Ai vrea să-ţi cunoşti destinul genetic?

3

Dogma creştină spune că nimeni nu-şi poate cunoaşte ceasul, care „va veni ca un hoţ”. Şi totuşi, de ceva vreme începem să avem posibilitatea de a afla la ce boli incurabile suntem predispuşi şi, în cazul unora, la ce vîrstă se vor declanşa.

Cunoaşterea codului genetic al individului va permite prediagnosticarea şi prevenirea diferitelor afecţiuni ereditare, precum diabetul, cancerul sau afecţiunile cardiace. Serviciile de genotipizare, care examinează aproximativ două milioane din totalul de şase miliarde de caractere din ADN, pentru descoperirea indiciilor unor boli, sunt deja disponibile pentru consumatori, contra sumei de aproximativ 800 euro. Aceştia isi pot cartografia întregul genom pentru aproximativ 80.000 euro.

În aproximativ doi ani va apărea un serviciu mult mai ieftin. Acesta a început deja să se bucure de consimţămîntul primilor săi consumatori, care vor plăti probabil între 8.000 şi 16.000 euro pentru această operaţiune. Secvenţa unui genom ar trebui să fie disponibilă pentru mai puţin de 800 euro în aproximativ trei sau patru ani.

Să ne imaginăm că în maxim 20 de ani vom putea comanda la preţuri foarte mici acest kit de citire a genomului sau îl vom găsi în farmacii sau, cine ştie, va fi impus de stat. Vom putea să ne vedem destinul biologic în amănunt, destinul copiilor noştri şi am putea chiar să ne selectăm partenerii pe baza unui asemenea test (selecţie pe care o facem deja, mai mult sau mai puţin conştient).

Implicaţiile sunt enorme şi se poate specula mult pe această temă, însă înainte de toate, apare întrebarea: chiar ai vrea să ştii? Ai vrea să afli că la 50 de ani o să ţi se declanşeze boala lui Huntington, o să înnebuneşti şi o să mori?

[coloana]

Nu, nu aș vrea să știu. Sau dacă aș accepta, aș face-o cu inima strânsă

Alexandru Matei, eseist

Ai vrea să-ţi vezi harta genomului?

Nu, deşi as fi foarte tentat, deci aş fi supertentat. E ca la Orfeu şi Euridice, adică îmi vine să mă uit. Dar dacă mă abţin, bine.

Dar n-ai vrea să ştii cît timp ai să-ţi scrii opera, de exemplu sau să faci copii sau altceva, lucruri pe care de obicei le amîni?

Ba da, dar mă tem că aş fi foarte speriat …deci, hm, aş fi foarte speriat.

Ai amîna sau ai refuza din start?

Aş amîna, n-aş refuza din start.

Dar daca ai avea copii, le-ai face harta după ce se nasc?

Cu copiii, la fel…asta ar însemna să ştiu cînd o să moară.

Dar ai şti la ce boli sunt predispuşi şi ai putea să previi.

Dacă aş putea, da, dar hm…cam greu.

Dar şi dacă afli, de exemplu, că copilul tău e predispus la alcoolism şi poţi să-l ţii departe de alcool, nu ţi-ar plăcea asta?

Tocmai, că nu pot.

Îi pui un implant, să nu mai bea niciodată.

Hai, măi, îi f.. viaţa.

Bun, deci n-ai vrea să ştii asemenea lucruri despre tine… Asta nu vine cumva în contradicţie cu statutul tău de intelectual, cu căutarea adevărului?

Ba da, dar adevarul pe care îl caut eu e unul care stă pe drumul raţiunii şi e cumva detaşat. Moral vorbind noi suntem finiţi şi acţionăm ca şi cum am fi infiniţi. Nu vreau să devin obiectul naturii din care sunt alcătuit, să ştiu tot m-ar desubiectiva.

Vasile Ernu, scriitor

Seamănă puțin cu ghicitul în cafea. OK, îmi fac la cîțiva ani analizele complete, dar chestia asta cu genomul mi se pare puțin prea generală și nesemnificativă, plus că am impresia că mai mult te stresează, te formatează într-o manieră dubioasă. Ce, începi să-ți trăiești viața după niște presupoziții de boală? În momentul în care ți se spune că genomul tău arată că ești predispus la x, y, z, începi să te comporți în consecință. Trebuie să ții cont de aceste aspecte și, în general, e vorba de chestiuni foarte generale: a nu se bea, fuma etc., că faci cancer și nu mai știu ce. Și atunci umbli stresat și încerci să nu faci y, z. Mi se pare puțin cam stresant și mecanic. Viața are în componența sa și mulți factori imprevizibili sau aproape imposibil de calculat. Dacă totul ar decurge după cum sînt așezate astrele și genomurile, atunci ar fi o mare plictiseală: viața ar arăta ca un program de PC foarte prost.

Marian Chiriac, jurnalist

Cu suferinţa am o relaţie ambiguă. Nu suport nici măcar gândul de a mi se face o injecţie, în timp ce mersul la dentist e pentru mine un calvar, o tortură (chiar dacă în realitate nu mi se întâmplă mai niciodată nimic rău). În schimb, îmi place şi mă supun periodic unor suferinţe destul de intense, punându-mi corpul la efort fizic intens, alergând zeci de kilometri, suferind astfel de dureri musculare, articulare, crampe, sete, frig sau căldură, după caz. Cam aşa îmi imaginez că aş reacţiona şi dacă aş fi pus într-o situaţie reală (nu livrescă, precum în cazul de față), având de optat între a-mi face sau nu harta propriului genom. Pe de o parte, aş respinge ideea, nedorind să aflu dacă sunt predispus la niscaiva maladii generatoare de suferinţă (dacă tot e să mor, nu vreau să ştiu că o să am parte de o moarte cu suferinţă), însă în acelaşi timp aş vrea să cunosc cât mai mult despre predispoziţiile mele genetice. Asta doar pentru că îmi place să am grijă de mine şi de starea mea de sănătate (numai aşa ai grijă la maximum de cei dragi, din jur) şi aş încerca să mă protejez în consecinţă, atât cât se poate. Aşadar, dacă e să dau un răspuns ferm la întrebare: aş accepta să îmi fac harta propriului genom, însă cam cu inima strânsă.

[coloana]

Nu mi-e frică să aflu ce îmi rezervă genomul. Aleg să știu pentru a preveni sau corecta

Răzvan Necula, psihiatru

Nu mi-e frică să aflu ce îmi rezervă genomul, întrucît nu mă consider determinat, ci doar predispus genetic. Mi-ar fi frică să aflu cu precizie data morţii, dar stau liniştit, întrucat nu cred că şi-a aflat-o cineva vreodată. Putem afla dacă vom avea Alzheimer, dar nu și gravitatea, debutul precis, etc. Alzheimer e cu uitatul, nu se pune, că nu îți dai seama. Îmi e greu să raspund la întrebare altfel decât ca o joacă, pentru că nu cred că vei putea afla vreodată cu siguranță când vei face cutare boală. Dacă aș avea-o, da, aș prefera adevărul. Chiar și în cazul părinților, copiilor, etc. Dar e vorba de a avea deja boala, de a fi în situație. Nu merge cu programatul, prevăzutul, etc. Eu nu-s chiar material relevant pentru dezbatere, am trecut în formarea psihoterapeutică prin întrebări asemănătoare, fără posibilitatea de a mă eschiva, așa că sunt oarecum bătucit. Și încă ceva, ăsta-i genul de întrebare care vindecă o nevroză anxioasă.

Sebastian Ispas, jurnalist

Destin e prea mult spus. Atât timp cât ceea ce urmează să se întâmple e influenţat de un număr de factori imposibil de determinat deocamdată, simpla cunoaştere a predispoziţiilor genetice nu are cum să-ţi dicteze viitorul. Cel puţin nu în totalitate. Lucrurile se pot schimba brusc prin intervenţia mediului (de exemplu o cărămidă). Pare extrem de util însă să ştii care sunt slăbiciunile tale înnăscute, pentru a le reduce efectele, acolo unde e posibil. Universul e suficient de complex cât să ne ridice semne de întrebare în fiecare oră. E chiar atât de rău să afli că eşti predispus să fii alcoolic? Sunt şanse mari să ştii deja. Dar dacă ai ocazia să preîntâmpini diabetul, ai toate motivele să o faci. Bunicul a făcut diabet la 49 de ani, apoi a orbit și a murit în chinuri. Și tatăl său a suferit de pe urma aceleeași boli. Cine nu vrea să trăiască mai mult?

Ionuț Codreanu, analist media

Sună al naibii de tentant şi înspăimântător. Nu este  doar o astrogramă sau lista predicţiilor unei doamne cu un glob de cristal. Îmi sună a ştiinţă pură, dospită în discreţie de oameni care dorm puţin şi cercetează mult. Sunt conştient că accesul liber la propria hartă genetică ar crea noi dileme pentru individul de mâine. Fatalismul ar dobândi o nouă dimensiune. Sau încă vreo 3 miliarde, dacă e să mă iau după numărul de litere din genomul fiecăruia dintre noi. Ipohondrii şi depresivii vor fi mai înverşunaţi. Şi, probabil, vom auzi din ce în ce mai rar, în limbajul comun, expresii de tipul „Ce-o vrea Dumnezeu”. Aleg totuşi să văd partea plină a genomului – în definitiv, accesul la propria hartă a genomului trebuie să rămână o chestiune de alegere. Da, aleg să ştiu pentru a preveni sau corecta – atât cât se va putea. Aleg să ştiu pentru a conserva ceea ce este deja în regulă. Şi chiar vreau să ştiu ce anume ascund genele mele şi ce pot transmite pe linie ereditară. Harta asta nu ar fi doar a mea, ci şi a urmaşilor mei.

Stoian G. Bogdan, scriitor

Trei călugări, opt clarvăzători şi doişpe ghicitoare mi-au zis că sunt nemuritor, dar totuşi sunt interesat de-o hartă a genomului meu… M-ar interesa să aflu cum se scapă de gena P21, care cică e responsabilă pentru mai multe boli, cum e şi bătrâneţea. Fiindcă eu sunt nemuritor, dar încă nu am luat elixirul tinereţii, sunt doar conştient că-l voi lua, şi-l voi lua… aşadar şi azi sunt nemuritor, nu?

Foto main: Flickr/ka2rina

Foto 2: Wikipedia/Zephyris


Tags:



3 comentarii

  1. Pingback: Stoparea procesului de îmbătrânire. Progrese și întrebări de ordin etic » Think Outside the Box

  2. Nu inteleg absolut deloc
    “Dar daca ai avea copii, le-ai face harta după ce se nasc? / Cu copiii, la fel…asta ar însemna să ştiu cînd o să moară.”. Nu vad cum harta genomului arata momentul mortii.
    In ceea ce priveste argumentul care vizeaza precautia excesiva care anihileaza spiritul si entuziasmul, am senzatia ca oricum suntem predispusi unor mecanisme conditionale. Ok, harta genomului ar completa aceasta lista, insa daca nu dai in patologii, poti controla ipohondria si paranoia.

  3. Ar trebui ca fiecare individ sa-si cunoasca harta genetica inainte de a face copii. Ar fi o datorie fata de societate, de viitorul umanitatii daca cei care au probleme genetice nu ar mai aduce pe lume copii care sa sufere din aceasta cauza, pana la urma poate fi si o problema de moraliate, spre exemplu daca as avea probleme genetice si le-as cunoaste eu nu as putea sa las aceasta mostenire urmasilor mei, sa-i fac sa sufere. Lumea de maine ar trebui sa se gandeasca serios la aceste probleme, lasand deoparte religia si dogma vom devenii mai responsabili fata de viitorul speciei umane.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger