Cînd citim sau ne concentrăm pe ceva, e inevitabil ca mintea să rătăcească puțin sau mai mult. Se întîmplă și cînd sîntem treji și cînd am băut alcool. Numai că pe alcool se mai întîmplă ceva – sau mai bine zis, nu se mai întîmplă.
O echipă de psihologi de la Universitatea din Pittsburgh a analizat frecvența de-concentrării în timpul unei activități la două grupuri – unul intoxicat cu alcool și unul curat.
Acestora li s-a dat să citească primele 30 de pagini din Război și pace (a fost aleasă o carte pe care n-o citise nimeni dintre cei prezenți). De cîte ori aveau acea senzație că de ceva vreme n-au mai înțeles nimic din ce citesc, subiecții trebuia să apese pe un buton care să indice conștientizarea ieșirii din concentrare. În plus, cercetătorii îi întrerupeau uneori pe subiecți și îi întrebau dacă sînt atenți la lectură. La sfîrșit, ambele grupuri au completat un test de lectură.
Ambele grupuri au avut destule momente de reverie. Cînd au comparat frecvența reveriilor în momentele de întreruperi (cînd cercetătorii îi întrebau dacă se concentrează și/sau la ce se gîndesc), cei care băuseră aveau un scor mai mare dar diferența semnificativă stătea în faptul că cei care nu băuseră își dădeau seama mai prompt că au ieșit cu mintea de pe șine. Ceea ce le lipsea băutorilor e ceea ce se cheamă meta-conștientizare, actul de a gîndi asupra propriei gîndiri, de a conștientiza zona în care se află conștiința în acel moment.
La ce se gîndeau totuși cei care băuseră în timp ce (nu) citeau Tolstoi și nici nu-și dădeau seama că s-au rupt de carte? După spusele cercetătorilor, alcoolul îi ducea la gînduri despre stări precum foamea, setea și alte astfel de teme să le zicem consumiste. Am putea să le clasificăm la categoria teme ale mamiferului, în sensul că intoxicația etilică îi reduce uneori pe băutori la poveștile creierului din fundal, cel de nivel rudimentar, la răspunsurile animalice de tip luptă-sau-fugi, la rumegarea necesităților bazale, îndepărtate de ceea ce se cheamă meta-cogniție. În clinica psihiatrică există de altfel un termen pentru o extremă a minții alcoolicului – concretism. Cine a simțit vreodată foarte intens, exagerat, picăturile de transpirație de pe corp, praful, zgomotul, mici disconforturi fizice și tot ce ține de zona concretului, pierzînd orice legătură cu simbolizarea sau abstracțiunile de orice fel, știe despre ce e vorba. Paradoxul e că în cazuri extreme, concretismul nici nu e observat subiectiv – pentru că mintea nu se mai observă pe sine.
De aici și frecventele repetiții și obsesii în discurs ale băutorilor, precum și black-outs, în care, deși mintea funcționează, băutorul nu-și amintește mai nimic din activitatea ei.