Încet-încet începem să ne trezim, ne trezim că lumea din jurul nostru nu se mişcă din inerţie şi începem să ne dăm seama că mai tot ce se întâmplă în jurul nostru reprezintă efectul unor decizii. Ne dăm seama că nu ne place ce vedem şi ne hotărâm să schimbăm. Însă sistemul are mecanismele sale de autoapărare, iar asta ne-a demonstrat cel mai bine flashmob-ul de marţi seara de la Cotroceni.
de Magor Csibi
Speţa căilor de la Letea ne-a dat prima rază de speranţă. Că şi cuvântul nostru poate conta. Că nu suntem doar o simplă masă de manevră. Că putem schimba ceva. Ne-am mobilizat pentru o secundă şi am schimbat evoluţia unor decizii idioate şi pripite, dar avantajoase. Majoritatea dintre noi nu mai ştie cum s-a încheiat povestea, dar avem satisfacţia unei victorii de moment.
Însă războiul se pare că e mult mai lung, iar dacă vrem să se schimbe ceva la modul real, trebuie să învăţăm că o bătălie nu înclină niciodată balanţa şi că războaiele se câştigă doar prin lupte multe, de regulă grele. Cazul Roşia Montană ne învaţă că putem câştiga câte bătălii vrem, că putem avea dreptate, însă nu va fi de ajuns niciodată pentru sistem. Pentru că, dacă unii oameni vor, vor face republică bananieră din România, una în care companiile private ne dau afară din locuinţe conform unor legi cu dedicaţii şi în care preşedintele răspunde la argumentul unor investiţii ilegale că va schimba legea. Montesquieau e mort, să trăiască regele care deţine toate cele trei puteri ale statului.
Ajungând marţi seara la Cotroceni, m-a cuprins un sentiment plăcut. Am văzut în sfârşit feţe noi. Deşi mă aşteptam să mă întâlnesc cu aceiaşi activişti pe care îi văd de ani buni la toate manifestările, de data asta a fost lume multă şi diversă. De la corporatişti la artişti, de la cei mai tineri până la cei mai bătrâni, o masă semnificativă de bucureşteni a văzut mesajele de pe Facebook şi, scârbită de ştirile-reclamă, de declaraţii pompoase şi de publicitatea mincinoasă, s-a hotărât să petreacă 5 minute din viaţa lor (dacă nu contorizăm orele petrecute în trafic ca să şi ajungă) la un flashmob, pentru a arăta cartonaşul roşu primului om al ţării, cel puţin după Constituţie.
Învăluit de o euforie generală, m-am băgat în mulţime, simţind în sfârşit că oamenilor le pasă de ceva, simţind că lucrurile se mişcă înspre bine. Însă de data asta, activismul civic, naiv, purtând încă botoşei de bebeluş, a fost rezolvat scurt de tacticile bine învăţate în şcolile trecutului. Se pare că poliţia şi jandarmeria citesc Facebook-ul. Cu câteva minute bune înaintea flasmob-ului se aflau în număr mare la punctul de întâlnire şi au activat conform manualului. Mai întâi au încercat să intimideze oamenii de bună credinţă, majoritatea aflaţi la prima acţiune de acest gen, cu megafonul, anunţând că mişcarea nu este autorizată, apoi au făcut zid în faţa noastră pentru a nu trece strada spre Cotroceni, împingând oamenii înapoi. Evident că cei experimentaţi nu i-au luat în serios, ştiind că traversarea unei străzi nu are cum să fie ilegală, aşa că ne-am trezit că am trecut jumate, iar cealaltă jumătate a rămas pe partea cealaltă. Între timp a apărut preşedintele, probabil conform unui scenariu bine gândit, însă fără să-i observăm prezenţa, deşi stăteam în faţa intrării de la Cotroceni.
Probabil că din cauza acestei ruperi de forţe, Mediafax, care se mai uita şi în jur, a raportat peste 100 de participanţi, în timp ce Agerpress stătea doar cu ochii pe soţul primei doamne, aşa că i-a omis pe oamenii de pe partea cealaltă, şi a raportat doar 50 de participanţi. Diversiunea a funcţionat. Presa era în alertă deja şi s-a înghesuit în jurul preşedintelui, iar civismul neexperimentat al oamenilor a culminat cu o stare de confuzie generală. Unii şi-au dat seama de miza jocului şi au rupt rândurile flashmob-ului în intenţia de a-l lăsa pe preşedintele-jucator singur, alţii stăteau indecişi, iar alţii s-au simţit prea importanţi pentru a se ţine de planul stabilit de a sta tăcuţi, fără să răspundă la scenariul cu un singur personaj al lui Băsescu.
Aşa s-a întâmplat că un sfert din activişti s-au dus acasă, cum era şi planul original, un sfert au traversat trotuarul, să dea de acolo semne celorlalţi să facă la fel, iar restul oamenilor de bună credinţă, alături de protestatarii mai puţin revoltaţi, veniţi să creeze această stare, în civil evident, au rămas strânşi în jurul preşedintelui pentru a garanta că are un auditoriu fidel. Jocul preşedintelui, aparent, a ieşit. Bifează încă o acţiune de lobby, presa îi preia mesajele, şi eclipsează în acest fel flashmobul şi pe mulţi dintre oamenii noi care s-au dus acasă nervoşi, confuzi şi nedumeriţi.
Însă nu trebuie să ne simţim aşa.
După cum bine vedem, presa oricum preia doar ce ”trebuie”. Echidistanţa există doar în manualele de jurnalistică, sau poate nici acolo, iar după tirul de publicitate mincinoasă de pe toate canalele şi din mai toate ziarele, se continuă trendul în emisiuni. Oricum, orice am face, vom rămâne afară. Ne preiau cele trei ziare care oricum fac asta de ani buni, şi, în cel mai bun caz, o televiziune în ştirile de noapte, după o oră de propagandă pro-exploatare. Orice am fi făcut, n-am fi avut şanse să ieşim în presă, aşa că aici n-am avut nici ce să pierdem.
Preşedintele ne-a confiscat evenimentul. Însă nu trebuie să uităm că, dacă organizatorilor de la Asociactia Bucuresti le-a luat cam 15 minute să organizeze această manifestaţie, probabil că staff-ului prezidenţial i-ar lua câteva ore din timpul său preţios. Noi am postat câteva anunţuri pe Facebook şi am primit sms-uri de la prieteni, ei au mobilizat jandarmerie, poliţie, companie şi presă. Dacă un flashmob atât de mic merită o atenţie atât de mare, înseamnă că începem să contăm.
Aşa că, după gustul amar de la plecare, încep să simt o oarecare satisfacţie. Diversiunea şcolii trecutului ne-a deturnat un prim eveniment de activism civic. Dar nici nu era cum să fie altfel. Noi nu am stat să învăţăm cum se manipulează mulţimea şi cum se controlează o grevă, noi nu ştim cum poţi face ca oamenii cu probleme reale să danseze că pinguinii în mijlocul unui protest.
Însă am învăţat şi azi câte ceva. Poate că la următorul flashmob preşedintele chiar va rămâne doar cu presa echidistantă, iar noi o să traversăm strada cu toţii. Aşa că trecutul va fi pe o parte a străzii, iar viitorul pe cealaltă. Caii din Letea ne-au mobilizat şi ne-au arătat că se poate.
Acum e rândul nostru să tranformăm trecutul în trecut şi viitorul în viitor!
5 comentarii
Am iesit bine, per total. Capul sus!
Si eu cred ca iesit bine, desi planurile au fost date peste cap de aparitia locatarului de la Cotroceni conectat la retele sociale. Nu trebuia sa fie asa, dar macar n-a fost in niciun caz o baie de multime, ci un dus rece cu argumente majoritatea articulate impotriva proiectului RMGC. Cei care au pornit primii cu cartonasele ridicate sa traverseze strada au fost inconjurati din spate de jurnalisti iar din cealalta parte de SPP-isti. Pana la urma a fost OK, pentru ca am dovedit ca nu suntem “ipocriti” si “isterici” ci niste oameni care incearca prin metode pasnice sa spuna ca nu e deloc in regula ce se intampla, sa-si exprime dezaprobarea fata de tavalugul pro RMGC pornit de la Cotroceni.
Protestul a fost totusi unul ilegal si in inci un caz spontan, se vorbisera innainte. Totusi ma bucur ca vi s-a raspuns la intrebari, probabil nu va asteptati la atatea raspunsuri pozitive pentru tara
In ralitate nu a fost nici pe departe un flashmob. am participant si eu al acesta activitate civica care de fapt si de drept a dat-o in protest ilegal.
In primul rand un flashmob ar trebui sa se intample instantaneu, eu cand am ajuns la timpul stabilit de organizatori si anume ora 19 in fata leului deja erau oameni de ceva vreme cu cartonasele ridicarte. cele cinci minute s-au transformat in mult mai mult de atat + ca atitudinea oamenilor nu a fost deloc civilizata, politia s-a comportat cum s-a comportat, iar oameni au inceput sa huiduie, ar trebui sa raspundem necivilizatiei cu civilizatie daca dorim sa schimbam cu adevarat ceva. sunt curios ce satisfactie mai avea “50%Presedinte” daca toata lume in momentul aparitiei lui pleca linistita ca la un flashmob adevarat? cum ar fi sunat sitirile daca “50%Presedinte” ramanea singur cu camerele de filmat si cu blonele jurnaliste? banuiesc ca ar fi fost mult mai mediatizat evenimentul, si banuiesc ca cei care au ramas sa caste gura la tampeniile spuse de “50%Presedinte” or sa aibe ce povesti copiilor lor.
sugerez ca data viitore in loc de cartonase sa se opteze pentu Kalajnicovuri, poate asa putem cu adevarat sa ajutam Rosia Montana si Romania.
Cazul Rosiei Montane reprezinta dovada clara a egoismului unora!! Si cand spun asta ma refer la cei care nu au fost in stare sa vada mai departe de casele lor si catre binele altora, care au fost someri sau nici atat muuuult timp.