“Agentul verde”: Gabi Păun apără natura de propriul guvern

2

De când a aflat că frunzele copacilor ne oferă oxigenul pe care îl respirăm, Gabi a declarat război celor care strică echilibru natural, începând cu prietenii din copilărie care rupeau fructele din copaci cu tot cu crengi, până la miniştrii care s-au declarat fani ai ingineriei genetice. Se mândreşte cu faptul că în ultimii 4 ani nu s-a turnat niciun centimetru de asfalt pe drumului naţional 66A, care ar urma să distrugă Peisajul Forestier Intact din munţii Retezat-Godeanu-Tarcu-Vîlcan şi că mămăliga românilor nu este modificată genetic. Aceste victorii au necesitat însă ani buni de vigilenţă şi acţiune. “La nevoie, am ocupat ministerul agriculturii, am pus carantină pe Insula Mare a Brăilei, am escaladat Arcul de Triumf şi am expus afinitatea Guvernului pentru corporaţiile agro-chimice americane producătoare de organisme modificate genetic”, spune Gabi.

de Roxana Bucată

Gabriel Păun împlineşte 10 ani de când activează în domeniul protecţiei mediului apărând natura de propriul guvern. “Sunt dezamăgit de felul în care omul, o specie cu discernământ şi cu avantajul unui limbaj articulat, face mai mult rău decât bine Planetei. Cred cu tărie că fiecare vieţuitoare a planetei are drepturile sale şi că noi, oamenii, nu suntem mai presus decât vreuna dintre ele. Faptul că, vremelnic, am ajuns “stăpânii” planetei nu de dă dreptul să exterminăm alte specii. Cu toate acestea, conştient sau involuntar, o facem zilnic prin acţiunile noastre”, spune Gabi care, momentan, conduce propriul ONG de mediu, Agent Green.

Ca activist de mediu, Gabi s-a format la Greenpeace, unde a purtat campanii pentru stoparea organismelor modificate genetic (OMG) în culturi de câmp şi în mâncarea românilor. A informat publicul larg cu privire la riscurile OMG, a promovat sisteme de agricultură prietenoasă cu mediul şi sănătatea, a expus culturi ilegale şi a căutat să convingă fermierii şi politicienii să se ferească de capcanele plantelor “spurcate” prin tehnici de inginerie genetică.

“În privinţa OMG, sunt deosebit de încântat să observ că, după 8 ani de campanile, OMG sunt aproape eradicate din România, deşi la pupa şi prova ministerului agriculturii se zbat ca peştii pe uscat doi fani declaraţi ai ingineriei genetice, Valeriu Tabără şi Adrian Rădulescu. Soia MG este interzisă. Porumbul MG nu se mai cultivă aproape deloc, iar regele OMG, Culita Târâtă, a anunţat anul trecut că renunţă la astfel de culturi. Nu există niciun aliment MG în rafturi, iar mămăliga românilor este în prezent în siguranţă. Cheltuim 5.000 de euro pe an cu această campanie, iar ministrul Tabără acuza ecologiştii că OMG-istii pierd miliarde de euro din cauza asta. Iau acuzaţia asta ca pe un compliment”, spune Gabi.

Unul dintre proiectele în care a pus mult suflet este protejarea ultimului Peisaj Forestier Intact din Europa care se află în munţii Retezat. Lupta a început în octombrie 2006, când Gabi a aflat de rezultatele unui proiect ştiinţific global de identificare a ultimelor peisaje forestiere intacte din lume. Acestea erau adăpostite în pădurile din nordul Canadei şi Rusiei şi în pădurile tropicale din Amazon, Congo şi Indonezia, iar în Europa exista un singur punct verde în munţii Retezat-Godeanu-Tarcu-Vîlcan. Deşi a obţinut sprijinul Ministerului Mediului cu ajutorul secretarului de stat, pe atunci, Attilla Korodi pentru protecţie integrală a peisajului, alte interese au fost mai puternice, iar lucrările la drumul naţional 66A care ar urma să distrugă Peisajul Forestier Intact. Gabi şi alţi apărători ai mediului au oprit, până la urmă, construcţia la mai puţin de 1km de Peisajul Forestier Intact.

Activist de pe vremea când protecţia mediului nu era încă o modă, Gabi este încântat de faptul că apar tot mai multe organizaţii ecologiste, atât timp cât scopul acestora este protejarea naturii. Dar este îngrijorat de fenomenul de greenwashing practicat de corporaţiile flămânde de capital de imagine, care dau bani pentru plantări care oricum au un ritm depăşit de cel al tăierilor de copaci. “N-aş refuza bani de la companii dacă m-ar lăsa să rezolv problema pădurilor din România într-un mod strategic, însă n-am întâlnit încă acea companie cu excepţia uneia autohtone care produce apă minerală şi care ne-a oferit anul trecut câteva mii de euro pentru a expune tăieri ilegale în Piatra Craiului”, spune Gabi.

În plus, Gabi este îngrijorat de faptul că imaginea protecţiei mediului la noi este preluată de organizaţii care se ocupă de strânsul gunoaielor şi de plantări fără să rezolve pe termen lung problema deşeurilor şi a defrişărilor, în detrimentul organizaţiilor unde lucrează specialişti. “Gunoaiele din stradă sunt doar fructul nepăsării unui întreg sistem. Dacă ar fi să mă ocup de deşeuri, aş curăţa Bucureştiul şi zonele de agrement din împrejurimi şi aş îngropa Primăria într-un munte de gunoaie pentru că peştele de la cap se-mpute. Apoi aş convinge noul cap să scoată bani pentru curăţenie din amenzi pentru nesimţiţii care îşi aruncă gunoaiele unde nu trebuie. Cu pădurile lucrurile stau ceva mai complicat. Fanarioţii care şi-au făcut veacul la departamentul de păduri transformat în obiectul unui meci de ping-pong de la ministerul agriculturii la cel al mediului au făcut atât de multe legi încât nu mai ştim ale cui sunt pădurile care s-au rărit de la un mandat la altul”.

Foto: Gabriel Paun

Citiţi şi:

Paduri condamnate la moarte

Taramuri neatinse de om in Romania: Padurile Sincii

WWF protejeaza casa ursului brun din padurile seculare ale Romaniei

Tags:



2 comentarii

  1. Bravo Gabi! Daca ar fi mai multi oameni ca tine, am avea o planeta mai frumoasa si mai sanatoasa. Mult noroc si in continuare! 🙂

  2. Salut! In legatura cu Muntii Retezat, eu locuiesc in zona si stiu ca acum iarasi se taie padure la greu de aici, si ma gandes daca sti ce se poate face pentru a stopa aceasta taiere ilegala. zilnic se vad masini cu incarcate cu busteni luati din acesti munti. Te rog, daca poti face ceva in aceasta privinta ar fi super, mai ales pentru acest loc de o frumusete aparte.
    Mersi mult!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger