Africa de Vest, cu şi fără prejudecăţi

5

Nu-i uşor să sintetizezi într-un articol o calătorie de câteva săptămâni, în Africa de Vest, mai ales când e vorba de cinci ţări foarte diferite (Mauritania, Senegal, Mali, Burkina Faso şi Ghana). O să încep evocarea acestui spaţiu deosebit cu o povestire.

de Ștefan Marinescu

E seara de 9 ianuarie iar eu, soţia mea şi încă doi prieteni, şi ei tot un cuplu, ajungem la Nouakchott, capitala Mauritaniei, după un lung şi istovitor drum cu un bătrân Mercedes 190, prin deşert, venind dinspre Maroc. De-aici putem spune că începe adevărata Africă de Vest. În afară de bagajul greu de pe umeri, mai avem în gând un bagaj de informaţii, mult mai greu, care ne spune că Mauritania e o ţară instabilă, săracă, sub dictatură, inţesată de terorişti, măcinată de conflicte interne între diversele etni. Ce să mai! O ţară a naibii de periculoasă! Şi, de obicei, într-o ţară periculoasă, capitala e de zece ori mai periculoasă. Aşa că iată-ne pe noi la Nouakchott, pe la 9 seara, coborând din rabla care ne-a adus aici, simţind încă în spinare arcurile ascuţite ale scaunelor cu tapiţerie ruptă şi neştiind în ce direcţie s-o apucăm, prin bezna de pe străzi. ”Offf, măcar dacă era lumină”.

Avem adresa unui hotel, dar adresele sunt de obicei inutile pe-aici atâta timp cât străzile au nume doar pe cărţile de vizită. Aşa că întrebăm noi în stânga şi în dreapta, dar nimeni n-a auzit de hotelul respectiv. Comunicăm cu localnicii în franceză: ei vorbesc prost, noi şi mai prost. Un domn binevoitor ne îndeamnă să urcăm în maşina lui, căci chiar dacă nu ştie unde e hotelul îl va găsi până la urmă şi ne va duce acolo. Bagajul greu de pe umerii transpiraţi ne spune “urcaţi în maşina omului şi hai să ajungem mai repede la hotel.” Bagajul de prejudecăţi şi temeri din minte ne spune “nu fiţi naivi! Cine ştie unde vă duce dubiosul ăsta cu maşina lui 4 X 4. De unde a avut el în ţara asta bani să ia aşa maşină. Bogaţii ori sunt neprietenoşi ori doar pretind că sunt bogaţi. Lasă că găsiţi voi singuri hotelul.”

Văzând omul că-i refuzăm invitaţia, ne spune că el o ia înainte să caute hotelul şi când îl gaseşte, se întoarce şi ne arată unde e. Noi ne spunem în gând: “mă, da’ ăsta e dubios de insistent. N-a înteles că nu avem nevoie de ajutor?” Şi-o luăm noi la pas cu bagajele în spate să căutăm hotelul de care n-a auzit nimeni. După vreo 5 minute de mers pe un bulevard cu trotuare de nisip, individul cu maşina 4 X 4 apare din nou, parchează lângă noi şi ne povesteşte ca un prieten vechi că s-a întors să ne spună că n-a găsit hotelul, dar continuă să-l caute. Şi omu’ pleacă din nou în recunoaştere, în faţa noastră, precum o călăuză. “Du-te cu Dumnezeu, sau Allah, în fine, şi sperăm să nu te mai întorci”, ne-am zis noi în gând puţin îngrijoraţi de insistenţele bărbatului. După alte cinci minute, în care noi ne-am învârtit în cerc ca oile fără stână, omul nostru apare din nou şi ne spune fericit că a găsit hotelul. Văzând pe chipul nostru câtă încredere avem în el, individul n-a mai insistat să urcăm în maşina lui ci ne-a rugat să-i urmăm “jeepanul”, pe jos, în ideea de a ne arăta drumul până la hotel.

Închipuiţi-vă, deci, patru românaşi sleiţi de putere, urmând în şir indian o maşină 4 X 4, speriaţi să urce în ea, dar şi jenaţi să refuze insistenţele de a o urma, undeva în Mauritania. “Acum fie ce-o fi. Nu ştim unde ne duce el, dar măcar noi suntem patru, iar el e unul.” Şi ştiţi unde ne-a dus? Într-o casă plină de terorişti? Pe un teren minat? Într-o fundătură întunecată?… NU! Ne-a dus chiar la hotel, deşi la cât de nepoliticoşi am fost cu el, nu meritam asta. Bărbatul ne-a strâns mâinile bucuros că a putut să ne ajute şi ne-a urat sejur plăcut în oraşul său. Vă daţi seama ce penibil ne-am simţit. Noi, europeni get beget, alteraţi de prejudecăţi şi temeri, am primit o lecţie de ospitalitate, de neuitat, de la un mauritanez senin și prietenos.

Puţin mai târziu, cu gândul la amabilitatea acestui om, ne-am făcut curaj şi-am ieşit să căutăm nişte medicamente pentru prevenirea malariei, de care aveam neaparată nevoie. Era deja 10 şi ceva, aşa că am întrebat pe cineva unde putem să găsim o farmacie deschisă la ora asta. Bărbatul din faţa noastră, la fel de amabil ca primul, ne-a spus că farmacia e departe, dar ne duce el cu maşina. De data asta, scăpaţi atat de bagajul de pe umeri cât şi de o parte din bagajul de prejudecati, urcăm încrezători în maşina omului care ne duce bucuros la farmacie fără să ne ceară nimic, în afară de-o strângere de mână.

Puţin mai târziu, ne întoarcem la hotel şi întrebăm unde am putea să găsim un restaurant deschis, căci nu mai mâncaserăm de la prânz. Doi tineri prietenoşi ne spun că e un restaurant bun, destul de aproape, dar dacă tot mergem noi, merg şi ei să ne arate. Noi: “nu-i nevoie, ne descurcăm, doar spuneţi-ne în ce direcţie e.” Ei spun că oricum vor să meargă să mănânce.

Nouă ni se îngreunează din nou bagajul cu prejudecăţi şi ne spunem în gând: “păi da, acum vreţi să mergeţi să mâncaţi că v-aţi găsit patru europeni fraieri care să vă plătească consumaţia doar pentru că le-aţi arătat drumul.” În fine. După o oră, noi şi cei doi baieţi “profitori” terminăm de mâncat, dar nota nu mai vine. “Probabil trebuie să mergem noi s-o plătim, la bar, şi bineînţeles vom plăti şi pentru ei”, ne spunem noi. Da’ de unde? Nota nu mai venea pentru că o platiseră ei, pe toată! Vă daţi seama? Noi nu voiam să mergem cu ei la restaurant pentru că n-aveam chef să “facem cinste” unor străini şi când colo ei au ţinut morţiş să plătească toată consumaţia. Colac peste pupăză, unul dintre băieţi spune că azi a plătit el, dar mâine ieşim din nou toţi şase şi plăteşte prietenul lui. Ca să nu mai zic că noii noştri amici, deşi nu facuseră nici liceu nici facultate, aveau o filosofie de viaţă mult mai complexă decât cei mai mulţi dintre asa zişii oameni educaţi pe la noi. De-aici încolo, prejudecăţile noastre occidentale s-au făcut mici, dar dorinţele de-a desoperi adevarata Africă au devenit tot mai mari.

V-am povestit această seară pentru că sugerează cel mai bine raportul dintre prejudecățile pe care le avem şi realitatea de la faţa locului, când vine vorba de Africa. Sigur, precauţiile sunt importante, dar ele nu trebuie să-ţi acapareze gândurile. Deci, dacă vă bate vreodată gândul să vizitaţi partea vestică a continentului negru, uitaţi de ce credeaţi că ştiţi despre aceste locuri şi lăsaţi-vă loc în minte şi în suflet pentru ce va să vină.

Dacă încă nu v-am plictisit, deschideți, vă rog, Youtube-ul, “search” Youssou N’Dour sau Alpha Blondy în funcţie de gusturi, daţi “play” şi călătoriţi cu gândul alături de mine. Pentru cine nu ştie, cei doi domni de mai sus sunt faimoşi muzicieni vest africani. Spre deosebire de India, de exemplu, de care mulţi se îndrăgostesc la prima vedere, Africa de Vest e ca o dragoste ce se lasă mai greu descoperită. Însă şi satisfacţiile îndrăgostitului sunt pe măsură când găseşti drumul spre sufletul localnicilor şi descoperi adevăratul spirit al acestor locuri.

Da, aşa cum ştie toată lumea, Africa de Vest e într-adevăr săracă şi ascunde o mulţime de drame de la istoria dureroasă a sclavagismului până la terifiantele statistici despre SIDA sau numeroasele războaie civile, de care Europa nu e străină. Dar nu asta e esenţa Africii de Vest.

Adevărata Africă de Vest înseamnă muzică plină de viaţă, plăcerea de a dansa oriunde şi oricând, pasiunea pentru fotbal, creativitatea de a folosi culorile în picturi sau textile adică o filosofie de viaţă pe cât de simplă, pe atât de bogată care te îndeamnă să te bucuri pentru fiecare clipă. Dar ca să descoperi acest lucru, aşa cum spuneam şi mai devreme, trebuie să laşi toate prejudecățile de european, în urmă, să ai multă răbdare, căci noţiunea timpului e diferită aici, şi să fii obişnuit cu greutăţile inerente unei calătorii într-un spaţiu mai puţin dezvoltat. Altfel, vei fi dezamăgit.

În Africa de Vest, ai şansa să înveţi să vezi partea plină a paharului, chiar dacă paharul e doar 1% plin. Şi ştiţi de ce? Pentru că acel 1% e sublim.

De exemplu, am călătorit la un moment dat, timp de 31 de ore, cu autocarul, între Dakar, capitala Senegalului, şi Bamako, capitala Maliului. La început ni se promisese solemn că vom ajunge de fapt la destinaţie, mult mai repede. Autocarul, demn de fiare vechi, brevetase parcă cele mai incomode scaune din lume. Canicula ne dogorea în timpul zilei iar, în timpul nopţii, pe geamurile sparte intra un vânt tăios şi extrem de rece. Aveam un singur şofer care încerca să ne convingă, deşi avea ochii cât cepele, că el nu e obosit şi e normal să conducă de unul singur timp de 31 de ore. Ce să mai, un drum de coşmar, ar spune unii. Dar ştiţi care e cea mai puternică amintire din această istovitoare călătorie cu autocarul sau, mă rog, pseudo-autocarul? Muzica pe care ne-o oferea dementul şofer şi bucuria cu care pasagerii, dintre care mulţi deveniseră prietenii noştri, o fredonau.

Am văzut oameni mai ospitalieri ca în Africa, dar n-am văzut niciodată oameni atât de naturali ca aici. Unii te antipatizează pentru că eşti alb şi nu pot să ascundă asta. Alţii ar face orice că să te facă să te simţi bine şi să-ţi demonstreze că barierele dintre rase nu trebuie să mai existe. Sunt dezarmanţi de sinceri, chiar şi-atunci cand încearcă să te mintă, ca de exemplu, atunci când îţi vând ceva la un preț mai mare decât cel real, dar nu reuşesc sub nicio formă să te păcălească.

Există în fiecare vest-african o oarecare candoare, pe care unii au numit-o naivitate, au exploatat-o la maxim şi încă o mai exploatează. Sclavagismul a dispărut, dar vest-africanii au rămas, din păcate, prizonierii sistemului cinic pus la punct de unii vest-europeni, pentru a profita la maxim de resursele acestei zone.

Încurajaţi din exterior să fie dezbinaţi şi să se lupte între ei, mulţi şi-au dat seama că solidaritatea e până la urmă cea mai puternică armă. Astfel s-a născut o noţiune nouă, mândria de a fi african.

Acum, un întreg continent priveşte cu speranţă înainte, mai ales că astăzi, cel mai puternic om al lumii e într-o oarcare măsură unul de-al lor. Oriunde îţi arunci privirea vezi un chip de-ale lui Obama, imprimat pe un tricou, pe o firmă de magazin, pe o tobă, dar mai ales pe speranţa oamenilor pentru un viitor mai bun.

Dacă v-am convins că dracu’ nu-i chiar aşa de negru şi dacă vreţi să descoperiţi Africa de Vest şi altfel decât prin intermediul acestui articol şi a muzicii pe care v-am propus-o, trebuie să vă spun că preţurile nu sunt chiar mici, ca în Asia de exemplu. Dacă, însă, nu sunteţi foarte pretenţioşi în materie de cazare şi sunteţi dispuşi să mâncaţi cot la cot cu localnicii, puteţi să vă descurcaţi cu 10, 15 euro pe zi, de persoană. Dacă aveţi standarde ceva mai ridicate, pregătiţi-vă cam 40, 45 de euro pe zi. Dacă aveţi standarde de cinci stele, nu vă duceţi în Africa de Vest. Africa de Est e o opţiune mai bună.

Pentru a ajunge în Africa de Vest, cea mai ieftină variantă e să luaţi două zboruri low-cost până în Maroc, cu mai puţin de 50 de euro. Apoi, transport terestru. Aşa am făcut şi noi. De întors, ne-am întors din Ghana, plătind în total, de la Accra până la Bucureşti, cam 320 de euro de persoană.

Ca locuri pe care le-am văzut, ne-a impresionat foarte mult Ţara Dogonilor, o regiune din estul Maliului, unde unicul mijloc de transport e mersul pe jos. Aici, tribul dogonilor trăieşte de sute de ani într-un peisaj stâncos cum n-am mai văzut nicăieri, păstrându-şi tradiţiile uimitoare şi primindu-i pe vizitatori cu braţele deschise în casele lor.

Apoi, plajele din Ghana au fost un paradis perfect pentru a ne odihni la sfârşitul călătoriei, pentru a lua primele lecţii de surfing şi pentru a ne familiariza cu faimoasa cultură Rastafari, importată cu succes, din Jamaica.

Deşertul Sahara e de asemenea un alt loc care nu trebuie ratat, cu ale sale triburi nomade şi cu un cer nocturn mai înstelat decât oriunde.

Oraşele coloniale ca Saint Louis (Senegal) sau Cape Coast (Ghana) au un farmec aparte şi o arhitectură neobişnuită pentru Africa, deşi ascund istorii crude despre sclavagism.

În concluzie, Africa de Vest a fost o destinaţie de care ne vom aminti cu multă plăcere. Pe viitor, ne dorim foarte mult să ajungem şi în partea estică a continentului negru, Etiopia fiind una dintre priorităţile noastre.

Foto: Mihaela Noroc

Citiți și:

Mihaela și Ștefan străbat Africa neagră în căutare de locuri și oameni de neuitat

Jurnal etiopian: Bucovina Etiopiei

Jurnal etiopian: Și în țara rastafari plajele sunt mai frumoase decât ale noastre

Tags:



5 comentarii

  1. Pingback: TOTB.ro - Un alt fel de Iran » Think Outside the Box

  2. Pingback: Fericirea din lucruri mărunte (partea I) | Călător în Africa

  3. Pingback: Călătorie în țara lui Garcia Marquez | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Doi români și un tricolor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger