Absorbante de 8 Martie pentru femeile care trăiesc pe stradă, în loc de mărțișoare

0

O inițiativă pornită pe sprijina.ro își propune să aducă femeilor sărace un 8 Martie mai demn, oferindu-le pachete cu absorbante și alte produse de igienă în loc de flori și bomboane.

Apelul Irinei Vasilescu și Alexandrei Tănase care au inițiat #PeStop se adresează tuturor celor care vor să facă un gest pentru femeile care trăiesc pe străzi. Demersul a început cu o testare în luna ianuarie prin care Irina și Alexandra au aflat care ar fi necesarul de absorbante pentru o lună și au împărțit câteva pachete femeilor pe care le-au întâlnit în gară sau la metrou.

“Recunostința din privirile lor și poveștile pe care ni le-au spus ne-au arătat că este o nevoie reală – atunci când nu ai casă și nici bani, zilele menstruației sunt o umilitoare grijă în plus, cu tot cu problemele de igienă si sănătate pe care le pot aduce.”
Irina&Alexandra

Ele fac apel ca în loc de flori și mărțișoare să strângem bani pentru mai multe astfel de pachete pentru femeile de la Gara de Nord, din Ferentari și de la adăpostul nocturn de pe strada Odăi.

15 lei (echivalentul a 2 cafele) le ajută să ofere unei femei un pachet cu toate absorbantele igienice de care are nevoie pe parcursul unei luni. 25 de lei asigură un pachet care conține și alte produse de igienă – gel dezinfectant pentru mâini, șervețele uscate, șervețele intime.

Toate fondurile strânse prin intermediul platformei Sprijină vor fi folosite exclusiv pentru procurarea obiectelor de mai sus, destinate femeilor fără posibilități din București. Donatorii vor primi pe mail dovezile plăților.

Apelul integral, aici.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger