Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA vrea să se alieze cu grupurile religioase pentru reducerea risipei de mâncare

0

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA a lansat programul Food Steward’s Pledge, o iniţiativă menită să implice grupuri religioase de toate credinţele de peste ocean într-un efort de redirecţionare a alimentelor aruncate la gunoi către oamenii nevoiaşi, scrie NPR. Ea face parte dintr-un plan mai mare al instituţiei americane de a reduce risipa alimentară cu 50% până în 2030. Gina McCarthy, administrator al agenţiei, spune că se vrea implicarea unor categorii cât mai diverse de oameni şi descrie comunităţile religioase ca fiind formate din “oameni incredibil de motivaţi şi dedicaţi”, care au printre principiile de bază întrajutorarea sărmanilor.

În SUA, sunt risipite zilnic peste 1.200 prin aruncarea mâncării la gunoi, potrivit datelor guvernamentale, pierderile având loc la nivelul fermelor, al pieţei de retail şi locuinţelor personale. Este vorba de acele alimente care au depăşit data de expirare de pe ambalaj, dar care sunt încă sunt bune de consumat. Acestea i-ar putea hrăni pe cele 48 de milioane de americani care nu au suficientă mâncare. În această privinţă, grupurile religioase pot contribui în mai multe feluri, una dintre ele fiind adunările comunitare în care fiecare membru aduce câte ceva de mâncare şi-o împarte cu restul comunităţii (“potluck”), resturile care rămând putând fi trimise organizaţiilor locale ce distribuie mâncare nevoiaşilor. Grupurile religioase ar mai putea lucra cu băcani, şcoli şi restaurante locale pentru redirecţionarea alimentelor către astfel de organizaţii şi ar putea ţine seminarii cu credincioşii şi comunitatea mai largă în care să-i înveţe cum să evite cumpăratul excesiv de mâncare sau cum să composteze resturile neconsumabile. În acest sens, agenţia americană a dezvoltat un kit cu sugestii pentru aceste grupuri.

Risipa alimentară este strâns legată şi de o altă mare sursă de îngrijorare a organizaţiilor credincioase: schimbările climatice, care îi afectează în mod disproporţionat pe săracii lumii. Deşeurile alimentare ocupă cel mai mult spaţiu în gropile de gunoi, iar pe măsură ce se descompun, ele emit metan, un gaz cu puternic efect de seră. Graţie enciclicei papale de vara trecută, prin care Papa Francisc îi îndemna pe credincioşi să treacă la acţiune pe marginea schimbărilor climatice, Biserica Catolică ar putea fi implicată în eforturile agenţiei americane pentru protecţia mediului, inclusiv în ceea ce priveşte risipa alimentară. Alte grupuri religioase au deja programe menite să stopeze aceste fenomen, un exemplu venind din partea Reţelei Ecologice Evanghelice, o asociaţie care învaţă bisericile să reducă rispia alimentară prin acţiuni precum donarea mâncării organizaţiilor ce o distribuie nevoiaşilor, înfiinţarea de grădini comunitare sau compostare. Programul ei, similar cu al agenţiei, se numeşte “Joseph’s Pledge”, iar în el s-au înscris deja circa 200 de biserici, obiectivul fiind să se ajungă la 1.000.

Citiţi restul articolului pe NPR.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger