A zecea ediţie Street Delivery aduce în stradă sute de proiecte prietenoase cu oamenii şi cu mediul

0

Street Delivery, evenimentul-manifest pentru un oraș mai prietenos, împlinește 10 ani. Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează în Bucureşti, Timişoara, Iaşi și Cluj un weekend național dedicat spațiului public și recuperării peisajului urban de către pietoni şi comunitate (12-14 iunie 2015).

 

SD

 

Bucureștiul a devenit o parcare imensă prin care pietonii trebuie să se strecoare ținându-și respirația. Spațiul public e invadat de mașini în mișcare, blocate în intersecții sau parcate pe trotuare. Monumente istorice sunt dărâmate ca să facă loc traficului, comunități sunt dispersate pentru a crea noi artere pentru și mai multe mașini, pentru mai multă poluare și mai mult zgomot. Orașul se dezvoltă în jurul automobilelor, se extinde, se înalță, dar pentru oameni se micșorează pe zi ce trece.

În 10 ani, am văzut cum și Street Delivery s-a aglomerat peste măsură, dovadă că nevoia de spațiu public este stringentă. Din păcate, proiecte și idei fantastice au ajuns uneori să fie acoperite de zgomotul de fond. Așa că, o dată cu SDX, regândim întreg evenimentul pentru a pune în valoare ideile care schimbă în mod real orașul.

Pentru ediția aniversară, propunem o mutație reală în felul în care privim orașul din prisma schimbărilor climatice, oferind soluții pentru diminuarea efectelor asupra mediului și oamenilor. Reducerea producției de deșeuri, reciclarea creativă, îngrijirea spațiilor verzi, alternativele de transport, reducerea emisiilor de noxe și a nivelului de praf — încep pe o stradă și continuă în tot orașul.

Din sute de aplicații la apelul deschis de proiecte, juriul SDX a ales cele mai bune 10, pe care le premiază cu 10.000 de euro. Toate cele 10 proiecte pun în discuţie probleme legate de relaţia noastră cu mediul şi de soluţiile prin care ne putem nu doar minimiza contribuţiile negative, ci şi maximiza aportul constructiv. De la pictura murală Wound a artistului Saddo, care pune faţă în faţă abundenţa lumii naturale şi violenţa intervenţiei umane, până la copacul solar VTree, care generează nu doar energie electrică, ci şi “energie socială”, de la fanzinul prin care Jumătatea Plină îi va invita pe trecători să-şi consemneze rolul de cetăţeni, până la grădina urbană pusă la punct de Asociaţia România în Tranziţie, toate cele 10 idei puse în practică vor apăsa butonul responsabilităţii pe care fiecare din noi o avem faţă de lumea din jur.

Celelalte proiecte găzduite propun idei deștepte care respectă tema Amprenta de Carbon și s-au înscris în următoarele 10 categorii: 1) Artă; 2) Arhitectură & Urbanism; 3) Carte; 4) Dezbateri; 5) Junior (activități pentru copii); 6) Muzică; 7) Societate civilă & Mediu; 8) Sport; 9) Teatru, Film, Performance; 10) Transport alternativ. Urmăriți site-ul http://street.delivery pentru a afla programul lor.

Ordinul Arhitecților din România prezintă macheta traseului pietonal Verona după 10 zece ani: de unde am pornit, ce am reușit să facem, ce-și doresc cetățenii pentru spațiul public. Evenimentul este inclus în programul Anualei de Arhitectură al Filialei teritoriale București a OAR, care aduce în discuţie calitatea spaţiului public al zonei Grădina Icoanei – Bd. Magheru.

Street Delivery Sports extinde evenimentul în Piața George Enescu, unde înlocuiește parcarea pentru mașini cu o competiție internațională de polope biciclete: Polo Delivery.

Tot în cadrul Street Delivery X, Red Bull BC One Cypher aduce cultura hip hop pe o scenă construită deasupra iazului din Grădina Icoanei. Căutăm cel mai talentat B-Boy care să reprezinte România la finala regională Red Bull BC One de la Tbilisi. Pelezinho (Brazilia), Mounir (Franța) si Slav (Bulgaria), trei B-Boy care au scris istorie la nivel mondial, vin la București să jurizeze cea mai importantă competiție de B-Boying, iar DJ Tyrone vine din Olanda cu cele mai cool beat-uri pentru breaking. Mario B, tot din Olanda, va fi cel care va anima atmosfera și îi va introduce în arenă pe temuții B-Boy. Pe 14 noiembrie, cei mai buni B-Boy din lume se vor lupta pentru titlul suprem, în competiția de la Roma.

Street Delivery X este organizat în parteneriat cu ArCuB în contextul unui proiect de anvergură — București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului —, proiect ce lansează candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Printre donatorii individuali care fac Street Delivery să se întâmple se numără la ediția aniversară Corina Șuteu, Andreea Esca, Ada Solomon, Elvira Lupșa, Anca Fronescu, Nicoleta Dumitru, Corneliu Porumboiu, Tudor Giurgiu, Dan Perjovschi, Șerban Sturdza, Șerban Țigănaș, Claudiu Dobriță și Șerban Radu.

Evenimentul nu ar fi posibil fără sprijinul vecinilor, voluntarilor, participanţilor, sponsorilor şi al partenerilor media. Mulţumim Making Waves, FCB București, Partnership for the Arts, Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Primăriei Municipiului Bucureşti, Europa FM, Şapte Seri, Zeppelin, TOTB, Veioza Arte, Feeder, Romprest. Sponsori: Silva, Red Bull, Aqua Carpatica, Sonor, Ytong, SubKultura.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger