Duşul Brazilian ( duchao brasileiro, lat: dusum brasilicum, /ˈduːʃ/ /do/ /brəˈzɪl/). Personaj fantastic din mitologia brazilianã, prezent în numeroase poeme şi legende populare cu transmitere oralã în regiunea Sao Paulo, precum şi în mai micã mãsurã în statele înconjurãtoare din Brazilia. Este, în genere, considerat un spirit pozitiv, asociat cu igiena corporalã şi buna dispoziţie pe care numai un miros personal plãcut o poate oferi, dar are o laturã ludică, uşor malevolentă sau chiar sadică. Este reprezentat adeseori printr-o pictogramã a unui om care fuge în pielea goalã pe o stradã evident plinã de lume, mai rar ca un om leşinat în cadă sau care se acoperã cu o pãturã cu motive tradiţionale.
de Radu Ghelmez
Femeile în vârstã povestesc o versiune a mitului mai puţin rãspânditã în prezent prin care Duşul Brazilian a fost cândva un seducãtor tânãr scoţian numit McCheap, ce a emigrat în Brazilia fugind de aberantul obicei al vremii de a plãti pentru apã caldã la duş şi care, ajuns la destinaţie dupã 24 de ani de peripeţii pe o plutã în Atlantic vâslind inutil împotriva GulfStream-ului, a suferit o emoţie prea puternicã atunci când a descoperit cã în ţara visurilor sale trebuie sã plãteascã şi apa rece. De aici spiritul uşor contradictoriu şi vindicativ al Duşului Brazilian de astãzi, reminiscenţă a alternanţei rece-cald specificã duşurilor din patria sãrmanului McCheap, dar cu o nuanţã violentă datã de schimbarea bruscã, imprevizibilã şi necontrolabilă a temperaturii apei revãrsate peste victimele inocente şi bine săpunite.
Duşul Brazilian este frecvent însoţit în povestirile localnicilor de Fereastra-care-nu-se-închide Deşi-afară-plouă şi de Am-bere-la-sticlă Dar-desfăcător-ioc, alte douã personaje mitologice de acelaşi calibru din panteonul specific regiunii. În cele mai populare versiuni ale legendei, începe prin a-i chinui pe toţi cei ce îi calcă în cadã, supunându-i la probe de foc şi gheaţã, cãrora cei nedestoinici nu îi rezistă nici mãcar un minut, dovedindu-şi slãbiciunea moralã şi fizicã. Este îmblânzit mai mereu la final de eroul local Ghelmezinho, care, deşi iniţial se descurajeazã şi jurã cã nu mai face baie în America de Sud niciodatã, dupã patru zile şi nopţi de suferinţã şi post negru de bere, îndrumat de zeul ploii de varã Umbanda , reuşeşte sã parcurgã întreg traseul iniţiatic presãrat cu arsuri şi îngheţuri teribile ce reprezintã simbolic alternanţa dintre rãu şi când credeai cã nu se poate mai rãu, iatã cã greşeai.
…….
Notã: rândurile de mai sus reprezintã ultima intrare din jurnalul doctorului Ghelmezao, pus la dispoziţia noastrã cu amabilitate de organele de anchetã ce investigheazã subita pierdere a facultãţilor mentale a celebrului imagolog şi colportist, gãsit de cãtre personalul hotelului în care locuia în Sao Paulo delirând pe mochetă într-o limbã inexistentă care seamãnã cu portugheza din punct de vedere fonetic, dar care este, de fapt, o înşiruire de onomatopee gen: arde, fiert, auauauuu, mãiculiţã ce durere, cancer friguros şi rece…
Foto: Greenworplace.com
Radu Ghelmez: Consultant şi trainer, călătoreşte în lumea întreagă pentru a ajuta partenerii companiei islandeze pentru care lucrează să livreze mai repede şi mai ieftin proiectele de implementare de software în retail.
Citiţi şi:
Povestiri mexicane: Ţara pe care aş putea-o iubi dacă am sta mai mult împreună
Povestiri mexicane: Am venit în Mexic de undeva sau m-am născut aici?
Povestiri mexicane: Punctualitate şi “eficienţă” în Mexico City
Povestiri columbiene: Interculturalitatea într-o mâncare de fasolică cu carne
Povestiri columbiene: Bogota pentru papilele gustative