Adrian Popescu, astronom: Despre schimbări climatice, inversarea polilor magnetici ai Pământului şi 2012

19

Încălzirea globală. Un subiect fierbinte peste tot în lume, în ultimii ani. Principalul vinovat mediatizat cu insistenţă – gazele cu efect de seră din atmosferă. Un  lucru e cert: asistăm la o schimbare a climei. Să fie doar efectul emisiilor de carbon sau putem lua în calcul şi fenomenul de inversare a polilor (pole shift) despre care  se vorbeşte tot mai des în ultima vreme? Adrian Sabin Popescu (35), cercetător la Institutul Astronomic al Academiei Române din Parcul Carol, vorbeşte în a doua parte a interviului publicat de TOTB despre inversarea polilor magnetici ai Pământului, fenomen aflat în plină desfăşurare, şi influenţa sa asupra climei şi organismelor vii de pe Terra , dar şi despre  teoria sa privind anul 2012 şi calendarul mayaş, care se încheie brusc la această dată.

de Camelia Moga

Încălzire globală datorată emisiilor de carbon sau schimbări ale climei datorate transformărilor pe care le suferă câmpul magnetic al Pământului datorate procesului de inversare a polilor despre care se tot vorbeşte în ultima vreme? Care este opinia ta, a astronomului…

Sunt voci care spun că este vorba de o încălzire. Alte voci spun că este o răcire, că ne apropiem de o glaciaţiune.

Din perspectiva mea şi a cunoştinţelor mele, ţinând cont că există multe antecedente de schimbare de polarităţi (de exemplu, Soarele îşi schimbă polaritatea o dată la  11 ani – nordul devine sud, iar sudul nord, Marte a trecut prin multe schimbări de polaritate…), acelaşi lucru se întâmplă în prezent pe Pământ. Urmează o schimbare  de polaritate şi schimbările acestea de polaritate influenţează climă, pentru că influenţează câmpul magnetic terestru, câmp magnetic care protejează Pământul,  atmosfera şi biosfera şi oamenii de influenţele radiaţiilor nocive venite de la Soare. Fără un câmp magnetic puternic care există în cazul unui dipol – când ai un nord  clar şi un sud clar – nu mai ai protecţie în faţa acestor radiaţii care ajung să bombardeze Pământul. Nu mai vorbesc de cancer, vorbesc, practic, de exterminare.

Se poate dovedi cum şi cu ce ciclicitate au loc aceste schimbări de poli în cazul Pământului? Se vehiculează teorii care spun că au mai fost pe Pământ. Unele vorbesc de  o ciclicitate de 13.000 de ani, altele de 26.000 de ani…

Nu se ştie în cazul Pământului…Zeci de milioane de ani, atât se poate spune. Şi durează mii de ani procesul de schimbare, procesul de stabilizare pentru o polaritate  nouă. În cazul Pământului ai atmosfera, ai erodare, ai modificări datorate biosferei, adică natura care modifică orientarea paleocampurilor magnetice datorate  schimbărilor de poli magnetici din trecut. Deci ai o mulţime de efecte care distrug informaţia existenţa în roci. Pe Marte poţi să vezi chestia asta. Noi încă nu ştim  foarte clar, în afară de extincţia dinozaurilor, câte şi ce extincţii am avut de-a lungul istoriei Pământului. E ca şi cum ai avea un monument expus la precipitaţii,  la diverse urgii şi, în timp, nu mai poţi să spui care este istoria din spatele lui.

Au fost civilizaţii care au dispărut cu totul – Atlantida, Lemuria – şi se presupune că au dispărut într-un asemenea moment de schimbare de poli…

Sunt teorii. Nu poţi să spui clar. Noi de-abia descoperim lucrurile. Nu putem să spunem foarte clar – vorbind din punctul de vedere al unui om de ştiinţă – că există  dovezi concludente ale existenţei Atlantidei sau Lemuriei. Dacă începi să vorbeşti despre lucruri pe care nu le ştii şi n-ai cum să le dovedeşti, tu fiind om de  ştiinţă eşti blamat şi exclus din comunitate.

Dar asta nu te opreşte să adânceşti căutările, poţi să intuieşti, cercetezi anumite lucruri plecând de la un univers observabil…

Dar lucrurile se fac în paşi mici. Trebuie să fii capabil să recunoşti pasul acela mic şi să-l faci recognoscibil de către ceilalţi. Ceea ce este foarte greu, mai ales  raportat la situaţia ştiinţifică actuală. Punct.

Foto: EPA

Putem să rezumăm spunând că ipoteza încălzirii globale datorată gazelor cu efect de seră din atmosferă este o ipoteză corectă dar nu suficientă?

Da, poate fi o crimă de la ora 5 care închide ochii asupra unei situaţii mult mai vaste şi mult mai dureroase.

Ce efecte ar putea avea această schimbare de poli asupra Pământului şi a oamenilor, vieţuitoarelor care o populează? Sunt vehiculate multe teorii apocaliptice,  alarmiste, inclusiv pe internet, în filme, etc, care vorbesc despre dezastre şi catastrofe fără precedent, dar şi despre un moment de Iluminare a planetei…

Referitor la efectele asupra corpului: o radiaţie se numeşte radiaţie ionizantă. Aceasta e o particulă care îţi trece prin corp. Ea produce nişte ionizări, excitări.  Pornind de la atomi şi mergând până la celule, le schimbă proprietăţile. Şi schimbându-le proprietăţile se schimbă funcţionalităţile diverselor celule, organe. Se  ajunge la cancer.

Sunt aceste efecte mai puternice acum în acest context de schimbare a polilor magnetici?

Da, pentru că ai centurile Van Allen care protejează Pământul de radiaţie. Ele sunt create de interacţia dintre radiaţie şi câmpul magnetic terestru. Particulele n-o  mai iau direct către Pământ, ci pe câmpul magnetic şi intră pe la poli. Creează efecte frumoase gen aurore…şi nu afectează foarte mult. O parte din particule sunt  deflectate în spatele Pământului – adică sunt transmise pe liniile de câmp către spatele Pământului. În lipsa câmpului magnetic dipolar, cu nord şi sud, cu nişte polarităţi clare, n-ai mai avea o deflecţie  eficientă şi particulele ar bombarda Pământul. N-ai mai avea protecţie asupra radiaţiilor. Şi asta se întâmplă acum. La asta se adăugă efecte asupra aparaturii, asupra  ţevilor de petrol (ruginirea rapidă a ţevilor), etc.

Mayasii au profeţit acest fenomen de inversare a polilor, al cărui punct terminal coincide cu finele anului 2012 (data la care Calendarul Maya se încheie brusc), când, spun ei, planul  sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee – fenomen care se petrece o dată la 13.000 de ani, ceea ce echivalează cu o revoluţie completă  a Soarelui nostru în jurul Soarelui central al galaxiei noastre. Putem vorbi despre o aliniere a planetelor în 2012, ce spun astronomii?

Nu se poate vorbi despre o aliniere. Orbita Soarelui în jurul centrului galactic e circulară. Ai un disc galactic şi centrul său, care e o aglomerare de stele, noi  aflându-ne undeva la marginea discului. Într-un sistem de coordonate galactic, mişcarea Pământului e pe o helicoida, dar e periodică, e anuală. Dacă lucrăm  heliocentric, avem Soarele în centru, toate planetele se mişcă pe o elipsă în jurul Soarelui. Dar toate elipsele astea se află într-un plan. Planul ăsta se numeşte  ecliptică. Planul este foarte apropiat de ecuatorul Soarelui.

Acum trecem mai departe şi vedem soarele ca făcând parte din galaxie, iar Pământul făcând această mişcare de rotaţie anuală în jurul Soarelui faţă de centrul galactic. Deci Soarele se mişcă pe un cerc în jurul centrului galactic. Tinanad cont de ce am zis mai devreme de ecliptică, de planul care se mişcă anual, va însemna că Pământul  se va mişca pe o helicoida în jurul traiectoriei Soarelui în jurul centrului galactic. Deci, periodic, o dată pe an, se va afla puţin mai aproape de centrul galaxiei.

Foto: Wikipedia

Deci nu putem să vorbim despre o ciclicitate la câteva zeci de mii de ani…

Nu, nu putem să vorbim de o ciclicitate de genul ăsta.

Şi atunci teoriile acestea de unde s-au născut?

Nu ştiu, din necunoaşterea oamenilor.

Sunt astronomi şi astrologi care susţin aceste informaţii…

Nu cred. Cred că este o reinterpretare a cuvintelor lor.

Cei reinterpretaţi au drept la replică. De ce nu vin să distrugă miturile care s-au creat?

Pentru că miturile câteodată sunt mult mai puternice decât o opinie. Omul vrea nişte mistere, vrea să creadă în nişte conspiraţii, în absenţa cunoaşterii, în  încercarea de a explica şi altfel lucrurile, nu doar prin lucrurile palpabile. A îmbina misticismul, credinţă cu ştiinţa. A crea un amalgam între ştiinţă şi credinţa. Până la urmă nu mai iese nimic.

Fără a se anula reciproc, ştiinţa şi religia ajung într-un punct în care crează confuzie tocmai pentru că anumite teorii sunt promovate de oameni care nu sunt  clarificaţi pe deplin în căutarea unor răspunsuri…

Da. Şi poate de către oameni care nu reuşesc să transmită lucrurile suficient de clar şi concis pentru a nu crea interpretări.

Considerând totuşi acest scenariu posibil – un sfârşit brusc al civilizaţiei actuale, în anul 2012, şi naşterea unui Pământ nou – cum te-ai simţi luat pe sus de nişte  evenimente considerate fabulaţii de către mediile aflate în măsură să dea nişte explicaţii oficiale? Tu însuţi afirmi, mai sus, ca o inversare a polilor poate însemna  şi extincţie pentru viaţa pe Terra…

Punând lucrurile aşa, luând în considerare această dată şi acest scenariu poţi să gândeşti că multă lume o să fie prinsă nepregătită tocmai pentru că informaţiile nu  sunt date sau nu sunt puse pe tapet în mod explicit, ceea ce e destul de complicat din alt punct de vedere – a pregăti lumea să nu se panicheze în situaţia respectivă.  Cei care or să fie prinşi nepregătiţi, n-or să fie prinşi nepregătiţi din vina celorlalţi. Fiecare este responsabil pentru modul în care a evoluat până în momentul  respectiv, pentru informaţia pe care a reuşit să o sintetizeze şi deschiderea pe care a avut-o să o primească.

Vezi şi o primă parte a interviului cu Adrian Sabin Popescu – aici.

Citiți și:

Litigiile climatice s-au triplat în SUA și s-au dublat la nivel global

Soarele a răsărit cu două zile mai devreme în Groenlanda

Jurnalele călugărilor îi ajută pe experți să facă previziuni climatice

VIDEO. Isaac Asimov a explicat încălzirea globală în 1977

Încălzirea globală – o catastrofă provocată de om sau o fluctuaţie normală a climei?

Tags:



19 comentarii

  1. Dna Camelia Moga, ce sunt Lemuria si Atlantida, de afirmati cu atata hotarare ca au pierit din cauza schimbarii polaritatii ? Doamne, unde ati terminat scoala …si ne miram ca gazetaria a ajuns o meserie a inadaptatilor social. Va rog, incercati o meserie din care macar sa ramana ceva acceptabil in urma dvs.

    • Gazetaria este o necesitate pentru existenta noastra. Fara presa scrisa si audiovizuala ai fi un om mort. Te-ai intoarce la viata tribala. Evolutia omului, este strans legata de informatie. Sa spui ca gazetaria este o meserie a inadaptatilor sociali, este o eroare fundamentala. Ramai in lumea ta “nemuritor si rece”, vorba lui Florin Piersic.” toata ziua nu fac alktceva decat sa ….imping la vagoane”.

      • Desi nu sunt de acord cu termenul de “inadaptati social”, se vede diferenta de clasa si de nivel in acest interviu. Reporterul incearca sa impinga discutia catre senzational, catre ceva ce da “rating”, dar nu este sustinut decat de speculatii si conspiratii, in timp ce astronomul isi tine discursul la un nivel ponderat, evitand cuvintele mari. Stiinta adevarata presupune 99% transpiratie si 1% inspiratie, iar un om de stiinta stie ca nu poate debita idei nesustinute pentru ca se discrediteaza. Uneori in presa ai impresia ca se intampla exact contrariul.

    • fuga prin porumb on

      …hai las-o drec’ domn’ Enache..Golfstrom? wtf? poate golfshtrumfii din capul matale’….de Golf Stream ai auzit? “blocarea schimbului dintre apa dulce si apa sarata?” ce faceee..? ce schimba apa asta ..dolari? daca tot scrii dupa ureche sau ca in Cutezatorii mai bine stai in banca matale….

  2. Nu cred in asa zisa apocalipsa a anului 2012. Pamantul este influentat de legile care guverneaza universul, galaxia noastra si influenta soarelui asupra sistemului nostru plasnetar. Evenimentele majore care ne pot influenta viata sunt in opinia mea: deriva continentelor de care sunt legate cutremurele, eruptiile vulcanice, apoi schimbarea axei pamantului la 26.000 de ani de care sunt legate fenomenele schimbarile climatice si alternanta, era glaciala, incalzirea globala, oprirea motorului care pune in miscare curentul Golfstrom (blocarea schimbul dintre apa dulce si apa sarata) iesirea la suprafata a hidrometanului (placi albe ca stearina a metanului solidificat si care schimba reteta atmosferei care face posibila viata) fewnomen care determina gaurile din patrura de ozon care ne protejeaza de radiatii, legile care guverneaza functionarea soarelui (explozile solare-perioada de mazim solar la 11,5 ani) , cicloanele,uragele, tornadele, furtunile, desertizarea, disparitia surselor de apa potabila, blocarea fotosintezei cu consecinte asupra sintezei bioxidului de carbon din atmosfera care conduce la acumularea acestuia in straturile inalte ale atmosferei, ploile acide,blocarea recoltelor, si catastrofele provocate de marii meteoriti (trecerea prin Norul Magellan),

  3. Lipsa de perspectiva?

    NU este neaparat ca Soarele si Pamantul sa aiba un ciclu pentru a se alinia cu restul galaxiei pentru ca restul galaxiei poate avea un ciclu prin care sa se poata alinia cu sistemul nostru solar

  4. In articol apare aluzia ca Soarele se invarte in jurul centrului galaxiei anual (adica in 365 de zile pamantene)!
    Oare asa sa fie? 😉

  5. Mai copii,mayasii vanau si se razboiau cu bate si sabii din piatra si lemn tare,omorau prizonierii smulgandu-le inima din piept,apoi o prajeau la foc mic.Si natia asta de barbari a facut un calendar astronomic,a calculat miscarea astrelor si a prezis fix anul 2012 ca fiind sfarsitul lumii?!Nu vreau sa fiu badaran,dar lasati-o dracului de judecata stiintifica.

  6. Inflamarea asta a opienie publice ignorante despre schimbari care au ca termen sute si mii de ani mi se pare o falsa problema.Ideea este sa reusesti sa administrezi situatia de fapt, o situatie ce tine de ceeea ce numim dezvoltare durabila, adica sa lasi si generatiilor viitoare un Pamant asa cum trebuie.
    Prostia si ignoranta nu pot fi masurate, sunt ca hidrogenul si …universul, adica INFINITE.

  7. Fara suparare,nu am inteles nimic pana la urma.!!!! Deci voi ramane la Cuvantul lui Dumnezeu…sta scris;Ziua Domnului va veni ca un hot.In ziua aceea ,cerurile vor trece cu troznet,corpurile ceresti se vor topi de mare caldura,si PAMANTUL CU TOT CE ESTE PE EL….VA ARDE.!!!!!2Petru3/10….si ca sa nu existe dubii iata finalul..”’Si am vazut o stea (pelin)care cazuse din cer pe Pamant.I s-a dat cheia fantanii Adancului”’….Ap9/1…Unde te vei ascunde???In bunkerele anti-atomice???…cand tot Pamantul va fi acoperit de lava incandescenta,gaze sulfuroase,cenuse vulcanica….vei murii ca un sobolan in cursa..!!!!!…Esti pregatit???

  8. eh…mai oameni buni…au fost odata 6,14 miliarde de oameni pe pamant…trecand timpul, a ajuns aproape de 10..cati suntem acum? n-ar trebui sa mai rareasca dintre noi? nu mai fiti atat de naivi. gasesc tot felul de subiecte apocaliptice si dau cu otrava in alimente si virusi lansati, desfiintand spitale si lasand sa moara oamenii slabi. of doamne…romania experimenteaza cea mai grea povara a tuturor continentelor. Si aici nu vorbesc de reptilieni, sau Atlanti. Vorbesc de romani, bah, ca pe noi ne indobitocesc astia, nu pe altii… hai, doamne-ajuta. abia astept sa vina 2012.

Reply To fuga prin porumb Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger