Agresiunile sexuale în universități și la locul de muncă. Mărturisirile stârnite de cazul Dumitru Păduraru arată amploarea fenomenului

2

Știrea potrivit căreia prof. univ. conf. Dumitru Păduraru, de la Universitatea de Medicină (UMF) din Iași a fost reținut de procurorii DNA Iași, după ce a cerut unei studente să facă sex cu el pentru a o promova la examene, a stârnit discuții aprinse în mediul online. S-au strâns mărturisiri despre profesori din mediul universitar și preuniversitar, șefi din instituții publice sau din diverse organizații care au abuzat de poziția de putere pentru a agresa sexual studente, eleve sau subalterne. Am selectat câteva dintre aceste confesiuni, care arată cât de răspândite sunt, din păcate, cazurile în care bărbaţi aflaţi în funcţii importante încearcă să propună sexul ca monedă de schimb. Dacă aveţi la rândul vostru asemenea experienţe, vă invităm să le împărtăşiţi, anonim sau asumat.

 

Students-are-taking-a-sta-004

 

I.T.: ”Și profesorul Ion Turcu de la facultatea de drept de la UBB Cluj e în această categorie.”

A.R.M.: ”imi amintesc de un caz similiar, dar nemediatizat, cu un prof de la UNArte”

E.S.: ”La univ de medicina veterinara din Timișoara se întâmpla lucruri execrabile. Eu nu sunt studenta acolo, dar ce își permit prof. barbati e incredibil in un mediu academic.”

M.M: ” Daca credeti ca aceasta oroare e o aberatie rara sau ca e noua, va inselati. In facultate (1975) am fost victima unei tentative de viol din partea unui profesor. Am intalnit suficienti indivizi cu putere care imi cereau, in cel mai libidinos mod, “plata in natura”. Stiu istorii oribile, ale altora, mai vulnerabile si mai speriate ca mine, din propria mea generatie. Stiu istorii dezgustatoare, umilitoare, alteori chiar orori intamplate unor femei tinere, chiar in acesti ani. Intrebati-va mamele, fiicele, sotiile, surorile, prietenele, colegele. Si incetati sa intrebati cu ce i-am provocat si care este vina noastra, alta in afara de reactiile ulterioare: frica, tacere, durere, depresie, renuntare la studii, demisia, uneori sinuciderea. In acest mod, ei au putut trai linistiti iar noi am trait in spaima, ingropand in adanc “intamplarile” care ne-au desfigurat sufletul. Va rog, de dragul celor care vin, rupeti tacerea. Stiu ca exista si barbati abuzati si umiliti de alti barbati, uneori de femei. Va rog, la fel, de dragul celor care vin, rupeti tacerea.

M.M: ” Mi-am luat scutire medicala de sport in clasa a 9-a fiindca profesorul ne pipaia in partile intime sub pretext ca ne ajuta sa sarim calul etc. Am fost sportiva, am iubit handbalul si canotajul. Din cauza a doi nemernici, profesori de sport, m-am privat de asta. Celalt a fost in anul I de facultate (altul decat violatorul metionat). Ne punea sa ne intindem la sol si ne facea masaj de relaxare in zona inghinala. Mie mi-a ajuns de doua ori. Prima oara am crezut ca nu a fost atent si i-a scapat mana. A doua oara a fost clar. Am mituit doctori si mi-au dat scutire de sport. Si in liceu si in facultate. Acestor jigodii le multumesc pentru imensul meu dezgust si pentru reprimarea inclinatiei evidente catre sport.

D.I.G.: ” după ce am terminat facultatea m-am angajat la Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu”, unde – la acea vreme – era director istoricul cu veleităţi de politician. FLORIN ROTARU, un mare PORC care m-a hărţuit timp de 6 luni într-un asemenea hal că ajunsesem să înghit medicamente ca pe bomboane. Nu mai puteam nici să dorm nici să mănânc. Noaptea adormeam numai cu somnifere, iar ziua trăiam cu calmante. Am scăpat de coşmar găsindu-mi un alt loc de muncă. După câţiva ani coşmarul s-a repetat în cabinetul unui medic, dar de data asta la mai mică intensitate. Dacă te îmbolnăveşti şi dai peste un medic obsedat sexual, îl laşi dracului şi îţi cauţi alt doctor, dar dacă te hărţuie şeful tău şi te ameninţă că te dă afară din servici dacă nu te culci cu el, atunci lucrurile se complica mult mai grav!

D.S.: ” Cred ca toata perioada cit am lucrat la Institutul de Cercetari Geologice am fost hartuita sexual si nici macar nu stiam termenul! Zilnic, niste mosnegi obsceni imi sopteau libidinosenii la ureche, imi faceam apropouri, imi ziceau sa ma aplec mai mult cind luam hirtie dintr-un sertar. Unii au pus si labele, altii m-au inghesuit prin colturi, altii m-au amenintat ‘ca-mi strica ploile’. Dupa 90, au inceput sa vina companii americane pt negocieri. Urmarea a fost ca directorul imi ordona sa vin in ‘fusta cea mai scurta, doamna Dana, cea mai scurta, texanii astia sunt sensibili la picioarele frumoase…’. Odata ajunsa cadru universitar…am scapat de problema asta, fiind intr-un mediu 90% femei (hartuiala exista, dar nu e de natura sexuala)”.

A.A.: ”  Îmi amintesc și eu de fiecare dată când dau la tv peste un domn actualmente sociolog respectabil, specializat in sondaje de opinie, cum lansa propuneri libidinoase neuitand sa menționeze că soția e însărcinată…Cum să nu păstrezi pentru totdeauna o imagine proastă unui astfel de personaj, oricât de bun ar fi profesional ? Da, cazurile nu sunt așa de rare, doar că in Romania se vorbește mult mai puțin despre ele.

L.M.: ” eu am’ plesnit la timp şi cu curaj’ un asemenea specimen,de altfel, mare profesor universitar,e adevarat,m-a trântit pe unde m-a prins dar,de ciudă,disciplina pe care o preda ‘distinsul’,am învăţat-o cel mai bine.peste ani am realizat că am întors o situaţie oribilă in favoarea mea.

Foto: REX

 


2 comentarii

  1. been there,done that. il explici,nu-ntelege. il pocnesti, parca-si revine. a doua zi aveam transferul semnat. and they lived happily ever after…separat, evident 🙂

  2. Profesorul Motica, fost decan la Drept, la Univ. de Vest Timisoara, era notoriu pentru modul in care gresea cand trecea in carnetul unor studente -cu cifre si litere: 4 (patu).

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger