Oricine a avut de a face cu un alcoolic știe că e opac la ironia altora deși el însuși poate fi ironic. Bonomia multor alcoolici, impresia de toleranță infinită pe care o arată uneori e efectul acestei opacități.
În numărul din februarie 2013 al revistei Alcoholism: Clinical & Experimental Research va apărea un studiu al cercetătoarei italiene Simona Amente despre alcoolism și ironie.
Amenta a recrutat 44 de bărbați, 22 alcoolici și ceilalți de control. Acestora li s-au citit istorii cu finaluri ironice sau non-ironice și au fost rugați să completeze formulare cu întrebări legate de intențiile de comunicare și stările emoționale ale personajelor din acele povești. În plus, subiecților li s-au făcut teste suplimentare de percepere a ironiei și de empatie.
Rezultatele au arătat că alcoolicii aveau abilități emoționale și empatice slabe și înțelegeau greu ironia; aceasta e un tip de comunicare complexă, care presupune inferențe meta-reprezentaționale.
Ironiile folosite în studiu aveau un rol critic. Subiecții din grupul de control, non-alcoolicii, au observat atitudinea negativă și emoțiile negative din ironii. Alcoolicii erau însă convinși că ironiile exprimă amuzament și emoții pozitive.
Studiul confirmă faptul că alcoolicii subestimează emoțiile negative (așa se explică de ce percep criticile și nemulțumirile celor apropiați ca pe niște cicăleli tandre, ca mofturi) și că alcoolicii citesc diferit o situație emoțională.
Reversul e că în anumite situații alcoolicii percep expresii neutre ca amenințătoare și atitudini inofensive ca ofense.