Adevăratul Parlament al României: Dan Perjovschi – “Nu eu am fost la proteste, ci desenele mele”

0

Sunt foarte emoţionată că pot să-i fac prezentarea artistului vizual Dan Perjovschi. L-am întâlnit o singură dată şi atunci am tăcut aproape tot timpul. Eram la Paris într-o cafenea, în faţa galeriei unde pregătea o expoziţie. Am băut ceaiul pe care mi l-a oferit şi l-am ascultat cum vorbea despre Paris, Stuttgart , Londra, Tokyo, NewYork, despre expoziţii şi despre prieteni.

 

1800196_10152246441646789_137400530_n

 

de Viviana Muşa-Augusto

L-am simţit blând, autentic, inteligent. Cinci ani după aceea am folosit desenele lui la protestele din Paris. Toată lumea le folosea. Presa scrie des despre el. Uneori admirativ, alteori polemic. Pentru că se implică şi e incomod, pentru că e prea bun, autentic şi inteligent să poată fi ignorat. În social media, e viu şi energic. Ce mai, îl plac foarte mult. Ar fi bun de parlamentar. Dar mi-a zis că nu vrea nici o funcție. Nici măcar una simbolică în parlamentul meu. Așadar, doamnelor și domnilor, în afara oricărei cutii: Dan Perjovschi.

 

Data şi locul naşterii: 1961, Sibiu, România

Care sunt studiile pe care le-aţi urmat: Liceul de Artă Sibiu, Conservatorul George Enescu, secţia Pictură, Iaşi

Ce profesie aveţi şi unde lucraţi în prezent: Artist şi jurnalist (Revista 22)

Starea civilă: Căsătorit

Oraşul de domiciliu în prezent: Sibiu şi Bucureşti România

Care sunt cauzele apărate, motivaţiile, filosofia de viaţă, ideologia: De la dictatură, la democraţie. De la cenzură, la libertate de expresie.

 

1004704_10152267916016789_639089390_n

Descrieţi activitatea dumneavoastră «revoluţionară», de la origini şi până în prezent: Întrebarea asta nu sună bine şi nu-mi plac nici ghilimele.

Uite, şterg ghilimelele şi reformulez: Care este parcursul dvs. de revoluţionar?

Mi-au trecut cartuşe pe la urechi în decembrie 1989 şi mineri în iunie 1990. Am pierdut ore şi zile în discuţii şi dezbateri la Grupul pentru Dialog Social sau machetînd Revista 22. Am făcut sigle de-a moaca şi am ajutat la finanțarea şi promovarea sectorului non-profit sau independent din artă, societate civilă şi activism. Pierd ore cu un soi de mici workshopuri pe Facebook, ca să fac lumea mai tolerantă şi mai profundă. Asta pe partea civică. Pe partea artistică, am revoluţionat (fără ghilimele) felul în care desenul este înţeles şi prezentat în mainstream-ul internaţional. Am participat cu toate resursele, timp, energie şi bani la proiectul Liei Perjovschi, Arhivă de artă contemporană, Centrul de analiză al artei (CAA /CAA), de care au beneficiat mai toţi artişti şi instiutuțiile artistice care sînt acum relevanţi /relevante pe scena de artă din România.

 

1911870_10152247715451789_678162768_n

Care va sunt proiectele de viitor în domeniul activismului civic: Nu am proiecte precise, ci mă solidarizez naţional sau internaţional cu ce apare sau se întîmplă deja. Eu nu mă definesc ca un activist. Desenele mele sînt activiste sau, mai bine zis, devin activiste cînd sînt folosite ca atare de oamenii care se identifică cu ele. Nu eu am fost la proteste, ci desenele mele.

Cea mai mare provocare de până acum, din sfera activităţii civice: Să nu devin fundamentalist şi să ascult şi partea cealaltă. Cînd crezi că ai sută la sută dreptate, te înşeli sigur.

Care credeţi că este cea mai arzătoare problemă a societăţii româneşti actuale: Atomizarea, neîncrederea, băşcălia, iarmarocul lipsa de seriozitate.

 

10009550_10152687268002571_1311292538_n

Un mesaj pentru cetăţeni: Fiţi cetăţeni.

Cum puteţi fi ajutat de cititori: Întrebarea este cum pot eu să îi ajut pe ei.

Date de contact: https://www.facebook.com/perjovschi, www.perjovschi.ro.

Puteţi citi şi:

FOTO Lumea la zid: Ziarul orizontal al lui Dan Perjovschi

Seria Adevăratul Parlament al României, coordonată de Viviana Muşa Augusto, e concepută pentru a strânge laolaltă portrete ale unor cetăţeni, activişti şi protestatari implicaţi activ în problemele cu care se confruntă societatea actuală. Vom încerca să aducem în prim plan unui număr relevant de asemenea exemple, care să contrabalanseze cei peste 600 de membri ai Parlamentului românesc. 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger