Acțiune de ecologizare în Parcul IOR

0

Suntem un grup de cetățeni tineri și familii, îngrijorați de soarta parcului IOR. Aproape 12 hectare din spațiul nostru verde pot să dispară oricând din cauza nepăsării autorităților! Pentru a trage un semnal de alarmă, sâmbătă, 25 mai 2013, ora 10, ieșim cu mic, cu mare să ecologizăm zona noastră verde din Parcul IOR! Vrem un parc curat! Implică-te dacă te interesează soarta cartierului tău.

 

de Prietenii Parcului IOR

 

Necesitatea acestei acțiuni a rezultat din dorința de a ne plimba în parc fără să mai fim indignați de gunoiul din partea retrocedată a parcului. Această parte retrocedată are funcționalitatea de PARC. Și dorim să rămână PARC! Dând un exemplu pozitiv în acest sens, sperăm ca și autoritățile să se sesizeze cât mai repede și să faca tot ce le stă în putință pentru a  respecta dorința locuitorilor Sectorului 3, București.

Toata lumea este binevenită la desfășurarea acțiunii. Vă rugăm să aduceți cu dumneavoastră următoarele materiale necesare procesului de ecologizare:

– mănuși

– saci mari de gunoi

– mătură și făraș.

Gunoiul va trebui transportat la pubelele de gunoi. Vom avea la dispoziție cel puțin o mașină. Dacă puteți veni cu o masina pentru a susține această cauză, ar fi de apreciat.

De asemenea, din cauza faptului că iarba este prea mare în anumite locuri, vom avea echipe care se vor ocupa cu cositul. Avem la dispoziție cel puțin o coasă. Materiale cu care mai puteți contribui la această acțiune:

– mușchii din dotare și experiență 🙂

– coasă (clasică sau electrică)

– gresie pentru ascuțit coasa.

O ultimă acțiune pe care ne-am propus-o în această zi este vopsirea trunchiului copacilor. Materiale cu care puteți contribui la această acțiune:

– experiență și răbdare 🙂

– var

– pensule.

Ne vom intalni la intrarea parcului de lângă stația de metrou Titan, vis-a-vis de magazinul Titan.

Orice observație sau sfat sunt binevenite!

Vă mulțumim!

Prietenii Parcului IOR

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger