Aşa-numitele trăsături psihopate, impulsivitatea, pofta de risc, egocentrismul, manipulativitatea, sunt tipice personalităţilor adictive, alcoolicilor, gamblerilor, junkiştilor etc. Dar care e cauza şi care e efectul? Ar putea neuroştiinţele să dea un răspuns?
Un studiu recent al Universităţii Vanderbilt, publicat în Nature Neuroscience, a folosit tehnologii PET şi fMRI pentru a determina cum sunt legate de adicţii impulsivitatea şi dorinţa de risc. Ce s-a descoperit e că oamenii care au un tip de comportament psihopat au şi un sistem dopaminergic hipersensibil. Aceştia au nevoie de mai multă dopamină pentru a se simţi „normal”, cum se simte adică un individ obişnuit, cu sistemul nervos central echilibrat.
Comportamentul extrem de dezinhibat pe care îl au unii încă din copilărie, atitudinile antisociale şi nevoia de risc nu sunt, cum se crede, cauze ale adicţiilor de mai tîrziu, ci sunt simptome. Un adolescent nu ajunge alcoolic pentru că „a luat-o pe căi greşite” şi era inevitabil, să ajungă şi la faza adicţiilor, comportamentul nu e o cauză a adicţiei. Anturajul problematic nu transformă un individ (cum spune Hemingway, Iuda a avut cel mai bun anturaj posibil şi tot a ajuns cum a ajuns), e mai degrabă invers, un tip anume de oameni îşi caută semenii. Iar explicaţia acestui comportament se află nu numai în educaţia proastă, ci în anumite deficienţe cerebrale. Vestea proastă e că nu mai putem da vina pe părinţi, vestea bună e că orice dezechilibru chimic poate fi reparat, într-o oarecare măsură, tot chimic. Pastilele ne-ar putea aduce „normalitatea”. Impulsivitatea adictivilor îi împiedică să renunţe la dependenţe apelînd la scheme raţionale. Oricît de bine ar şti un fumător că obiceiul său îi face rău, va continua să fumeze pentru că impulsul de a fuma va fi mai puternic.