Orice scriitor vă poate spune că nu se compară nimic cu sentimentul pe care îl ai când pui cuvinte pe hârtie, în manieră clasică. Deşi a scrie pe o tastatură la calculator este mai rapid, mai eficient şi mai simplu, câteodată te simţi bine să scrii cu stiloul, pixul sau creionul pe hârtie.
Tehnologia s-a gândit de multă vreme la a combina plăcerea scrisului de mână cu eficienţa oferită de tastatură, dar recunoaşterea scrisului de mână de către un calculator (sau o tabletă) nu este tocmai un lucru uşor de realizat. Fiecare scris de mână este unic, diferit, astfel că este dificil de inventat o tehnologie care să poată recunoaşte orice scris de mână şi să funcţioneze corect. Oamenii de ştiinţă de la Karlsruhe Institute of Technology (KIT) par să fi găsit, totuşi, o soluţie: mai exact, o brăţară de mână care detectează mişcarea şi gesturile încheieturii şi le poate „traduce” în scris.
Brăţara KIT (sau mănuşa KIT, cum i se mai spune) permite utilizatorului să scrie cuvinte în aer, pe care sistemul le va detecta cu ajutorul unor aparate speciale de măsură (giroscop şi accelerometru). Gesturile făcute în aer sunt trimise computerului prin conexiune wireless, pentru ca acesta să perceapă faptul că utilizatorul scrie şi nu dă, pur şi simplu, din mâini. În programul de recunoaştere a scrisului sunt tipare (modele statistice) pentru caracteristicile fiecărei litere din alfabet, astfel că programul poate recunoaşte tipuri diferite de scris de mână. Programul poate recunoaşte şi diferenţa între scrisul cu litere mari şi cel cu litere mici. Rata de eroare este foarte mică (11% pentru scris de mână la întâmplare şi 3% când sistemul este calibrat pe un scris anume).
Echipa care a dezvoltat sistemul plănuieşte să facă dispozitivul mai mic şi mai confortabil de purtat. Pasul următor este integrarea lui într-un smartphone, ceea ce va însemna că, dacă veţi scrie cu telefonul prin aer, cuvintele vor apărea pe ecran. Pentru cercetarea lor şi dezvoltarea ideii, oamenii de ştiinţă care au lansat proiectul au primit un premiu de la Google (Google Research Award) în valoare de 81.000 de dolari.
Sursa şi foto: Geek