Al doilea soare ar putea apărea pe cer în 2012

23

Pământul ar mai putea avea un soare, cel puţin temporar, anunţă Huffington Post. Dr. Brad Carter, de la University of Southern Queensland, este cel care a expus acest scenariu. El spune că Betelgeuse, una dintre cele mai strălucitoare stele, se apropie de uncolaps, pierzând din masă, şi este de aşteptat să provoace o supernova cât de curând.

Când se va întâmpla aşa ceva, cel puţin pentru două săptămâni vom vedea pe cer un al doilea soare, spune Carter. E posibil, de asemenea, să nu existe noapte în acest interval.

Acest lucru e posibil să se întâmple în 2012. Explozia ar putea duce, de asemenea, la formarea ueni găuri negre la 1.300 de ani lumină de pământ.

Cei pasionaţi de sfârşitul lumii sunt avertizaţi să nu speculeze acest eveniment, întrucât supernova va provoca o ploaie de particule inofensive . “Particulele vor inunda Pământul şi, în mod bizar, deşi supernova pe care o vom vedea va lumina cerul, 99% din energia pe care o creează este eliberată în aceste particule care vor trece prin corpurile noastre şi prin Pământ fără să provoace vreo daună”, spune Carter.

Dimpotrivă, supernova este benefică pentru Terra, întrucât aceste particule asigură elementele necesare supravieţuirii şi continuităţii. “Din acestea se fac lucruri precum aurul, argintul sau chiar uraniul. O stea ca Betelgeuse formează pentru noi tot felul de elemente grele şi atomi”, spune Carter.

Foto: Flickr / theilr

Citiţi şi:

Soarele a răsărit cu două zile mai devreme în Groenlanda

Sgârşitul lumii. De câte ori am ratat apocalipsa şi ce ne mai aşteaptă

Tags:



23 de comentarii

  1. O mica observatie dpdv astronomic: daca supernova respectiva va fi vizibila de la noi in 2012, inseamna ca explozia s-a petrecut deja acum vreo 1300 ani 😀 (ca inteleg ca ar fi la 1300 de ani-lumina de noi, ceea ce inseamna ca luminii pe care o vedem i-au trebuit 1300 de ani ca sa ajunga la noi). Daca explozia se va petrece in 2012, atunci o vor vedea cei care vor trai peste 1300 ani 🙂

  2. soarele cel vechi on

    Asa, desteptilor, nu puneti comentariul, ca va faceti de ras. In plus, Betelgeuse nu e la 1300 ci la vreo 640 de ani lumina.

  3. E prima varianta Diana!Ce zice astronomul e pe baza la ce observa acum dar acolo s-a intamplat acum 1300 de ani.Ce ma intriga e sustinerea ca nu vom pati nimic la trecerea,,prin corpurile noastre si prin Pamant”a particulelor emise de supernova…Pana acum se sustinea ca o supernova emite radiatii gama care pe langa faptul ca ele insele sunt nocive mai distrug si stratul de ozon fapt ce ar duce la disparitia vietii in forme superioare pe Pamant.S-a publicat descoperirea ca acum 440 milioane de ani o supernova a distrus prin razele gama moleculele de oxigen si azot formand otravitoruldioxid de azot.A fost distrusa patura de ozon razele ultraviolete patrunzand in voie.A durat 10 ani si au disparut 70%din specii.Da’ acum cand,,asasinul”e numai la1300 de ani?Sigur conteaza marimea…

  4. soarele cel vechi on

    Emisiile de raze gamma sunt fascicule foarte inguste, emise de obicei pe axa de rotatie a stelei care explodeaza. Sansele sunt aproape nule ca GRB de la Betelgeuse sa fie indreptate spre Pamant.

  5. Citat din Wikipedia “Betelgeuse is currently thought to lie around 640 light years away, yielding a mean absolute magnitude of about −6.05.”

    Da, deci la distanta asta o sa ne prajeasca cu radiatii gamma ..

  6. Salut.
    Eu nu ma pricep la cele de mai sus, dar m-as bucura sa ne prajeasca pentru totdeauna razele acestea in 2012. SUNTEM NISTE NENOROCITI si mai bine am elibera Terra
    Abia astept.
    Cu bine.

  7. Daca supernova e la 1300 de ani lumina ,poti dormi linistit si gindestete in continuare la gaurile negre din buget peste 1300 de ani mai vad cei ce vor trai ce vor mai face!!

  8. Tot ce stim despre viata stelelor este pura speculatie fara nici un suport ci pur si simplu asa sa ne aflam si noi in treaba !!! Dumnezeu a facut ceru si pamintu dupa legile Lui pe care noi pamintenii nu suntem in stare sa le descifram pt ca gindirea noastra este axata numai material ! Nu poti sa descifrezi universul dupa legile pamintesti

  9. Sper ca soarele asta al doilea nu va sosi ,sau efectele sale mai bine zis ,in 21 12 2012 dupa calendarul aztec si sa se implineasca profetia lor !!

  10. Pingback: Astronomii au descoperit cea mai veche galaxie din Univers » Think Outside the Box

  11. Pingback: VIDEO. Raza solară a morții » Think Outside the Box

  12. Pingback: Un telescop NASA a depistat 54 de planete prielnice vieții » Think Outside the Box

  13. Bravo , Marin , ma bucur sa vad ca mai sunt oameni religiosi care nu incearca sa sperie lumea fara rost . Sunt in toatalitate de acord cu tine.

  14. Am facut o numaratoare si a venit sfarsitul lumii de 5 ori din pana acm :
    1) in anul 2000 (dezastre naturale)
    2)in 6 iunie 2006 (apocalipsa , in data se gaseste un anume nr de trei ori)
    3 & 4)in toamna 2008 sau 2009 , au venit una dupa alta… (gaura neagra)
    5)in 2010(nu mai stiu ce s-a intamplat dar stiu ca sa intamplat ceva)

    credeti ca de data asta va fi diferit?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger