La finalul mult aşteptatului summit Rio+20, care s-a încheiat ieri, şefii de stat şi miniştrii din peste 190 de ţări au semnat un document – The Future We Want – în care au trasat obiectivele şi măsurile necesare pentru întărirea managementului de mediu, a protecţiei oceanelor şi a securităţii alimentare şi pentru promovarea unei “economii verzi”, în drumul spre dezvoltarea durabilă. După ce, acum două zile, peste 100 de activişti şi reprezentanţi ai populaţiilor indigene au ocupat summitul, ca apoi să plece în semn de sfidare, după anunţarea documentului, aceştia l-au criticat vehement. Ei spun că îi lipseşte ambiţia şi măsurile punctuale pentru a adresa problema degradării mediului, a inegalităţii în creştere şi a creşterii populaţiei globale, care este preconizată să crească până la 7-9 miliarde până în 2050.
Rio+20, scrie The Guardian, trebuia să fie o continuare a Summitului Pământului din 1992, care a trasat bazele convenţiilor privind schimbările climatice şi biodiversitatea, precum şi angajamente privind eradicarea sărăciei şi impunerea dreptăţii sociale. De atunci, emisiile globale au crescut cu 48%, 300 de milioane de hectare de păduri au fost defrişate, iar populaţia a crescut cu 1,6 miliarde de oameni; în plus, în ciuda reducerii gradului de sărăcie, unul din şase oameni este malnutrit. În ciuda agravării problemelor, capacitatea ţărilor de a le întâmpina a fost diminuată, şi asta pentru UE se confruntă cu criza econimică, SUA sunt distrase de alegerile prezidenţiale, iar puterea guvernelor a scăzut în faţa corporaţiilor şi a societăţii civile. Mai putem menţiona şi că data summitului a fost modificată pentru a nu se suprapune cu ziua Reginei Angliei, ceea ce arată cât de importante sunt aceste probleme pentru unele ţări. David Cameron a lipsit de la discuţii, la fel şi Barack Obama, Angela Merkel.
În aceste condiţii ţările reunite sub acronimul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – au dominat negocierile de la Rio. Brazilia a împins înainte cu dibăcie şi cu agresivitate documentul de compromis mai sus amintit, evitând astfel conflictul şi haosul de la conferinţa din Copenhanga, din 2009, însă asta, scrie publicaţia britanică, i-a pus în umbră pe alţi şefi de stat, care puteau forţa un deznodământ mai ambiţios. Reprezentantul statului Nicaragua, de exemplu, Miguel d’Escoto Brockmann a spus în cadrul conferinţei că documentul “nu contribuie cu nimic la eforturile noastre de a supravieţui ca specie”. Alţi delegaţi au fost mai moderaţi, spunând cu optimism că planul reprezintă un pas înainte. Principalul rezultat al conferinţei a fost întocmirea unui plan pentru trasarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, care nu au fost nici măcar alese, din cauza lipsei de acord, şi care vor rămâne la latitudinea unui “grup de lucru deschis” format din 30 de ţări, cu deadline până în septembrie 2013.
Ţările în curs de dezvoltare susţin cu tărie că aceste obiective trebuie să includă finanţarea lor şi transferul de tehnologie. Alte prevederi ale documentului au asigurat un buget mai sigur pentru Programul de Mediu al ONU şi o putere mai mare în iniţierea de cercetări ştiinţifice şi în coordonarea strategiilor globale de mediu, precum şi înfiinţarea unui forum de nivel înalt pentru coordonarea dezvoltării durabile globale, deşi formatul său nu a fost încă stabilit. Ţările prezente au căzut de comun acord să plaseze o valoare mai mare asupra naturii şi să caute alternative la Produsul Intern Brut ca instrument de măsurare a bunăstării, existând şi o recunoaştere vagă a nevoii de a opera schimbări fundamentale în modul în care societăţile consumă şi produc. Aflaţi mai multe detalii pe The Guardian.