Activiștii Greenpeace au ocupat biroul ministrului mediului

3

25 de activitști Greenpeace au intrat ieri în sediul Ministerului Mediului. Doi dintre ei s-au legat cu lanțuri de caloriferul din biroul ministrului mediului Laszlo Borbely în semn de protest față de proiectul minier de la Roșia Montană.

 

Ministrul Laszlo Borbely a declarat, în fața sediului ministerului, că nu așa se rezolvă problemele, ci prin dialog. Cu toate acestea, el i-a servit cu apă minerală și cafea și și-a exprimat disponibilitatea să le explice eventuale probleme de ordin tehnic cu care se confruntă aceștia. “Eu sunt aici pentru a apăra mediul înconjurător, o zic ferm, la Roșia Montană sunt prevederile cele mai bune din UE”, a declarat Laszlo Borbely.

Protestatarii din România, Ungaria, Austria, Slovacia, Germania și Italia au intrat în sediul ministerului la ora 9.30 în această dimineață și au ocupat biroul până la închiderea programului. Ei își doresc să oprească demararea proiectului minier de la Roșia Montană care ar urma să deterioreze mediul pe termen lung și să distrugă patrimoniul natural și istoric de o valoare inestimabilă.

“I-am cerut  ministrului să nu acorde aviz de mediu acestui proiect deoarece este foarte periculos pentru mediu. Urmează să se folosească 12.000 de tone de cianură anual, iar bazinul de decantare unde urmează să se depozite substanța toxică va avea 200 ha și nu va fi izolat. În timp, cianurile se vor infiltra în sol, în pânza freatică și prin evaporare vor ajunge în atmosferă. La nivel european, câteva state au interzis folosirea cianurilor în minerit,printre care Germania, Ungaria și Croația, iar în Parlamentul European în 2010 s-a votat o rezoluție pentru interzicerea acestor tehnologii”, a declarat Ionut Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace.

Momentan, proiectul minier se află în discuție la Comitetul Tehnic, iar ministrul așteaptă verdictul specialiștilor pentru a da sau nu acordul de mediu companiei Roșia Montană Gold Corporation.

Citiți și: Roșienii au venit la București pentru a cere libertate

Foto: Greenpeace

 


3 comentarii

  1. De metale grele de ce nu vorbeste nimeni nimic? Minereul contine foarte mult arsen conform unor date aparute in presa. OMS estimeaza ca expunerea de durata la arsen in concentratii de peste 500 μg/l, cauzeaza moartea a 1 din 10 adulţi.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger