Alcoolul şi minciuna tradiţiei

10

 

Reclamele la alcool speculează mitul tradiţiei şi aura acesteia. Ni se arată tîrgoveţi şi ţărani în costume medievale cinstind halbe de bere, aceeaşi bere pe care o bem şi noi, a cărei reţetă a fost elaborată pe la 1400 şi s-a transmis din generaţie în generaţie pînă astăzi. Un bătrîn podgorean e arestat de comunişti, dar înainte să fie trimis la Canal, apucă să-i transmită fiului secretul vinului bun, pe care îl primise şi el de la bătrînul său tată şi acesta de la bunicul şi tot aşa. Un sortiment de coniac grecesc e “băutura zeilor”, pe care o savurau şi înţelepţii Antichităţii.

de Dan Sociu

Ni se sugerează astfel o continuitate istorică, păstrată intactă indiferent de schimbările lumii, o frăţie, o complicitate a băutorilor din toate timpurile. Tradiţia are autoritate, iar consumul de alcool capătă o aură de practică străveche, profund umană şi mitologică în acelaşi timp.

E adevărat că oamenii beau de secole şi milenii, dar nu la fel. Odată cu industrializarea producţiei agricole, pomicole şi viticole şi a prelucrării acestora, cantitatea şi diversitatea băuturilor a cunoscut o creştere progresivă. De la jumătatea secolului XX, din 1950 pînă în 1972, producţia de spirtoase a crescut cu 97, 4% şi la bere cu 66%. Sigur că a crescut şi numărul populaţiei, dar într-un ritm mult mai lent decît cel al producţiei de alcool. În nici o altă epocă istorică alcoolul nu a fost atît de mult şi de ieftin, fiind practic accesibil oricui dispune de un venit minim.

În antichitate, stilul consumului era diferit de cel de acum. Băuturile erau un sortiment al meniului şi nu se bea niciodată în afara meselor, în afară de epoca imperială tîrzie, cînd apar barurile. Vinul era îndoit cu apă şi îndulcit cu miere şi nu era accesibil oricui şi oricînd.

Oferta de alcool a fost limitată pentru majoritatea populaţiei pînă recent, iar stilul consumului era altul. Băuturile erau obţinute doar pe cale naturală, prin fermentaţie şi erau de slabă concentraţie. Ceea ce nu ne spun reclamele e că reţetele băuturilor or fi rămas aceleaşi, dar pesticidele şi poluarea, ca şi metodele specifice producţiei industriale, le-a crescut toxicitatea. În plus, o treime din producţia de alcool a lumii e făcută „la negru”, în condiţii necontrolabile.

Nu doar cantitatea de alcool disponibilă e cu totul alta, dar şi ritmurile existenţiale sunt diferite. E o diferenţă între a bea şi a te scula cînd te-ai refăcut şi a bea şi a fi la serviciu la oră fixă. E diferenţa dintre ritmurile biologice individuale, care permit refacerea, anulînd posibilitatea acumulărilor patologice şi ritmurile sociale, care nu permit refacerea, favorizînd acumulările patologice. Astăzi, oamenii nu îşi permit decît ritmuri sociale. E o diferenţă între a bea şi a merge cu căruţa şi a bea şi a conduce maşina. Dispariţia perioadelor de refacere fac consumul de alcool din ce în ce mai impropriu, iar oboseala îi conferă proprietăţi tot mai dăunătoare, cum explică Gavril Cornuţiu în cartea sa “Patologia alcoolică psihiatrică”.

Cele mai importante probleme create de alcool astăzi sunt sindromul alcoolic fetal şi violenţa. În neurologie e cunoscută relaţia strînsă dintre consumul de alcool şi accidentele cerebrale la tineri. Patologia digestivă abundă în citarea alcoolului drept factor cel puţin favorizant în declanşarea şi evoluţia negativă a gastritelor, ulcerelor, pancreatită. La fel şi patologia cardio-vasculară.

Alcoolismul este cea de-a treia problemă de sănătate publică, iar pînă la 20% dintre internaţii în spitalele de psihiatrie au ca diagnostic primar sau secundar patologia alcoolică. Cele mai frecvente diagnostice psihiatrice specifice patologiei alcoolice sunt: tulburările afective, tulburările de personalitate, anxietatea generalizată, toxicomaniile şi schizofrenia (a nu se înţelege că alcoolul e cauza acesteia).

Din 1990 pînă de curînd, nivelul de consum în întreaga lume a rămas relativ constant. În ultimii 20 de ani s-a băut mai multă bere decît înainte, berea ajungînd la acelaşi nivel cu spirtoasele. În ultimii ani, după cum arată rezultatele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul la adolescenţi şi tineri a crescut semnificativ, o parte din acesta datorîndu-se apariţiei alcopop-urilor, băuturi dulci şi cafeinizate.

Putem spune deci că între consumatorii de alcool dinaintea Revoluţiei Industriale şi cei de acum nu există o continuitate reală. Această schimbare dramatică a fost simţită cel mai puternic la începutul secolului XX, cînd au apărut şi politicile prohibitive, care au dus la creşterea consumului (acelaşi lucru s-a întîmplat şi în consumul de droguri). Prohibiţia s-a dovedit a fi doar o încercare de a pune pasta de dinţi înapoi în tub şi rezultatul a fost că lumea interlopă a speculat interdicţiile,  s-a îmbogăţit şi a devenit mai puternică.

Alcoolul nu poate fi interzis, dar trebuie demitizat. Nu e licoarea zeilor şi nu mai e nici măcar aceeaşi băutură pe care o savurau străbunicii noştri.

Tags:



10 comentarii

  1. Intradevar consumul exagerat de alcool nu este indicat.Dar si viata fara o picatura de alcool este cam plictisitoare!Aveti dreptate ca bauturile produse industrial nu sunt prea recomandate.Dar o palinca inainte de masa si 1-2 pahare de vin natural in timpul mesei sau dupa masa nu sunt de lepadat.Bineinteles ca ma refer la palinca distilata din zeama de prune fermentata dupa metode traditionale.Si daca mai este tinuta 1-2 ani in butoi de dud,arunci orice wysky la canalizare.Cat despre vin vreau sa spun ca trebuie neaparat facut din struguri.Iar acest lucru nu poate fi sigur decat daca il faci personal din recolta proprie la care s-a folosit pentru tratamente numai zeama bordeleza si nu tot felul de fungicide si pasticide.

  2. Nu stiu de ce iese o aiureala din comentariile mele dupa ce dau “send”,desi sunt scrise corect.Cand apar sunt de nerecunoscut!

  3. nu-i nimic de mirare si mie imi sterg aproape toate comentariile…
    pai in primul rand alcoolul incearca sa ni-l impuna ilustrii nostrii iluminati,tembelizandu-ne si astfel fiind mult mai usor de manipulat…
    nu stiu cum o sa fie,dar pentru generatiile tinere sunt convins ca o sa fie vai mama lor,o sa ajunga sclavi la propriu,numai ca nu o sa zica la nimeni “boierule”.totul e calculat cu atata meticulozitate incat foarte putin inteleg ceea ce se intampla cu adevarat.de ce sa incercam sa-i luminam noi cand ei nici macar nu inteleg ce vrem sa le spunem???
    ASA CA HAI NOROC SI LA MAI MARE…

  4. “viata fara o picatura de alcool este cam plictisitoare”… WOW… asta da fraza. Ma gandesc ce viata trebuie sa aiba omul care zice fraza asta 🙂

    Cand ai pe cineva in familie alcoolic, tot ce atinge subiectul aceasta este foarte important. Multumesc autorului articolului pentru mesaj si pentru sinceritate. Industria alcoolului (ca si a tabacului) este foarte puternica in lobby-uri si tehnici de vanzare. La 100 de articole despre “binefacerile” alcoolului, avem 1 articol despre nenorocirile pe care acest produs le aduce oamenilor…

    Toate cele bune

  5. Stiu cel putin o zona in Romania unde bautul este sport de masa – practicat in special de barbati, folosind produse din gospodaria proprie sau a prietenilor de pahar ! Consecintele ? De obicei violenta domestica indreptata impotriva nevestelor si copiilor. Despre efectele asupra sanatatii indivizilor respectivi, nici nu mai vorbim.
    Si asta nu cred ca e de ieri de azi, nici consecinta a industrializarii – ci e un comportament de sute de ani …

  6. Pingback: 5 mituri promovate de reclamele la alcool | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Psihologii dezbat eticheta de “boală” a alcoolismului | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger