Alăptatul, hrană şi legătură unică între mamă şi copil. Se poate înlocui?

16

Laptele de la sânul mamei conține nutrienți esențiali pentru creșterea și dezvoltarea copiilor. Pe lângă beneficiile pentru sănătate, alăptatul reprezintă și o legătură unică pe care o pot avea mama și copilul, o conexiune pe care majoritatea mamelor o descriu ca fiind vecină cu magia. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptatul cel puțin timp de șase luni, după care combinarea laptelui matern cu mâncăruri complementare până la vârsta de doi ani.

 

 

de Roxana Bucată

 

“Laptele de mamă nu se poate înlocui cu nimic”, spune prof. univ. dr. Silvia Stoicescu, specialist în neonatologie. Aceasta explică faptul că fiecare individ are particularitățile sale, astfel că laptele unei mame este unic pentru copilul său, față de formulele de lapte care sunt derivate din laptele de vacă, acesta fiind unic doar pentru vițel.

Laptele matern este ideal pentru hrănirea sugarului, susține, la rândul său, dr. Oana Gheorghiu, medic specialist medicina de familie, medical manager Vavian Pharma, importator și distribuitor laptelui Humana. Deși aproximativ 80% dintre nou-născuți sunt alimentați la sân, numărul acestora scade vertiginos dupa șase luni, atunci când, din diferite motive obiective, secreția lactată a mamei este din ce în ce mai slabă. În acest caz, este foarte important ca formulele de lapte să fie cât mai apropiate de compoziția laptelui matern, în conformitate cu standardele impuse de organizațiile mondiale, explică aceasta.

Dr. Oana Gheorghiu ne asigură că micuții hrăniți artificial cu laptele Humana nu sunt diferiți din punct de vedere al dezvoltării neuropsihice, intelectuale, motorii și nici ca scor ponderal față de cei care sunt alimentați cu lapte de mamă.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, laptele matern conţine anticorpi care protejează copiii de boli precum diareea sau pneumonia, principalele două cauze ale mortalităţii infantile la nivel mondial. În plus, alăptatul este benefic şi pentru mamă întrucât scade riscul de cancer la sân sau ovarian mai târziu şi, destul de important pentru multe mame, le ajută să revină la greutatea de dinainte de sarcină. În schimb, organizaţia avertizează că formulele de lapte nu conţin anticorpii necesari copilului şi pot prezenta unele riscuri pentru sănătate ca urmare a amestecării laptelui cu apă, multe familii neavând acces la apă curată.

În cadrul dezbaterii de astăzi, psihiatrul şi psihanalistul Ioana Lazăr explică faptul că alăptatul are rolul de a întări legătura dintre mamă şi bebeluş, o legătură care nu se poate recrea tehnologic, iar Cristina Bărănescu, filolog, ne împărtăşeşte experienţa ei de mamă care nu a alăptat şi nu a simţit că legătura cu fiul ei a avut de suferit.

[coloana]

Laptele de mamă este o minune a fiziologiei umane

de Ioana Lazăr, psihiatru și psihanalist

 

Este adevărat că laptele de mamă este o minune a fiziologiei umane, dar, date fiind minunile tehnologiei moderne, mă îndoiesc că suntem prea departe de posibilitatea recreării fizice a majorității caracteristicilor importante pentru buna dezvoltare a organismului bebelușului. Lucrul care nu se poate recrea tehnologic și care, din punctul meu de vedere, este de fapt cel mai important este legătura care se stabilește între mamă și bebeluș în momentul alăptării. Iar asta, din păcate, nu vine mecanic o dată cu laptele care iese din sân.

Se poate ca dinamica perechii mamă-bebeluș să fie una extrem de vie și de satisfăcătoare pentru ambii, chiar dacă hrănirea se petrece prin intermediul unui biberon, precum se poate și ca legătura să fie extrem de rece și distructivă chiar dacă laptele curge din sânul propriu al mamei.

O mamă care își alăptează copilul la sân, dar în timpul acesta nu este deloc prezentă în comunicarea pe care actul hrănirii o presupune, de exemplu se uită pe net sau la televizor sau vorbește la telefon, poate reprezenta o experiență mult mai nocivă pentru viitoarea dezvoltare a bebelușului decât un bebeluș hrănit cu biberonul, dar de o mamă care îl privește și încearcă să descifreze semnificația comportamentului bebelușului, mimica, zâmbetele, strâmbăturile.

Mă refer aici la modele de comportament, nu la experiențe punctuale – respectiv nu la momente când o mamă care de obicei este încântată să comunice cu bebelușul ei în timpul hrănirii este prea obosită și alege temporar să vorbească nițel la telefon sau să își verifice mail-ul.

Până la urmă, ceea ce contează este ca mama să fie prezentă, nu laptele.

[coloana]

Alăptatul este doar o picătură în oceanul de iubire pentru un copil

de Cristina Bărănescu, filolog

 

Am un băiețel de aproape 3 ani pe care NU l-am alăptat. Știu, știu, e bine să alăptezi, laptele matern este cel mai bun aliment, conține anticorpi etc, etc, etc. Pe mine, însă, chestiunea alăptatului m-a dus în pragul frustrării și al depresiei. Nu contează că tu nu ai CU CE să alăptezi, toată lumea te întreabă, odată ce ai devenit proaspătă mămică, dacă îi dai bebelușului lapte de la sân. Iar dacă îndrăznești să spui că nu …. s-a terminat. Încep sfaturile, pledoariile pentru alăptat, cum că alăptatul nu îți strică sânii și ce benefic, ba chiar vital, pentru copil este să alăptezi. Nici dacă spui că nu ai cu ce să alăptezi nu e mai simplu. Nu, nu! Atunci toată lumea vine cu o serie de sfaturi de tipul ce să mănânci, cum să te mulgi, ce medicamente să iei șamd.

E ultima modă în materie de bebeluși. Alăptatul la sân. Dincolo de orice glumă, pe mine această modă vă mărturisesc sincer că m-a adus în pragul depresiei. Dacă ești întrebat de cel puțin trei ori pe zi același lucru de persoane diferite începi să te gândești că ai o probemă. Că nu ești o mamă bună sau că poate nu ai făcut tot ce trebuie, poate se mai putea face ceva. Mai nou, am aflat că nici Guvernul nu mai dă lapte praf gratuit bebelușilor decât dacă mamele au probleme serioase, gen HIV sau schizofrenie.

Dar să revenim la cazul meu. Nu am avut cu ce să alăptez, nu am avut lapte, deși am luat și medicamente pentru stimularea lactației, m-am muls, mi-am pus copilul la sân. Laptele praf oferit de Guvern nu mi-a fost de folos pentru că, dacă îl voiam pe cel gratis, aveam acces doar la un anumit tip de lapte, de la o firmă desemnată în urma unei licitații. Alternativa în cazul meu a fost laptele praf NAN, de la Nestle. A fost bine? A fost rău? Nu știu. Întotdeauna există și alte soluții și chiar soluții mai bune. Eu am cerut sfatul medicului pediatru și l-am urmat.

Ceea ce pot să spun însă este că fiul meu s-a dezvoltat absolut normal, a luat în greutate în primele luni câte un kilogram pe lună, și nici afectiv nu a avut de suferit de pe urma biberonului cu lapte praf. Dacă am vreun regret? Sigur că da, multă vreme m-am gândit la experiența pe care o au mamele care alăptează, la momentele intime pe care povestesc acestea că le au cu copiii lor în timpul alăptatului și apropierea unică exclusiv maternă.

Însă am învățat că unele lucruri nu avem cum să le schimbăm, oricât ne-am dori. În plus, dragostea de mamă e o sintagmă de departe mult mai cuprinzătoare, iar povestea cu alăptatul e doar o picătură într-un noian de griji și un ocean de iubire pentru puiul de om pe care l-ai adus pe lume. În final mai vreau să demolez (dacă tot am ocazia) replica “nu alăpta din comoditate”. Dacă vi se pare comod să cureți biberoane și să faci în așa fel încât laptele praf să fie numai bun la oră fixă… eu una spun cu mâna pe inimă că fie și numai din acest punct de vedere și aș fi ales  alăptatul la sân, care permite să îi dai să mănânce copilului ori de câte ori vrea.

Laptele praf presupune mese după un orar fix, iar între mese eventual ceai. Eu am acordat foarte multă atenție pregătirii laptelui praf astfel încât bebelușul să îl consume doar proaspăt făcut, după rețeta indicată de pediatru, astfel încât laptele să își păstreze toate proprietățile hrănitoare: praful dizolvat în apa încăzită la 55 de grade Celsius și apoi răcită la temperatura de 38-40 de grade pentru consum. Poftă bună!

[coloana]

Foto: Reuters

Tags:



16 comentarii

  1. Copilul nostru a fost alaptat de la san pana la 4 luni, cand sotia a suferit de pierderea unui membru drag al familiei in urma unei boli incurabile. Din acel moment, copilul varsa laptele de la san si am luat decizia sa ii dam lapte praf. Am reincercat cu sanul dupa cateva zile dar problema persista. Copilul se dezvolta bine in continuare, nu a avut probleme de vreun fel. Cand producatorii de la Nestle au schimbat formula la laptele NAN2 l-am trecut pe lapte de la vaca mu-mu si gata.

  2. Dna Cristina Baranescu, alaptatul la sin e departe de a fi “ultima moda”. E absurd. Cum credeti ca au fost hraniti bebelusii inainte de aparitia biberonului?

    Eu cred ca cel mai important lucru de facut este ca societatea, medicii si familia mamei sa sustina mama care alapteaza. E un lucru crucial pentru succesul alaptatului. Cita vreme mama e sfatuita sa nu hraneasca bebelusul de seara pina dimineata, sau sa-l hraneasca doar la anumite intervale, sau sa inceapa lucrul cit mai repede, sau sa-si lase copilul la bunici si sa plece in vacante… alaptatul poate esua la fiecare pas. Cita vreme primul lucru dupa nastere este sa i se dea nou-nascutului glucoza sau o sticla de lapte praf… cita vreme se incurajeaza cezarienele la cerere (nu vorbesc de cele cu adevarat necesare) si despartirea mamei de nou-nascut imediat dupa nastere… alaptatul are toate sansele sa nu reuseasca.

    Dupa ultimele cercetari, doar 2% din mame nu sint intr-adevar capabile sa alapteze (inclusiv mamele care au avut masectomii pot sa o faca). Multe mame sint victime ale informatiilor incorecte care circula inclusiv printre doctori.

    • Cristina Baranescu on

      Cand am spus “ultima moda” m-am referit la discutiile pe teme de copii. Nu sustin alaptatul cu biberonul in defavoarea alaptatului, ci doar ca exista cazuri in care asta chiar nu se poate, iar reactia celor care iti explica ce bine e sa alergi cand nu ai un picior nu te ajuta deloc psihic.

      • inteleg, si imi cer scuze daca am parut prea “brusca”. Sora mea nu a reusit sa alapteze si a trecut printr-o depresie teribila, nu doresc asa ceva la nimeni. Dar sint de parere ca multe din aceste situatii ar putea fi evitate daca mamele ar avea informatiile corecte, nu sa fie criticate, ci sustinute de familie si doctori.

        • Cristina Baranescu on

          Va inteleg opinia. In momentul in care ajungi acasa cu bebelusul intervin atat de multe schimbari in familie, totul se intampla atat de repede, lucruri la care nu te-ai gandit, desi ai avut atatea luni la dispozitie… Eu ma feresc sa pun o eticheta sau alta, pentru ca fiecare persoana are tendinta sa judece si mai ales sa judece doar prin prisma propriei experiente. De fapt, asta am si povestit, propria mea experienta, pentru cei/cele carora le poate fi de folos.

  3. ar fi binevenita crearea unei banci de colectarea laptelui matern de la mamici disponibile sa-si doneze din surplusul de lapte.sunt copii care nu pot fi alaptati din mai multe considerente, de ce acesti copii sa nu beneficieze si ei de acelasi tratament.fie aceste banci sa functioneze pa langa cabinetele medicilor de familie fie pa langa poliklinicile de sector. sa fie verificat dupa anumite standarte. mai bine sa donezi decat sa-l arunci la chiuveta. multe mamaci nu vor sa alapteze din prea multa comoditate.

  4. Foarte frumoase articolele Ioanei Lazar si al Cristinei Baranescu, sunt si eu pe aceeasi lungime de unda. 🙂 Eu am si am avut norocul sa imi alaptez copiii, pe fetita mea de peste 1 an si 7 luni inca o mai alaptez si o sa vedem noi cat timp inca, n-avem planuri 🙂 Cele doua articole spun atat de frumos ca de fapt dragostea constienta, prezenta si ascultarea atenta a ceea ce iti transmite copilul tau conteaza cel mai mult, si daca alaptezi, si daca il hranesti cu biberonul cand nu ai lapte. Eu cred ca alaptatul e unul din cadourile extrem de valoroase pe care poti sa il faci copilului tau, e un privilegiu sa poti sa oferi laptele tau de mama unui bebelus. Si deasemenea inteleg pe mamicile care au intr-adevar probleme si nu pot alapta, le cred. Eu am trecut printr-o experienta foarte dureroasa (dureri, rani, alaptam cu sange) la primul copil si numai determinarea, increderea ca totul va functiona din ce in ce mai bine, m-au sustinut sa continui alaptatul si intr-adevar totul sa mearga armonios si benefic. Din pacate insa informatiile pe care le primesti cand chiar ai probleme nu sunt cele care te ajuta sa continui, sa rezolvi problema si sa te bucuri de experienta alaptarii. Mie mi s-a recomandat, de exemplu, oprirea lactatiei printr-o injectie atunci cand sufeream din greu cu febra laptelui, cand baietelul meu avea 7 zile… Si uite asa am ajuns sa ma preocup dintr-o alta perspectiva cu alaptarea, una pozitiva, increzatoare 🙂

    • felicitari ca ai perseverat si ai reusit! Si eu am primit sfatul de a opri alaptatul atunci cind am avut o infectie la sin si produceam singe. A trebuit sa ma interesez singura si sa cer mai multe opinii ca sa aflu care e tratamentul corect.

      Ma bucur sa aud ca alte romance alapteaza copii de peste un an. Cunostintele mele se opresc la virsta magica de un an, si apoi se ingrijoreaza ca bebele nu bea destul lapte de vaca, sau nu maninca destul. Nu invinuiesc mamele, sint de parere ca opinia publica si educatia oamenilor cu privire la acest subiect trebuie schimbata. Organizatia mondiala de sanatate recomanda alaptatul cel putin 2 ani.

        • Uite, pot sa iti spun eu cu ce cred eu ca o mai ajuta pe fetita mea alaptatul la varsta asta:
          O ajuta sa treaca mai usor peste bolile pe care le-am facut cu totii in familie, de ex. gripa, pentru ca sistemul ei imunitar este abia dupa varsta de 1 an in formare si eu ii dau un surplus de anticorpi prin lapte. Ni s-a confirmat asta in lunile care au trecut, mai ales prin comparatie cu baietelul nostru mai mare (de 3 ani si 2 luni) care nu mai e alaptat si a facut varianta mai grea a gripei.

          Se simte in siguranta si creste cu un sentiment de siguranta si de pace. Alaptatul in cazul nostru nu este un mod de a hrani copilul, ea se hraneste normal, ci e un moment de liniste, de a fi impreuna cu mama, de a fi tinuta in brate si de a adormi in liniste, plina de placere, de seninatate. Si alti copii primesc iubire, nu numai alaptatul face asta, dar in cazul fetitei mele, alaptatul ii face mare placere. Adoarme simtindu-se bine si tocmai de asta nu opresc alaptatul decat atunci cand vom simti amandoua ca a venit momentul potrivit.

          Am aflat ca laptele matern poate foarte bine sa ii fereasca sau sa ii intareasca imunitar pe copii de boli mai serioase, chiar si din cele ale copilariei sau cele pentru care unii oameni opteaza pentru vaccinuri. Cum fetita mea nu e vaccinata, cred in aceasta protectie prin laptele meu si prin anticorpii pe care eu ii dau chiar si preventiv.

          Alaptarea e un fenomen natural si copiii mei invata in mod firesc ca asa functioneaza lumea, ca asa se hranesc copiii mici si tot ce decurge din asta. Traim impreuna momente de o delicatete extraordinara, un fel de apropiere fizica pe care numai mamele cu bebelusii lor o pot avea, daca ei ii place laptele si se bucura si mie imi place sa fiu cu ea langa mine, de ce sa opresc alaptatul? Probabil ca in curand vom gasi altceva pentru a trai aceasta apropiere, asa cum am cu baietelul meu.

          Nu cred ca vom alapta pana merge la scoala, sigur vom trece impreuna in alte faze ale dezvoltarii fiecareia dintre noi si a relatiei noastre, si momentele acestea vor fi minunate. Imi place mult subiectul si multumesc pentru provocare!

        • asta depinde de fiecare mama si copil, cit decide fiecare ca e mai bine pentru familia sa. Alaptatul pina la 6 luni sau pina la un an este o chestie culturala. In alte culturi, copiii sint alaptati mult mai mult (sau mai putin). In India copiii sint alaptati chiar pina la 3-4 ani. In Canada alaptatul pina la 2 ani cel putin este incurajat de catre medici si Asociatia de pediatrie.

          Ceea ce este sigur e ca un copil are inca multa nevoie de lapte la 1 an. In Romania doar i se ofera un substitut (laptele unui alt mamifer in loc de laptele matern).

          Alt lucru important: un copil de 2 ani nu bea lapte la fel de des ca un nou-nascut. La virsta mai mare, copilul ia lapte o data sau de doua ori pe zi, citeodata chiar sare peste o zi sau mai multe. Intarcatul e ceva natural, fara efort sau plinsete si fara dureri pentru mamica.

          De ce alaptatul prelungit? S-a dovedit stiintific ca alaptatul protejeaza copilul de boli (sau de forme grele ale bolilor), previne boli serioase care se pot manifesta mai tirziu cind copilul devine adult (cum ar fi cancerul sau diabetul), creste coeficientul de ineligenta al copilului, si nu in ultimul rind calmeaza copilul, ii da un sentiment de siguranta si il face fericit.

  5. Pingback: TOTB.ro - Copiii cu trei părinți naturali sunt în ciocul berzei » Think Outside the Box

  6. caliteanu alina liliana on

    buna
    am o fetta de 3 ani si 2 luni si inca manacat lapte praf milupa, nu asta ar fii problema, ar fii ca manaca prea mult lapte cate 6-7 biberoane a cate 150 ml de lapte, iar daca nu ii dau nu ma mai inteleg cu ea, imi este teama sa nu ii faca rau mai tarziu, incerc sa m a documentezz peste tot dar nu gasesc nici un raspuns, va rag sa ma ajutati, imi dati si mie un sfat, va rog multumesc

  7. Pingback: Laptele de mamă conține peste 700 de specii de bacterii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Copiii alăptați au șanse mai mari să aibă un statut social mai ridicat decât părinții | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger