători ai proiectului. Cei aflați la distanță, care sunt în același timp și cei mai afectați de poluarea apelor, sunt împotriva exploatării miniere. Dar această divizare nu e doar la nivel de organizații, ci poate fi întâlnită chiar și între vecini sau în interiorul familiilor, unde există situații când un părinte susține exploatarea, iar celălalt este împotrivă, sau apar conflicte între părinți și copii. Acest lucru e foarte trist, spune Nancy, care la rândul ei a pierdut prieteni din cauza proiectului minier.

Activista crede că există foarte multe asemănări între țările noastre și că ne confruntăm cu probleme similare. Românii și peruanii ar trebui să colaboreze, susține peruanca de la Grufides, astfel încât să-și împărtășească unii altora experiențele și să caute împreună soluții într-o luptă disproporționată.

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger