Alimentaţia, principala cauză a deficitului de atenţie în rândul copiilor

1

Deşi celor câteva milioane de copii diagnosticaţi cu ADHD (Attention Deficit and Hyperactivity Disorder) li se prescriu, de cele mai multe ori, medicamente, un nou studiu arată că un regim alimentar atent supravegheat reduce semnificativ simptomele. Coloranţii artificiali, de pildă, sunt consideraţi una dintre factorii principali care duc la creşterea numărului de copii cu probleme legate de hiperactivitate.

Unul dintre cele mai răspândite diagnostice din ultimii ani în rândurile copiilor şi adolescenţilor, ADHD-ul este în mare parte pus pe seama accelerărilor fără precedent produse de noile tehnologii ale comunicaţilor. Numai în Statele Unite ale Americii, peste cinci milioane de copii, cu vârste cuprinse între patru şi  şaptesprezece ani, au primit de la medici tratamente pe bază de medicamente pentru deficitul de atenţie, dublat de hiperactivitate. Un studiu coordonat de dr. Lidy Pelsser, de la Centrul de Cercetare pentru ADHD din Olanda, susţine însă că o mai mare atenţie a părinţilor faţă de alimentaţia copiilor reduce vizibil problemele acestora, înlăturând efectele colaterale ale medicaţiei specifice, printre care se numără somnolenţa, pofta scăzută de mâncare, depresia şi multe altele, ce urmează să fie descoperite pe parcurs. „Profesorilor le-a venit greu să creadă că dieta le va schimba comportamentul copiilor într-un mod atât de radical. După părerea lor, a fost un miracol,” spune Pelsser, adăugând că „mâncarea este principala cauză pentru ADHD. După urmarea dietei, redeveniseră copii normali, cu comportamente normale.” Cercetătoarea susţine că două din trei milioane de copii cu care suferă de acestă tulburare nu ar avea nevoie de medicamente dacă ar urma un regim alimentar sănătos şi atent supravegheat.

Alimentele principale pe baza cărora a fost concepută dieta pusă în practică de insitutul olandez au fost apa, orezul carnea de curcan şi de miel, salata, morcovii, perele şi alte ingrediente „adevărate”, aditivii alimentari fiind excluşi. Sunt recomandate, de asemenea, alimente bogate în zinc şi cupru, două dintre componentele deficiente din alimentaţia celor diagnosticaţi cu ADHD. Mai multe studii arată, de altfel, că mulţi dintre aditivii alimentari sunt direct legaţi de răspândirea hiperactivităţii în rândurile copiilor. Dacă, luate individual, multe dintre aceste componente nu au, consumate moderat, un efect negativ asupra individului, însă în combinaţie cu alte substanţe, pot avea efecte dăunătoare.

După cum arată două cercetări recente sponsorizate de guvernul britanic, copiii a căror dietă constantă cuprinde multe alimente bogate în coloranţi artificiali şi un anumit conservant, benzoatul de sodiu, au demonstrat tendinţe accentuate de hiperactivitate. „Uneori, un produs poate conţine chiar şi nouă tipuri de coloranţi. Mamele şi taţii vor crede, la vederea unor produse cu fructe, că sunt naturale. Dar ele, de fapt, sunt pline de coloranţi. Iar studiile foarte recente sugerează că acestea au un efect dăunător asupra copiilor,” spune Laura Anderko de la universitatea americană Georgetown Medical Center, citată de Washington Post.

 

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: TOTB.ro - Sarea nu creşte riscul de boli de inimă » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger