Altruismul este întâlnit şi în lumea plantelor

0

În lumea animală, sunt cunoscute multe exemple de altruism (câini care au grijă de pui mici de pisică, cimpanzei care îngrijesc pui din alte specii, delfini care îşi ajută răniţii sau ajută oameni răniţi), dar se pare că şi în lumea vegetală există acest concept, spune un studiu realizat de către cercetători de la Universitatea Boulder Colorado.

 

 

Cercetătorii au analizat, în studiul lor, porumbul, unde, în fiecare sămânţă fertilizată, existau, de fapt, doi „fraţi” – un embrion şi un ţesut cunoscut drept endosperm (ţesut vegetal care conţine substanţele nutritive necesare dezvoltării embrionului, din care acesta se hrăneşte). Ei au comparat dezvoltarea şi comportamentul embrionilor şi endospermelor din seminţe care aveau aceiaşi părinţi cu dezvoltarea şi comportamentul celor care aveau părinţi diferiţi genetic. „Rezultatele au indicat că embrionii cu aceiaşi părinţi ca şi endospermele ajungeau să cântărească mai mult decât cei cu părinţi diferiţi faţă de endosperme (aceeaşi mamă, dar tată diferit)”, a explicat profesorul Pamela Diggle, din cadrul departamentului de ecologie şi biologie evoluţionară al universităţii. „Am descoperit că endospermele care nu au acelaşi tată ca şi embrionul nu oferă atât de multă hrană embrionului, sunt mai puţin cooperante”, susţine profesorul.

Cu ajutorul experimentelor directe şi al altor studii anterioare, cercetătorii au tras concluzia că plantele pot să îşi hrănească preferenţial seminţele: mai exact, să nu ofere nutrienţi „odraslelor” inferioare, când resursele aflate la dispoziţie sunt limitate. Însă studiul lor, spun autorii cercetării citate, este „primul care testează ideea acestei cooperări între fraţi, în cazul plantelor”. „Una dintre legile fundamentale din natură este că, dacă tot e să fii altruist, fii faţă de rudele tale cele mai apropiate. Altruismul evoluează numai dacă beneficiarul este o rudă apropiată. Când endospermul îşi dă toată hrana embrionului şi apoi moare, nu poţi găsi ceva ceva mai altruist de atâta”, scriu oamenii de ştiinţă. Studiul despre altruismul întâlnit în seminţele de porumb a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences şi are mai mulţi autori: Chi-Chih Wu, doctorand la Universitatea Boulder Colorado, profesorul William Ned Friedman, de la Universitatea Harvard şi profesorul Pamela Diggle.

 

Sursa şi foto: Science Daily


Leave A Reply