Am ales: România nu e ţara mea

3

La televizor mi se spune că de Ziua Naţională ar trebui să vibrez de emoţie. Fiică-mea, de două săptămâni încoace, desenează doar tricolor şi soldaţi călare; fiul meu a venit de la şcoală cu target clar: tati, noi suntem mândri că suntem români?

de Sabin Gherman

 

Sunt un mare-mare mincinos: în timp ce-i explicam fiului meu că da, avem toate motivele să ne mândrim (măcar de 1 Decembrie) şi-i povesteam de Coandă, Brâncuşi sau Enescu, mintea-mi zbura la ziar. Acolo unde citisem că 8,5% din suprafaţa României a fost vândută la notar italienilor, oalndezilor sau spaniolilor. Încă vreo 45% sunt pârloage, teren nelucrat. Tot în ziar citisem cum se împrăştie medicii români în patru zări, din Dubai în Norvegia, din Madrid în Rennes. Despre muncitorii din Spania şi Italia am scris nenumărate editoriale.

Şi totuşi, musai să le explic copiilor ce-i cu românitatea.

Cât doare un adevăr, cât oblojeşte o minciună? Care e compromisul convenabil, ăla acceptat şi de statul căzut în auto-admiraţie, şi de mine, dezamăgitul de serviciu, necurajosul în plecări, mistuitul de neputinţe?

Fiul meu merge la şcoală pentru că vrea să se facă medic. Să-i spun ce?: despre miracolul că ai salvat o viaţă, că o familie merge mai departe că ai vindecat o mamă sau un tată? Da, astea aş putea să le pun pe tapet. Aş mai putea să-i vorbesc despre jurământul că nimic nu e mai important decât viaţa, că nimeni nu are voie în lumea asta să pună un preţ pe ea. Nici ministrul de la Finanţe şi nici ăla de la Sănătate.

Ok – de gură sunt bun. Dar mai departe? Peste cincisprezece ani se va simţi trădat, poate-mi va spune că Ziua Naţională e o porcărie cu ştaif dacă el tot n-are un pansament în spital sau o aspirină.

Nu sunt retoric, am fost făcut de atâtea ori trădător de ţară şi spion că mi se rupe: dar cel mai bun prieten al meu a ales să plece în Suedia după ce i-a murit un om în braţe. Un accidentat care putea fi salvat şi într-un dispensar de ţară, dar care s-a dus că-n mega-spitalul românesc se gătase nu-ş-ce aparat.

Eu ştiu că de 1 Decembrie soldaţii ăia care dau onorul tremură de frig – iar n-au fost bani de bocanci şi pufoaice. Că bugetarii aşteaptă şi ei ziua liberă cu gândul la ce pun pe masă. Că vor veni gaiţele în studiouri tv şi ne vor mângîia neajunsul de a te fi născut aici şi vor vorbi la nesfârşit cum musai să murim pentru ţara vândută.

Ascultă ce gândesc: de întâi decembrie voi veni la muncă normal. Pun ştiri pe ziar, scriu editoriale şi poate fug la amiază la un papricaş cu mămăligă, cu familia. O să-mi scot din cap că e ziua naţională, n-are sens să mi-o stric. N-am la ce vibra, mi se rupe de clar-văzătorii care ştiu ora exactă când fură ungurii ardealurile. De politicienii – urmăreşte-i! – care-şi vor prinde tricolorul în piept şi vor fornăi despre rumâniile lor de cinci stele.

 

Am ales: românia nu e ţara mea, nu maneaua e imnul meu – ţara mea e una sărăcuţă, cu profesori care dau meditaţii ca să-şi plătească gazul şi curentul, cu doctori obosiţi de gărzi neplătite, cu patroni stând la coadă la finanţe.

Ţară ciudată, amestec de baladă şi bărbunc ţepenos,

melanj continuu de mândrie, tristeţe,

compromis între mistuirea din suflet şi medicul pe care cu prostească speranţă

mi-l doresc lângă mine, în România.

 

Material apărut în publicația Servus, Cluj și preluat cu acordul autorului, Sabin Gherman.

Foto: Flickr / Kenzodiazepine


3 comentarii

  1. Sabin: parca esti un indragostit care descopera ca exista si femei mai bune la pat decat cea pe care a ales-o si ca la 45 de ani nu mai arata ca la 20.

    Logic ar fi sa pleci din tara undeva unde e mai bine. Daca binele asta ar fi doar bani atunci ai pleca garantat intr-o tara unde ai avea un salariu de 3 ori mai mare. Dar…binele asta mai inseamna si prieteni,familie si ..ce mai conteaza pentru tine mai presus de bani.

    Te rog sa nu o iei personal dar titlul este o minciuna: nu ai ales nimic. Vei alege sa nu mai fie tara ta cand o sa iei viza/cetatenie de [US,UK,Italia/unde te vei simti tu mai bine].

    Atata vreme cat ramai aici inseamna ca iti convine si te ve vei comporta ca un cetatean al acestei tari (platesti taxe, suferi cand e de suferit, te bucuri cand castiga Bute).

    Iti inteleg dezamagirea, dar nu si dezarmarea. Imnul national zice asa “Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!”.

    Cu prietenie, de la munca (tot de 1 decembrie), croindu-mi alta soarta , Cristi.

  2. La plâns singuri de mila noastră suntem campioni, asta-i sigur. Și chiar n-am înțeles discuția cu România “vândută la notar străinilor”, da’ mă rog, poate pentru autor e cool să rămână fixat pe marotele anilor ’90.

  3. Sunt sigur ca daca dl. Gherman voia sa plece din tara ar fi plecat demult. Prefer sa ramana aici si sa scrie.

    N-are sens sa fim mandri atat timp cat n-avem motiv intemeiat. Mandri de mandria noastra si de traditiile noastre. Traditii are toata lumea, am prefera ceva mai palpabil.

    @mihai: Ti se pare ca problema cu rosia montana is so ’90s? Pentru ca fix aia se intampla. Dam pracric niste resurse pe degeaba si ramanem cu deranjul si cu otrava. Dupa aia ne tot putem plange ca vai vai nu poti bea nici apa c-au otravit-o canadienii deversand nustiuce mizerii. Te pisi pe el aur si profit cand nu poti bea apa.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger