Alex, romanul cubanez. Punctul in care atletismul de mare performanta se intalneste cu seicii din Qatar si cu Enrique Iglesias

12

Cand ti se intampla ce poate fi mai rau exista mai multe scenarii. Unii ajung pe strada, altii ajung sa fie antrenori personali ai unor oameni ca Enrique Iglesias. Alex, romanul cubanez, putea fi unul dintre marii atleti ai lumii. Dar o accidentare survenita la inceputul carierei l-a fortat sa se reinventeze. Asa a ajuns sa antreneze seici in Qatar, sa lucreze in Palma de Mallorca sau sa antreneze oameni ca Andy Garcia. Si cine stie? Poate si pe voi, in viitor.

de Magor Csibi

L-am cunoscut pe Alex anul trecut. Statam somnoros pe bicicleta de fitness la 7 dimineata, cand a intrat el cu un zambet urias si ne-a pus la munca. Scenariul asta s-a repetat in lunile ce au venit macar de doua ori pe saptamana. Pentru mine era un antrenor exotic. Era creol si sangele latin parca ii clocotea tot timpul in vene, avand energie pentru toata lumea. Mi-a zis dupa o vreme ca s-a nascut in Havana, dar nu mi-a povestit mai mult. Atunci m-am hotarat sa vorbesc cu mai pe indelete, iar ce a urmat m-a surprins si pe mine. Nu ma asteptam sa aiba un story atat de interesant si o viata atat de plina de evenimente.Dar despre aceste lucruri, mai tarziu.

Alex, de 36 de ani, e un tip inaltutz, musculos, tuns chilug, cu o piele intunecata, exact cum isi imagineaza multe femei tipul de amant latin. Ochii lui par sa caute tot timpul ceva, iar el iti da impresia ca ar astepta ceva. Desi la antrenamente e tot timpul energic, dar calm, la intalnire a ajuns putin agitat. Era intr-o mare cautare dupa un apartament, asa ca abia l-am prins intre doua vizionari.

“M-a numesc Alejandro Argudin Zaharia”, incepe Alex, cum i se spune in Romania. „M-am nascut in Cuba pe 10 martie 1974. Sunt un pestisor de Caraibe”, rade el, referindu-se la zodia sub care s-a nascut. Mama lui lucra la Ambasada Cubei din Bucuresti, cand l-a cunoscut pe tatal lui Alex, inginer geolog venit in Romania odata cu marele val de imigratii din Cuba. “Au facut un mic Argudin”, spune Alex razand.

Mare lucru din copilarie nu-si aminteste. Desi nu stia ce este exact un avion, mai tot timpul facea drumuri intre Havana si Bucuresti, pana cand a inceput gradinita in Romania. Asa s-a facut ca prima lui limba sa fie cea romana. Alex a fost un copil rasfatat de soarta, cel putin asa crede el, pentru ca a avut de toate, n-a dus lipsa de nimic si nici n-a simtit nimic din severitatea vreunuia dintre cele doua regimuri comuniste.

Avand in vedere sangele si infatisarea lui, toti il priveau ca pe un copil exotic. “Eram pionier, aveam si cravata, plus ceva atarnat la piept. Majoritatea copiilor voiau sa-mi fie prieteni, ca eu eram copilul exotic, dar unii ma si necajeau, se luau de mine. Iar eu i-am calcat in picioare, ei s-au plans profesoarei si am primit o bulina neagra”, povesteste Alex. „Avand sange latin, ma aprind mai repede. Si ce sa fac daca nu erau obisnuiti sa vada oameni diferiti? Se mai luau de mine acesti copii fara educatie. Cand am sosit in Romania, aveam parul ca o tufa, ca un copac”, se amuza el.

In schimb, Alex nu s-a prea bucurat de copilarie. Ocupat cu sportul mai tot timpul, avea doar doua zile libere, fara antrenament, asa ca se distra facand box, baseball si alte sporturi. Tot alergarea i-a placut insa cel mai mult.

Primele trei clase le-a facut la Scoala „I.L. Caragiale” din Bucuresti, iar apoi a plecat in Cuba. Pentru ca nu prea stapanea spaniola, a primit termen-limita de o saptamana pentru a invata, de la copiii de pe strada lui. Alex a trebuit sa-si aduca repede aminte tot ce stia si s-a descurcat in cele din urma. A urmat cursurile unei scoli de sport, unde “oricum nu trebuia sa vorbesti foarte mult”.

Despre prima experienta cu atletismul, el spune: “Aveam niste prieteni care faceau atletism si imi placea sa alerg. Aveam viteza. Si am ajuns odata la stadion si m-au pus sa alerg cu o fata. M-au pus cu un metru in fata ei, dar eu tot am pierdut si m-am ofticat. Si m-am apucat de atletism, asa, incet-incet. Am fost la regionale, locale si nationale si pe toate le-am castigat. Nu m-au batut prea multi la alergat dupa.”

In 1992, Alejandro Argudin Zaharia a luat locul 2 la Campionatele Panamericane. Inainte de Campionatul Mondial de la Seul, a avut o experienta “politica” neplacuta. “Trebuia sa plecam in Mexic 15 zile, sa dormim in Los Angeles o noapte si de acolo sa zburam, dar n-am mai putut sa plecam, ca nu ne-au primit in America din cauza embargoului. Am plecat direct la Seul. A fost greu, dar ne-am straduit, si eu tot am luat locul 4.”

Romanul nostru din Cuba s-a intalnit acolo pentru intaia oara cu lotul Romaniei. Erau si Gabi Szabo si Ionela Tarlea, printre alti atleti. Intr-un restaurant “impinge tava”, Alex s-a dus la un atlet roman si l-a intrebat in romana cat e ceasul. “A facut ochii cat cepele”, spune eroul nostru. S-au imprietenit repede, iar Alex s-a decis in 1994 sa se intoarca in Romania. Din cauza asta, antrenoarea lui din Cuba a solicitat si obtinut o suspendare de doi ani pentru Alex, care n-a mai putut sa participe la nicio competitie sportiva.

Cu ajutorul Iolandei Balas si al lui Nicolae Marasescu, insa, a obtinut dezlegarea si a inceput sa alerge pentru Romania. Din pacate, asta se intampla cu doar o luna inaintea Olimpiadei de la Atlanta, asa ca n-a mai putut sa plece. In acel moment, Alex se numara printre primii 20 de alergatori din lume.

Totul a inceput apoi sa se aranjeze pentru tanarul Argudin. A castigat Balcaniadele, a doborat de mai multe ori recordul national la 400 de metri garduri, pe care si acum il detine, a castigat Jocurile Francofone, a castigat Cupa Europei (un fel de stadiu pregatitor pentru Campionatul European). A impartit acelasi manager cu Gabi Szabo si a semnat cu Ankara un contract extrem de avantajos.

In 1998, la 24 de ani, a participat la o competie nationala organizata pe stadionul „Lia Manoliu”. Era frig, umezeala, iar sportivul tocmai ajunsese acasa de la un alt concurs din Franta. Oboseala si vremea proasta au contribuit la un eveniment extrem de neplacut din viata lui Alex: “Toata ziua am tras foarte tare. Imi aduc aminte cum am ajuns la gardul doi si am pus piciorul jos, parca mi-a plesnit ceva in fese. Era ruptura de tendon. Nu am putut fi operat. Am mai tras un an de mine, iar un an mai tarziu m-am accidentat definitiv, ratand Jocurile Olimpice si tot”.

Antrenoarea lui, Doina Voinea, spune pentru TOTB ca desi Alex e putin rebel, a fost un sportiv foarte muncitor si cu un talent extraordinar. “Daca nu se intampla accidentarea in ’98, pana in 2000 avea toate sansele sa fie intre primii 3-4 de alergatori ai lumii. Asa a fost in primii 8 din Europa, e oricum din categoria marilor performeri. Nu aveam nici banii de operatie si nici nu stiam daca se putea face ceva. Venirea lui a fost o mare bucurie pentru noi, iar el a fost un coleg foarte bun, un baiat bun.”

Alex nu se simte insa multumit cu rezultatele lui. Desi e in clasamentul primilor 200 de alergatori la proba de 400 m garduri si detine si acum recordul national, el ne spune: “N-am putut sa ma bucur niciodata. Daca ajungi la un nivel la care ti se canta doua imnuri nationale, nu e de ajuns sa fii pe locul 2-3. Stiam ca pot mult mai mult, dar nu am avut noroc”.

Intrebat cum a reactionat cand a aflat ca s-a accidentat definitiv, Alex spune, cu o umbra de regret in ochi: “Nu m-am gandit. Trei ani de zile am visat ca alerg…si acuma visez ca alerg… Intr-o zi eram alergator, sportiv, faceam ce voiam, si te trezesti a doua zi pe strada, in cartier, ca trebuie sa pleci la munca. Tu ce crezi?”.

Alex nu si-a pierdut insa buna dispozitie: “Sportul m-a ajutat sa ma mentin fizic si psihic si m-a ajutat sa-i invat si pe altii”. S-a dus o vreme in Qatar in familia unui seic, ca antrenor personal. A rezistat o luna. Desi financiar ii era bine si seicul i-a promis ca il ia pe yahtul lui, lui Alex nu i-a suras ideea. Nu pentru ca nu se intelegea bine cu oamenii, ci pentru ca sangele lui latin clocotea. Statea 5-6 ore in sala din Qatar si ii antrena pe membrii familiei nobile si pe prietenii lor, dar in timpul liber n-avea pe nimeni. Nu putea sa bea o bere, dimineata erau 60 de grade, “iar sa gasesti femei in Quatar e ca si cum ai vrea sa gasesti apa in desert”, glumeste el.

Nu s-a obisnuit cu oamenii, care, cateodata, dupa 20 de impingeri la piept, incepeau sa se roage, asa ca a ales sa fie antrenorul unui spaniol din Palma de Mallorca. “Acolo era mai pe placul meu. Era mai frumos. Puteam sa raman in Qatar daca aveam familie, dar asa, fara prietena, fara nimic, Mallorca era numai bine”.

Pana la urma, tot acasa a venit. A avut norocul sa fie angajat in 2000 la sala de fitness „World Class” din cadrul Hotelului Marriott, Bucuresti, unde, dupa spusele lui Alex, merg oameni “mai civilizati” si unde a avut oportunitatea de a antrena cateva dintre numele mari ale showbizului romanesc si international. “Studentul” lui preferat a fost Andy Garcia, nu numai pentru ca si el s-a nascut in Cuba, dar si pentru ca ii place cum joaca acesta. L-a avut sub aripa si pe Enrique Iglesias, timp de o saptamana, iar dintre starurile romanesti ne-o pomeneste pe Andreea Raicu.

Alejandro Argudin Zaharia n-a ajuns pe podiumul olimpic, dar se ocupa in continuare cu cea mai mare pasiune a lui, sportul. Ne antreneaza pe noi, pe ceilalti, care avem nevoie de sfaturi si de indrumare. Indiferent daca e la sala sau in timpul antrenamentului lui personal, te umple de energie, te pune sa muncesti si te binedispune. Iar in acest fel, el ramane un erou, un erou urban.

Foto: Mihaela Dumitrascu

Tags:



12 comentarii

  1. Quatar nu exista in nicio limba din lume. Vorbesc araba fluent si nici macar nu se pronunta asa. Qatar este atat scrierea cat si pronuntia cea mai corecta in alfabetul latin al tarii din golful persic.

  2. Sare-n ochi on

    de ce ma cenzurati? de-abia acum imi dau seama capastrati numai comentariile ce va convin.. rusinica

  3. Pingback: Alex, a kubai román és az atlétika találkozása sejkekkel és Enrique Iglesiassal » Think Outside The Box

  4. Alex este un antrenor bun, plin de energie dar mai presus de toate este un om extraordinar. Tine-o tot asa!

  5. incredibila povestea si bravo ca ati descoperit-o… faptul ca omul nu si-a pierdut capul dupa toate cele pe care le-a trait este MARE lucru… inca o data, bravo!

  6. Arici Pogonici on

    Si cand a avut loc acel val de imigratii din Cuba? (“venit in Romania odata cu marele val de imigratii din Cuba.”) Eu cel putin stiu doar de unul nu suficient de mare sa fi ajuns pina in Romania. Au imigrat cativa in Florida dupa ce a venit barbosul la putere. Dar chiar daca ajungea unul in Romania sigur nu facea dupa aia naveta cu avionul intre Cuba si Romania. Maxim il trimitea Ceasescu cu tichet oneway inapoi.

  7. Arici Pogonici on

    Dar da cu ciocanelul la gagici pe bani seriosi baiatul. Nu la oricare, doar la cele care si-l permit. Ar trebui totusi sa iasa din activitatea asta bani pt. o operatie.

Leave A Reply